Saschizul istoric

07 February of 2014

La liziera pădurilor, între Podișul Târnavelor și Valea Hârtibaciului, zona definită de variate repere medievale, poate deveni în scurt timp o destinație turistică apreciată.

Foto: Cristian Niculescu

Foto: Cristian Niculescu


Localitatea a fost preponderent populată cu sași încă din secolul al XIV-lea, rivalizând din punct de vedere istoric și arhitectural cu Sighișoara, aflată la numai 20 de km depărtare. Prima atestare documentară datează din perioada anilor 1305-1310, un veac mai târziu așezarea fiind menționată ca târg deținător al mai multor bresle: cizmari, zugravi, tâmplari sau olari.
Foto: Cristian Niculescu

Foto: Cristian Niculescu


Dezvoltarea localității s-a datorat în mare parte prezenței coloniștilor germani, aceștia punând bazele unor opere arhitecturale remarcabile, precum Biserica evanghelică, Turnul cu Ceas sau Cetatea țărănească, trasând în perioada întunecată a medievalității coordonatele unei civilizații dornice să evolueze prin înființarea școlii, spitalului, judecătoriei și băii comunale.

Patrimoniu UNESCO
Construcția Bisericii evanghelice, aflată la doar câțiva metri de șoseaua principală ce traversează localitatea (E60), s-a derulat între anii 1493 și 1496. La final a rezultat un impunător edificiu de tip hală, cu influențe gotice, întărit la exterior prin 22 de contraforturi. În anul 1677, un constructor de origine austriacă a proiectat Turnul cu Ceas, respectând planurile arhitecturale ale turnului cu același nume, aflat în cetatea Sighișoarei. Întreg ansamblul religios este în prezent parte integrantă a Patrimoniului UNESCO.

Foto: Cristian Niculescu

Foto: Cristian Niculescu

Deși în ruină, Cetatea țărănească situată pe un deal din apropiere se poate transforma, prin investiții susținute, într-un obiectiv turistic important în regiune.

Transport și cazare: Comuna Saschiz se află la 75 km distanță de Târgu-Mureș și 100 km de Brașov, în zona de interior a arcului carpatic. Pentru cei care aleg transportul cu trenul, prețul unui bilet InterRegio, clasa a II-a, București-Sighișoara este de 63 de lei. De la Sighișoara la Saschiz mai sunt 20 de km, care pot fi parcurși folosind cursele locale de microbuz. În zona Sighișoarei există numeroase variante de cazare, atât în pensiuni de 2-3 margarete (prețuri ce pornesc de la 80 de lei camera dublă), cât și în hoteluri de patru stele, la tarife ce pot depăși 300 de lei/noapte.

Text: Cristian Niculescu



Comments

comments

Previous:

Veliko Târnovo

Next:

Cetatea Rupea

You may also like

Post a new comment