Veneția – tainele orașului de pe ape!

01 April of 2015

Fotolia_62940517_Subscription_XXL

Un arhipelag plin de grandoare, compus din 117 insulițe despărțite 
de canale navigabile pe care gondolele își poartă în ritm legănat îndrăgostiții de toate vârstele. Peste 400 de poduri boltite, clădiri care par mai mult pictate decât reale și aglomerație cât cuprinde în orice perioadă a anului. Într-un cuvânt, Veneția. Despre Veneția aș putea să scriu un roman palpitant cu sute de pagini fără să repet vreo informație. Am vizitat acest oraș de foarte multe ori, niciodată suficient de mult. Veneția freamătă neîncetat, este vie până la ultima moleculă găsită într-o pietricică pierdută printre pașii turiștilor. Peisajele îți taie respirația, culorile te surprind într-o feerie de senzații de tot felul, arta îți este așezată la picioare, iar întreaga atmosferă fascinantă te va copleși fără să-ți dorești vreodată ca totul să se termine.

De văzut, de simțit

Orice turist care se respectă își începe aventura în piața San Marco, unde bazilica cu același nume îți dezvăluie esența arhitecturii gotice. Leul înaripat, emblema urbei, te pune pe gânduri: de ce un asemenea simbol într-un oraș maritim? În Veneția, fiecare detaliu, chiar aparent neînsemnat, ascunde o poveste captivantă. Intrarea în Palatul Dogilor merită așteptarea la o coadă interminabilă, și pentru câțiva bănuţi în plus, poți face turul secret. Podul Suspinelor te va duce cu gândul la Casanova, dar și la ideea că unul dintre cele mai importante lucruri în viață este să fii liber cu adevărat. Podul Rialto, cel mai căutat de pe Marele Canal, îți va umple sufletul de exaltare dacă îl vei descoperi pe calea apei, dintr-un vaporaș. Grăbește-te, apoi, spre colorata insulă Burano (un adevărat paradis pentru împătimiții de fotografie) și către artizanii sticlari din Murano.

Mirajul măștilor

Luna februarie (până pe 17) înseamnă, 
pentru venețieni, carnaval! El se ține (aproape cu regularitate) de prin anul 1162, iar la origini era un eveniment plin de dezmăţ 
culinar și nu numai. După ce venețienii l-au învins pe Ulrico din Aquileia au fost atât de bucuroși, încât au inițiat această sărbătoare sacrificând un taur și 12 porci în piața publică San Marco. Măștile tradiționale au fost folosite abia o sută de ani mai târziu după victoria amintită și se spune că datorită acestora, participanții, fie ei oameni de rând sau prinți, erau pentru câteva ceasuri egali, identitatea nefiind dezvăluită. Acum, carnavalul de la Veneția înseamnă o serie de evenimente culturale, costumații superbe, opulente, tradiție și aventură.

Poate nu știai că…

– CIAO este cuvânt de origine venețiană. 
Cu sute de ani în urmă, venețienii se salutau cu „S-ciavo vostro“, care înseamnă, în tra­du­cere liberă, „Robul dumneavoastră“ sau „La ordinele dumneavoastră“. Ulterior, expresia a devenit „S-ciao” și apoi „Ciao“. Cuvântul a fost preluat și de vorbitorii de limbă engleză grație romanului „Adio, arme“, scris de Ernest Hemingway, carte a cărei acțiune se petrece în nord-estul Italiei, în timpul Primului Război Mondial.
– În mod clar ai nevoie de o hartă ca să te descurci prin hățișul de canale și străduţe. Veneția e împărţită în șase districte, iar numerele de la case au legătură cu distric­tele și nu, cum este logic, cu o numerotare poștală obișnuită. Ia-ți ca puncte de reper monumente, restaurante ori magazine, ca să nu te rătăcești.
– Casele din Veneția sunt construite pe piloni de lemn care rezistă de sute de ani, deși sunt scufundați în apă. De fapt, lemnul de arin este aproape pietrificat grație depunerilor de minerale din apă, dar și datorită faptului că oxigenul nu reușește să atace pilonii.
– Exodul localnicilor este una dintre principalele probleme sociale ale Veneției. Cauzele multiple includ: imposibilitatea financiară a întreținerii caselor, fluxul imens de turiști, dar și falimentul micilor afaceri. În 1966, localitatea avea mai mult cu aproape 61.000 de locuitori decât în prezent, și unii cercetători îi prevăd romanticului oraș un viitor sumbru, din acest punct de vedere, până în anul 2030.
Măști venețiene

Bauta – mască aurie ce acoperă toată fața și care are o bărbie proeminentă și obraji pătrățoși. Se poartă cu o capă/pelerină roșie și cu o pălărie în trei colțuri, cam ca a lui Napoleon.
Columbina – mască decorată cu auriu sau argintiu, accesorizată cu pietre și/sau pene, care acoperă doar jumătate de față.
Masca doctorului de ciumă (Medico della peste) – are un cioc lung și este albă. Forma ei este ciudată, iar decupajul de la ochi 
este perfect rotund, împodobit cu discuri de cristal care creează senzația de ochelari.
Moretta – este o mască perfect ovală care ocupă toată fața și are decupaj doar la ochi. Adesea se termina cu o dantelă.
Volto – este de cele mai multe ori albă și arată ca un mulaj pe fața purtătorului. Se poartă cu mantie și cu pălărie napoleoniană.

de Ada Oprea

Credit foto:© JFL Photography / Fotolia

Comments

comments

Castelul Károlyi din Carei

Previous:

Castle Break – redescopera castelele si conacele din Romania

Next:

Aplicatiile, „creierul“ telefonului destept

You may also like

Post a new comment