Sântămăria Orlea

13 February of 2013

În apropierea orașului Hațeg, în inima unui tărâm încărcat cu istorie, se află frumoasa comună Sântămăria Orlea

Foto: Cristian Niculescu

Foto: Cristian Niculescu


Prezența așezărilor umane pe aceste fermecătoare plaiuri datează încă din era paleoliticului (50.000– 70.000 î.H.), pe teritoriul satului Ohaba-Ponor din apropiere fiind descoperite unelte din cuarț și piese prelucrate din os din acea perioadă. Dacii au întemeiat aici cetatea Sarmizegetusei, iar cnejii hațegani au lăsat moștenire o bogată pagină de istorie. Țara Hațegului și-a păstrat o relativă autonomie pe toată perioada Evului Mediu, chiar și sub domi­nație austro-ungară, adunările cnejilor funcționând cu drept de judecată până în secolul al XV-lea și formând corpuri distincte în cadrul armatei transilvănene. Rămășițe ale acestei ci­vi­lizații pot fi întâlnite în tot ținutul Hațegului, fortificațiile de la Mălăiești, Răchitova și Colț stau mărturie în acest sens. Bisericile de la Strei, Sântămăria Orlea sau Densuș, cu arhitectură aparte de secol XII–XIII, rezistă încă scurgerii timpului.
Foto: Cristian Niculescu

Foto: Cristian Niculescu


Castelul Cândeștilor
Originile cumane, cneziale sau maghiare ale familiei Cândea (Kendeffy, în varianta maghiară) din Râu de Mori nu sunt foarte clar atestate documentar, dar se știe că la început de secol XV Ioan Cândea a primit blazon și privilegiu nobiliar din partea regelui Sigismund. Urmașii săi au finalizat în anul 1782 lucrările la castelul ce se înalță și azi pe o costișă din centrul comunei Sântămăria Orlea.
Deși zugrăvit în culori țipătoare (în nu­anțe de roz, bleu și portocaliu), edificiul încântă prin formele sale arhitecturale elaborate, cu volume variate ce evocă aspectul cetăților medievale de pe Valea Loarei. Construit în stil baroc, castelul a căpătat un secol mai târziu, ca urmare a modificărilor aduse, aspect neogotic, din structurile inițiale fiind păstrate bolțile semicilindrice din interior și cornișa aripii estice. Contemporaneitatea a rezervat o soartă tristă castelului din apropierea Retezatului, fiind naționalizat după anul 1946 și lăsat mai multe decenii în paragină. Reconstruit parțial în anii 1980, acesta funcționează în prezent ca hotel și res­taurant, cotat la categoria o stea.
Foto: Cristian Niculescu

Foto: Cristian Niculescu


Biserica reformată
Biserica Sântămăria Orlea a fost construită între anii 1270 și 1280 în stil romanic târziu pentru a deservi o comunitate catolică din apropierea Hațegului. Timp de peste un secol lăcașul a aparținut și ritului creștin-ortodox, fiind pictat la inte­rior în stil bizantin.
Biserica construită pe domeniul Cân­deștilor a aparținut timp îndelungat celebrei familii, care a aprobat efectuarea unor fresce cu cei 12 Apostoli în altar, scena Răstignirii pe peretele estic și adăugarea unui balcon pe peretele vestic, pentru asistarea la slujbele religioase.
Picturile murale de la interior îmbină stilul bizantin cu cel italian, reprezentând cel mai amplu și mai vechi ansamblu ortodox de acest tip din România.
Foto: Cristian Niculescu

Foto: Cristian Niculescu


Biserica este în prezent loc de rugăciune atât pentru adepți ai cultului reformat, cât și pentru calvini, catolici, greco-catolici, ortodocși și neoprotestanți.
Edificiul vechi de secole atrage privirile turiștilor ajunși aici, prin as­pectul îngrijit al zidurilor sale din piatră și prin fru­mu­sețea portalurilor și a ferestrelor cu coloane și chenare atent executate. Biserica Sântămăria Orlea constituie un monument medieval de o valoare deosebită, atât arhitectural, cât și datorită picturilor sale murale.

Text: Cristian Niculescu



Comments

comments

Previous:

Vrei să fii soția mea?

Next:

Vulcanii noroioși

You may also like

Post a new comment