Valea Teleajenului, mănăstirile Cheia și Suzana

17 March of 2016

La fel de frumoasă precum Valea Prahovei, Valea Teleajenului din același județ atrage turiștii care apreciază mai mult liniștea și relaxarea. Dintre cele opt sate ale comunei Măneciu se remarcă stațiunea Cheia, o localitate dezvoltată fără aport industrial, la 50 km depărtare de orice sursă de poluare.

Destinația pelerinilor

Cheia și Suzana sunt două mănăstiri ridicate la mijlocul secolului al XVIII-lea, cufundate în prezent, după un trecut învolburat, într-o liniște binefăcătoare și o mare de flori colorate.

În partea de sud-est a stațiunii Cheia, la poalele Munților Ciucaș, se află menționată încă din anul 1770 o așezare monahală purtând numele localității. Inițial aici au fost construite de către călugări schituri din lemn, având diferite hramuri, lăcașuri care au ars de-a lungul istoriei. În anul 1835 a fost zidită o biserică frumoasă ce poate fi admirată și în prezent de către turiștii care ajung pe aceste meleaguri. După întemeierea mănăstirii s-a format micuța așezare Cheia, apreciată stațiune climaterică în prezent, situată la doar o oră și jumătate de București.

Mănăstirea de maici Suzana se află la 8 km distanță de stațiunea Cheia, pe drumul ce duce spre Măneciu. Numele îi provine de la cea dintâi stareță a așezământului, care în anul 1740 a ridicat aici o biserică din bârne. În 1880 a început construcția din zidărie și cărămidă a atualei biserici. Lăcașul poziționat într-o zonă pitorească, permanent verde, este în formă de cruce cu trei turle impresionând prin simetrie și simplitate.

La Muntele Roșu

Depresiunea formată de râul Teleajen la poalele Munților Ciucaș și Zăganu reprezintă un minunat loc de odihnă și recreere, de refacere a forțelor în special pentru persoanele cu probleme de astenie nervoasă, rahitism, hipertiroidism sau suprasolicitare fizică și intelectuală.

Muntele Ciucaș le oferă turiștilor câteva trasee interesante, solicitante atât din punct de vedere al efortului depus, cât și al timpului necesar parcurgerii lor. Un popas intermediar între stațiunea Cheia și vârfurile masivelor montane ce ocortesc parcă localitatea îl reprezintă zona de platou alpin Muntele Roșu. Denumirea provine de la culoarea bujorilor de munte (rododendroni) care acoperă coamele înverzite ale muntelui cu un covor de petale sângerii, așternut la final de primăvară. Din acest loc aflat la 1260 metri altitudine pot fi efectuate trasee turistice spre Poiana Stânii, Vârful Siriu sau Valea Berii.

Text. Cristian Niculescu

Foto: www.cristiniculescu.com

Comments

comments

Previous:

3 destinatii de primavara

Next:

Sub soarele Floridei

You may also like

Post a new comment