Știrile care mai de care mai alarmiste despre situația economică de pe la noi și de aiurea vă asaltează fie că deschideți televizorul sau ziarul, fie că ieșiți din casă. Oricâtă stăpânire de sine ați avea, simțiți uneori cum vă lăsați pradă gândurilor negre și incertitudinii. Auziți în dreapta și în stânga idei despre cum e mai bine să vă investiți banii, să faceți economii în asemenea perioade tulburi, încât nu mai știți, probabil, încotro s-o apucați.
Iată, totuși, câteva sfaturi menite nu a face criza să vă ocolească, ci, poate, a vă ajuta să o treceți mai ușor:
■ întocmiți periodic o listă cu veniturile și cheltuielile familiei; încercați să nu omiteți nici cele mai mărunte cheltuieli; în felul acesta, veți ști cu certitudine care este suma de care dispuneți după ce ați alocat bugetul necesar pentru cheltuielile recurente ale casei;
■ identificați cheltuielile făcute sub imperiul lui „am nevoie“ și cele făcute sub imperiul lui „vreau, îmi doresc“; încercați să renunțați la achiziționarea lucrurilor care nu sunt absolut necesare;
■ efectuați la timp plata facturilor, pentru a nu trage după dvs., lună de lună, plăți restante la care se adaugă, eventual, și penalități de întârziere a plății;
■ analizați tipurile de abonamente deținute la telefonul fix/mobil, la Internet, la cablu TV, etc., pentru a vedea dacă nu le puteți schimba cu unele mai mici ca valoare sau, eventual, renunța la vreunul dintre ele;
■ reduceți cheltuielile cu mașina proprie: mergeți mai des cu transportul public, eventual faceți-vă un abonament lunar (veți ieși mai ieftin); în plus, cât stați în trafic, puteți citi o carte sau vorbi la telefon, de exemplu;
■ mergeți la magazin cu lista de cumpărături făcută de acasă și încercați să o respectați; când alcătuiți această listă încercați să creionați meniul familiei pe câteva zile – o săptămână, pentru a avea o alimentație variată, dar și pentru a aproxima corect cantitățile și a nu arunca produse pe care nu apucați să le consumați;
■ fiți atenți la prețurile produselor și la oferte (de multe ori, prețul nu este redus, așa cum pretinde reclama);
■ mergeți mai rar prin cluburi sau prin restaurante;
■ gătiți acasă; deși presupune timp și efort, mâncarea gătită în casă este mai ieftină și mai sănătoasă; puteți chiar, uneori, să vă luați mâncare de acasă pentru la serviciu; nu o dată cred că vi s-a întâmplat să plătiți o sumă apreciabilă pentru o porție nesatisfăcătoare de la o firmă de catering;
■ aveți grijă de unde cumpărați anumite produse: de exemplu, prețul unei sticle de apă minerală de 0,5 l poate varia între 2 și 4 lei în funcție de magazin;
■ realizați acasă, pe cât posibil, operațiunile de întreținere personală (vopsitul părului, epilat, pensat, etc.) sau de întreținere a unor obiecte precum mașina, covoarele, etc.
■ gândiți-vă din timp la ocaziile deosebite care implică anumite cheltuieli suplimentare (Crăciun, Paște, zi de naștere, nunta unui coleg…); în felul acesta veți putea pune bani deoparte sau veți achiziționa cadouri interesante la prețuri accesibile (de la reduceri, de exemplu);
■ încercați să renunțați la anumite obiceiuri nocive și costisitoare în același timp: fumat, consum frecvent de alcool sau consum nejustificat de medicamente;
■ nu vă lansați în proiecte / investiții nerealiste sau ale căror detalii nu le cunoașteți în profunzime;
■ încercați ca lunar să puneți deoparte o sumă cât de mică pentru zile negre.
Unora li se vor părea aceste măsuri ca derizorii, lipsite de vreun rezultat concret. Și, totuși, veți fi uimiți când veți constata ce sume cheltuiți pe fleacuri. Totodată, păstrarea unei evidențe stricte a veniturilor și a cheltuielilor vă va da sentimentul că aveți lucrurile sub control și teama, inevitabilă într-o asemenea perioadă, nu vă va mai paraliza. Astfel, veți reuși să luați cele mai bune decizii.
Cătălina Oprea
Comments

Previous:
Introvertit sau extrovertit? Tu cum ești?

Next:
Ultimele pregătiri înainte de Paște. O listă utilă și câteva sfaturi
You may also like
-
30 Oct
De ce plătești mult la întreținere iarna. 4 greșeli care îți măresc facturile
Casa și grădinaIarna, facturile la întreținere cresc enorm pentru unii proprietari, care ajung să plătească chiar și ...
-
12 Aug
Galben – Mai multă veselie
Casa și grădinaGalben – Mai multă veselie Căldură solară și frumusețe strălucitoare – galbenul luminos este aur ...
-
11 Feb
Tot ceea ce trebuie sa stii despre zodia Pestilor
HoroscopPeștii sunt poate cei mai alunecoși și mai duali. Simbolul care marchează acest semn — ...
-
20 Nov
Zodia Capricornului si tot ceea ce trebuie sa stii despre ea
HoroscopÎn zodiacul clasic european, zodia Capricornului reprezintă a 10-a zodie pe cercul zodiacal (care cuprinde ...