Câștigă lupta cu oboseala! Simți că, oricât ai dormi, ești veșnic obosită? Te lupți mereu să-ți menții energia pe linia de plutire? Ei bine, atunci modifică-ți stilul de viață.
Schimbă-ți alimentația, îndrăgește activitățile sportive și hidratează-te. În plus, o vizită la medic nu ți-ar strica, pentru că analizele de sânge îți pot dezvălui eventualele probleme de anemie, dar și alte posibile afecțiuni care provoacă stări de oboseală.
Iată principalii factori care duc la epuizarea organismului și la instalarea oboselii si tot atatea solutii casa castigi lupta cu oboseala!
Somn de proastă calitate. Pentru a funcționa la nivel optim, toți oamenii au nevoie de un somn neîntrerupt în fiecare noapte. Cauzele unui somn de proastă calitate sunt: o alimentație deficitară, culcatul la ore târzii, consumul de alcool, un anumit dezechilibru hormonal, durerea cronică. Pentru a remedia această neplăcere, trezește-te mereu la aceeași oră, chiar și în weekend. Cu timpul, organismul tău se va obișnui cu o anumită rutină a somnului. Dacă simți că ai nevoie de mai multe ore de somn pentru a te reface, mergi la culcare mai devreme.
Stres emoțional. Este un mare consumator de energie, mai ales dacă se ajunge la anxietate sau la tulburarea somnului. Specialiștii susțin că stresul poate fi combătut printr-un stil de viață adecvat, prin odihnă suficientă și prin evitarea alimentelor procesate. Magneziul îți poate fi de un real ajutor pentru combatarea stării de slăbiciune, fiindcă deficiența acestui mineral în organism îți poate provoca oboseala. Magneziul se găsește în următoarele alimente: cerealele integrale, fructele oleaginoase (nuci, alune, migdale), spanac, hrișcă, legume (linte, fasole albă, mazăre) sau ciocolată neagră.
Remedii rapide
Sunt câteva soluții simple care te pot ajuta să diminuezi starea de epuizare a organismului.
Relaxează corpul
Astfel, pentru un efect rapid pune două picături de ulei de mentă pe un șervețel, ține-l la nas și inhalează profund. Dacă timpul îți permite, poți adăuga două picături de ulei de mentă în apa de baie împreună cu ulei de rozmarin pentru o înviorare fizică și psihică.
O altă metodă este să stai întinsă pe spate, să iei o pernă și să-ți pui picioarele mai sus decât capul. Să stai practic pe o suprafață înclinată. În India, yoghinii se luptau cu oboseala folosind astfel de exerciții ce intensifică circulația sângelui spre creier.
Mănâncă echilibrat
Este esențial să ai un mic dejun consistent, urmat de mai multe mese mici cantitativ și gustări sănătoase pe parcursul zilei. Este mai bine așa decât să mănânci două sau trei mese hipercalorice pe zi. Nutriționiștii susțin că este important să limitezi mărimea meselor la 300 de calorii, în acest mod vei reuși să menți glicemia stabilă, împiedicând scăderea nivelului de energie. Cercetătorii au demonstrat că micul dejun îmbunătățește starea de alertă și concentrarea și previne obezitatea, diabetul și afecțiunile cardiace.
Mănâncă mai puțini carbohidrați rafinați – zahăr alb sau făină albă. Aceste alimente fac glicemia să crească iute, apoi să scadă brusc. Ține minte că pâinea, spaghetele și prăjiturile nu sunt cea mai bună alegere: consumându-le te vei simți tot mai obosită și slăbită.
Cosumă cât mai multe alimente bogate în fibre, cu un conținut crescut de carbohidrați complecși, cum ar fi fulgii de cereale integrale sau legumele. Acestea ajută la stabilizarea glicemiei și la evitarea stării de oboseală.
Micșorează aportul de alimente grase. Pentru a îmbunătăți funcțiile glandelor suprarenale, care influențează modul în care metabolizezi nutrienții, este bine să nu ai mai mult de 10% grăsimi saturate în dieta ta.
Ai grijă ce bei!
Bea cât mai multă apă. Este important să nu aștepți să ți se facă sete ca să bei apă. O deshidratare minoră te poate face să te simți obosită.
Încearcă să limitezi consumul de băuturi cofeinizate. Cofeina îți dă scurte episoade de energie, însă, în cele din urmă, apare epuizarea.
Redu alcoolul sau renunță complet la el. Acesta are efecte negative asupra sistemului nervos central; în plus, reduce glicemia din organism.
Citeste si:
- Oboseala cronica, boala de care suferim toti
- De ce avem nevoie de fibre
- Pentru a evita abuzul de alcool, copiii au nevoie de o educație care să îmbine afectivitatea și disciplina
Articol exclusiv online
Text: echipa Ioana
Sursa foto: pixabay.com/
Comments

Previous:
Meteosensibilitatea nu este un moft

Next:
Cele mai sigur medicamente: rasul sanatos si optimismul!
You may also like
-
27 May
Infecţiile HPV, cauza a apariţiei cancerului de col uterin
SănătateInfecţia cu Virusul Papiloma Uman (HPV) este una dintre cele mai comune infecţii transmise pe ...
-
18 Feb
(P) Top 5 ceaiuri care te ajută să dormi mai bine
SănătateZiua bună se cunoaște după somnul din noaptea trecută. Iar dacă vrei să te bucuri ...
-
10 Jun
10 sfaturi ca sa nu te ingrasi
SănătateO lista utila cu 10 sfaturi ca sa nu te ingrasi dupa ce ai tinut ...
-
30 Mar
Cum controlezi anxietatea. Pandemia și stresul izolării
SănătatePandemia nu ne aduce doar probleme medicale. Experimentăm toți anxietatea provocată de izolare, de așa ...