Care sunt cele mai mici țări din lume

09 April of 2020

Mici ca suprafață și cu un număr câteodată ridicol de locuitori, aceste țări sunt absolut fascinante. Ele pot fi vizitate în doar câteva ore, unele sunt foarte bogate, altele au un decor natural deosebit, dar toate sunt misterioase și ne stârnesc curiozitatea. Pe unele le poți vizita și tu pentru că sunt mai aproape de noi, aflându-se pe continentul European.

1. Federația Sfântul Kitts și Nevis
Populație: 42,696 de locuitori
Este o țară din arhipelagul Antilele Mici, în marea Caraibelor. Cele două au fost colonii britanice și franceze și au fost unificate cu forța în secolul 19 de către englezi. Chiar și în prezent relațiile dintre cele două insule sunt încordate, Nevis acuzând Saint Kitts de neglijarea nevoilor sale.
Parcul național și fortăreața Brimstone Hill au fost înscrise în anul 1999 pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Capitala, Basseterre, se află pe Saint Kitts și găzduiește în jur de 13.000 de oameni. În ciuda faptului că este membru al ONU, țara este și un tărâm al Commonwealth-ului, regina Elisabeta a II-a funcționând în continuare ca șef al statului.

2 Insulele Marshall
Populație: 56,429 de locuitori
Insulele Marshall sunt o republică situată în Micronezia, Oceanul Pacific. Au fost descoperite de spanioli dar explorate de un britanic de la care și-au luat și numele. De-a lungul istoriei, insulele s-au aflat și sub protectorat german și au reprezentat prima linie de apărare pentru japonia în cel de al doilea război mondial.singură țară cu peste 1.000 de insule, majoritatea fiind nelocuite. 28.000 de mii de oameni locuiesc pe insula Majuro, adică în capitală.

3. Liechtenstein
Populație: 36.476 de locuitori
Aflat între Austria și Elveția, micul principat este o încântare pentru turiști. Nivelul de trai al locuitorilor este foarte ridicat, țara fiind un paradis pentru casele de avocatură, bănci și firme din domeniul industrial. Capitala, Vaduz, este un orășel extrem de frumos care oferă priveliști spre Elveția, dar și numeroase muzee și galerii de artă ce pot fi vizitate pe toată perioada anului. Limba oficială este germana, însă majoritatea localnicilor vorbesc un dialect alemanic foarte depărtat de germana standard, dar foarte apropiat de dialectele vorbite în regiunile vecine Elveția și Vorarlberg din Austria.

4. Monaco
Populație: 35.986 de locuitori
Principatul Monaco are calitatea de membru al Națiunilor Unite și este o țară pe deplin recunoscută. Cu toate acestea, nu face parte oficial din Uniunea Europeană, dar participă la anumite politici ale acesteia, inclusiv la controale vamale și la frontiere. Locuitorii vorbesc franceză, iar euro este unitatea de monedă. Țara este renumită pentru portul său uimitor, Cazinoul Monte Carlo și circuitul său Grand Prix.

5. San Marino
Populație: 31.595 de locuitori
Aflată pe o culme muntoasă, San Marino merită vizitat dacă ajungi în Italia. Unii istorici sunt de părere că această mică țară a fost prima republica din lume. De remarcat că în timpul Primului Război Mondial, când Italia a declarat război Austriei și Ungariei în 1915, San Marino a rămas neutru. Italienii nu le-a plăcut acest lucru. Capitala, San Marino, este un loc încântător, cu multe obiective turistice și îți poți purta pașii aici preț de câteva ore bune.

6. Palau
Populație: 20.918 de locuitori
Republica Palau se află în Oceanul Pacific, la 800 km est de Filipine. Țara are 340 de insule nemaipomenite pentru doar o mână de oameni, ceea ce înseamnă ca aproximativ 38 de persoane se bucură singure de un kilometru pătrat de paradis. În realitate nu se întâmplă asta pentru că nu toate insulele sunt locuite. Această țară îndepărtată este o escapadă minunată pentru călători, deoarece există obiective turistice remarcabile.

7. Nauru
Populație: 9.275 de locuitori
Republica Nauru, este o țară insulară în teritoriul micronezian al Pacificului de Sud. Nu are capitală, este la Yaren. Cel mai apropiat vecin este Insula Banaba din Republica Kiribati, 300 km la est. Nauru este cea mai mică țară insulară din lume, având o suprafață de doar 21 km², cea mai mică republică independentă și singurul stat din lume fără o capitală desemnată oficial. Recent, nauruienii și-au câștigat reputația de a fi cei mai supraponderali din lume, o statistică deloc sănătoasă.

8. Tuvalu
Populație: 10.619 de locuitori
Este o țară insulară în Polinezia, situată în partea central-vestică a Oceanului Pacific, la jumătatea distanței dintre Hawaii și Australia. Este formată din patru insule coraliene și 5 atoli. Tuvalu a devenit membru al Națiunilor Unite în 2000 și are un sport național tradițional numit „kilikiti”, care este similar cu cricket-ul. Regina Elisabeta a II-a este încă monarh aici, iar steagul britanic apare în colțul din stânga sus al steagului oficial Tuvalu.

9. Vatican
Populație: 832 de locuitori
Cel mai faimos cetățean al Vaticanului este Papa, unul dintre cei mai recunoscuți oameni de pe planetă. Orașul Vaticanului este cea mai mică țară recunoscută de ONU. Cei 832 de locuitori sunt mulți dacă luăm în considerare cat de mic este Vaticanul. Aici poți vizita Piața Sf. Petru, Capela Sixtină și numeroase muzee interesante.

Citeste si:

Articol exclusiv online, text: Ada Oprea/ sursa foto: pexels

 

Comments

comments

Previous:

Cele mai frumoase insule din lume

Next:

Ce să faci dacă te îmbolnăvești în vacanță

You may also like

Post a new comment