Sport și relaxare – Vatra Dornei

23 January of 2012

Foto: Cristian Niculescu

Balneo, schi și sporturi extreme, o stațiune pentru toate gusturile

Răsfățată cu apelativul de „Perlă a Bucovinei”, localitatea amplasată la o altitudine de 800 de metri în depresiunea formată de poalele munților Obcina Mestecăniș, Giumalău, Călimani și Rodna se află la o distanță medie de aproximativ 100 de km între orașele Suceava și Bistrița. În turismul românesc, Vatra Dornei se remarcă nu doar ca apreciată stațiune balneară, ci și ca o importantă destinație adresată practicanților de schi, rafting, alpinism sau zbor cu parapanta.

Foto: Cristian Niculescu

Ape tămăduitoare
Primele cercetări științifice asupra apelor minerale din Ținutul Dornelor sunt men­ționate documentar la sfârșitul secolului al XVIII-lea, atunci când un chimist de origine prusacă a realizat o analiză amă­nunțită a izvoarelor din regiune. Nesecată sursă de ape minerale, stațiunea a căutat să-și pună în valoare tradiția izvoarelor sale. Astfel că la mijlocul secolului al XIX-lea, Fondul Bisericesc Român a achiziționat Băile Vatra Dornei și, în con­diții destul de rudimentare, a încercat să ofere tratament balnear prin intermediul a 15 izvoare cu ape minerale. În prezent, numărul acestora a crescut la 37, punând la dispoziția celor inte­resați un regim diversificat de tratament și recuperare și demonstrând un progres remarcabil în exploatarea prin metode balneoclimaterice a întregii zone.
Punct de legătură între Transilvania și nordul Moldovei, Vatra Dornei s-a dezvoltat progresiv după al II-lea Război Mondial, contabilizând în prezent multe obiective turistice demne de vizitat.

Foto: Cristian Niculescu

Obiective turistice
Vatra Dornei este recomandată ca stațiune pentru toate vârstele, oferind atât posibilitatea drumețiilor și ascensiunilor montane, cât și variante pentru practicarea unor sporturi consumatoare de adrenalină, precum schiul, zborul cu parapanta, raftingul sau montain-bike-ul. Turiștii dornici să se odihnească găsesc aici un bioclimat tonic stimulent, ce oferă o influență benefică asupra întregului sistem nervos.
Printre avantajele factorilor naturali se numără izvoarele termale, nămolul de turbă și mofetele cu săruri. Afecțiunile cardiovasculare, respiratorii, digestive sau ginecologice, precum și cele legate de surmenajul fizic și intelectual pot fi tratate cu succes aici.

Foto: Cristian Niculescu


În centrul orașului se află un parc în suprafață de 50 de hectare, o însemnată rezervație dendrologică, concentrând numeroase izvoare minerale. În lungime de 3.000, respectiv de 900 de metri, Dealu Negru și Parc sunt două pârtii dotate cu teleschi, ce stau la dispoziția turiștilor în perioada sezonului de iarnă. Situate în apropierea stațiunii, Cheile Zugrenilor, Pasul Păltiniș (1.250 m) și Rezervația Naturală „Tinovul Mare” – cea mai mare turbărie din România – atrag prin ineditul și pitorescul lor o sumedenie de turiști anual, completând peisajul mirific al regiunii.

Text: Cristian Niculescu




Comments

comments

Previous:

Sărbătorind iarna în Baia Mare

Next:

Satu Mare – Reper turistic al Țării Oașului

You may also like

Post a new comment