Ce-i place iubitului tau, vorbeste despre el – Dacă te uiți prin tabloide la cine cu cine, vei vedea că există un tipar care se repetă mereu și mereu. Unii bărbați se dau în vânt după femei blonde, genul suedez, alții preferă mulatrele focoase sau frumusețile exotic-orientale.
În cazul lui Leo DiCaprio, de exemplu, e foarte evident că îi plac modelele blonde. Însă nu doar bărbații celebri pre-feră un anumit gen de femeie. Chiar și muritorii de rând, cei care trăiesc în jurul nostru (și, să fim sincere, și noi, femeile), par să aibă un fel de „test grilă“ după care își caută partenerele.
Dar de unde provine acest tipar oare? Și ce spune el despre bărbatul respectiv?
Schema arhaică de căutare este profund înrădăcinată în noi. Asta înseamnă, cu alte cuvinte, că alegerea partenerilor noștri este încă influențată de criterii din epoca de piatră: bărbații caută femei care arată bine și sunt frumos proporționate (în special șoldurile și sânii trec drept semne ale fertilității și sănătății), cu care să se laude și cu care să poată întemeia o familie.
Femeile preferă bărbații bine educați, cu rang înalt, mari și puternici – ele caută parteneri care să le apere și să aibă grijă de ele. Un tipar general care nu mai este chiar atât de dominant, dar nici nu poate fi negat.
La acesta se adaugă amprenta lăsată de prima mare iubire. Emoțiile puternice de pe vremea când eram încă inocenți și trăiam ceva pentru prima dată sunt ceea ce căutăm și la alți parteneri.
În plus, la bărbați se întâmplă deseori ca, odată cu înaintarea în vârstă, să caute femei mai tinere. Nu doar pentru că în interior au rămas băieții de altă-dată, ci și ca o confirmare de sine: am o femeie tânără, deci sunt și eu tânăr.
Grila de căutare se poate însă modifica. Poți încerca ani de zile să găsești pe cineva care seamănă cu marea ta iubire din tinerețe, dar să constați de fiecare dată că nu este ce-ți trebuie. Păstrarea unui anumit tipar nu duce în mod necesar la succes. Merită, de aceea, să mergi pe un drum nou. Este valabil atât pentru bărbați, cât și pentru femei!
Atenție la capcane! Este bine să ne întrebăm mereu: oare exul meu, atât de chipeș și sexy, era într-adevăr un om pe care să-l ai alături pe viață? Ce mi-a lipsit la el? Ce este important pentru mine într-o relație? Studiile arată că prin-cipiul „ce se-aseamnă se-adună“ aduce fericirea: perechile moderne se carac-te-rizează prin atitudini asemă-nătoare privind viața, prin același nivel de educație și poziție socială. La acestea se adaugă faptul că bărbații acceptă roluri noi, fără să se teamă că masculinitatea lor va avea de suferit…
Citeste si:
- Cei mai frumoși bărbați ai tuturor timpurilor!
- Ce putem invata de la barbati
- 5 lucruri pe care bărbații ar vrea ca femeile să le știe despre sex
Articol exclusiv online
Text: echipa Ioana
Sursa foto: pixabay.com/
Comments

Previous:
Harta dragostei: cine sunt românii care își caută iubirea online

Next:
Nu-ti place Ziua Indragostitilor? Te enerveaza? Nu esti singura!
You may also like
-
05 Sep
Durerile de cap și sexul: o scuză când nu ai chef sau un remediu?
Familie„Iubitule, mă doare capul!” Aceasta este una dintre cele mai folosite replici pe care femeia ...
-
11 Sep
Iubitule, trebuie sa stam de vorba…
Relații și sexRelațiile seamănă puțin cu fotbalul, numai că partenerii nu se joacă cu o minge,ci cu ...
-
23 Feb
Ce este manipularea emotională și de ce ne face rău
Relații și sexNu te lăsa manipulată emoțional! Toți suntem conștienți de faptul că în jurul nostru există ...
-
11 Jan
Ce spun preferinţele despre el
Relații și sexO examinare utilă a gusturilor masculine și feminine acă te uiți prin tabloide la cine ...