4 trucuri de grădinărit de ținut minte. Așa vei avea propriul paradis verde  

03 July of 2017

Grădinăritul este una dintre cele mai plăcute activități, iar o curte plină de flori și verdeață este locul perfect pentru a-ți petrece sfârșiturile de săptămână. Dacă te numeri printre norocoșii care au la dispoziție o curte generoasă, sfaturile de grădinărit de mai jos îți vor servi drept punct de pornire indiferent de ce plante alegi pentru grădina ta. Iată câteva aspecte care te vor ajuta să ai o grădină verde și plină cu flori.  

  • Nu te rezuma la a folosi pământul pe care îl ai în curte

De cele mai multe ori pământul din curte nu are suficienți nutrienți pentru a oferi o dezvoltare sănătoasă și viguroasă plantelor din curtea ta. În cazul locuințelor noi, de cele mai multe ori terenul pe care s-au construit a fost cultivat înainte cu cereale sau a fost populat de buruieni, care au secat solul de toate substanțele nutritive.

Este foarte important, așadar, să aplici niște pământ pentru flori deasupra celui existent deja în curte. O idee este să sapi toată curtea, să elimini o parte din pământul de suprafață, apoi să aplici niște pământ de flori. Este o bază excelentă pentru o curte cu gazon și plină cu flori. Dacă nu parcurgi acest pas, toate celelalte activități ce țin de grădinărit vor deveni și mai dificile. Este mereu de preferat să pornești de la o bază bună, așa că este un aspect pe care merită să-l iei în considerare.

  • Folosește niște soluții cu adevărat eficiente pentru a ține departe dăunătorii

Dăunătorii sunt în măsură nu doar să afecteze culturile de legume, ci și aspectul grădinii tale. Dacă ai dedicat spațiu și unor roșii gustoase, castraveți și ardei delicioși, atunci trebuie să acorzi un plus de atenție dăunătorilor. De departe, cele mai bune soluții sunt astfel de insecticide, cu efect pe termen lung și care au un cost infim. Cu mai puțin de zece lei poți să ții la distanță toți dăunătorii care afectează legumele și plantele din curtea ta.

În plus, ce poate fi mai neplăcut decât să-ți vezi legumele pe care le-ai îngrijit cu atât de multă dedicare pline de dăunători care nu-ți permit să te bucuri de rodul muncii tale? Folosirea soluțiilor moderne și a substanțelor dedicate grădinăritului este, de departe, cea mai indicată.

  • Cum să scapi de buruieni repede și definitiv

În cazul buruienilor problema este că ele acaparează substanțele nutritive din sol și văduvesc plantele noastre de substanțele de care au nevoie pentru a se dezvolta frumos. Cu ajutorul unui erbicid eficient poți elimina repede și pe termen lung buruienile din grădină. Mai mult decât atât, există și erbicide destinate grădinilor cu gazon, care elimină buruienile și nu afectează dezvoltarea gazonului. Aplicarea este simplă, iar efectul este aproape imediat.

  • Un aspect ce va determina în foarte mare măsura aspectul grădinii și pe care multe persoane îl ignoră

Nu ignora zona în care plantezi florile și legumele. Este un aspect pe care trebuie să-l avem în vedere de la bun început pentru că poate determina în mare măsură dezvoltarea plantelor. În zonele cu umbră pune flori și arbori mai puțin sensibili la lipsa de lumină, iar în zonele în care bate soarele în cea mai mare parte a zilei amplasează plante mai pretențioase.

Urmând aceste principii poți avea o curte plină de verdeață, flori și legume absolut delicioase. Ele reprezintă baza unei grădini sănătoase și îngrijite.

 

 

Sursa foto: Shutterstock



Comments

comments

Previous:

Cum poți să ai parte de apă caldă în casa de la țară

decorul locuintei

Next:

Cum îți poți înnoi decorul locuinței cu cele mai mici cheltuieli posibile

You may also like

Post a new comment