Raiurile de neuitat din Cambodgia

27 September of 2019

Raiurile de neuitat din Cambodgia – Ai nevoie de o răbdare de fier în cele peste 24 de ore petrecute pe drumul cu două escale București-Cambodgia. Dar și când ajungi… vei rămâne pe loc fascinată de o lume aparte, plină de istorie, cultură și culoare.

Am aterizat în Siem Reap, orașul care emană energie prin toți porii. Am vizitat templele khmere, am fugit de maimuțe, apoi m-am urcat într-un autobuz de noapte, am schimbat cu un maxi-taxi până în portul Sihanoukville, iar de acolo am luat un feribot până la una dintre cele mai frumoase insule 
cambodgiene, Koh Rong.

Orașul plin de energie

Am ajuns în Siem Reap spre seară și doar mi-am trântit bagajele în camera hotelului de lux cu piscină interioară pe care plătiserăm vreo 8 $ de persoană. Dornică de aventură locală, am luat un tuk-tuk până în Piața de Noapte. Nu mai e nevoie să spun că m-am simțit ca într-un carusel, iar în cele aproape zece minute până la destinație, mi-am lucrat brațele mai bine ca la sală, încercând să mă țin cât mai bine în curbe și la frâne să nu cad, că nu exista ușă sau bară de protecție la banchetă. Când am ajuns la intrarea în piață, orașul aparent liniștit s-a transformat într-un party nebunesc. Tarabe cu de toate, baruri și taverne cu muzică, vânzători ambulanți de înghețată prăjită (specialitate locală), tineri ce te invitau să încerci burger cu carne de crocodil. Până am mâncat și am băut o bere de 0,75 l la 75 de cenți, localnicii erau deja pe stradă, desculți, dansau. Nu am putut traversa strada, că am și fost invitată la dans. Iar acea bucurie a lor m-a făcut să rămân să dansez cât m-au ținut picioarele.

Templele khmere

După o petrecere neașteptată, nu a fost așa de ușor să deschid ochii la ora 6. Dar entuziasmul s-a reactivat și imediat am urcat în microbuzul turistic ce venise la hotel să ia turiștii spre parcul arheologic Angkor – unul dintre cele mai importante situri UNESCO din Asia de Sud-Est. Parcul este dominat de Angkor Wat, cel mai mare templu religios din lume. Însă, pe lângă acesta, sunt alte zeci de temple, pe care timpul și abandonul le-au transformat în locuri unice pe pământ.

Angkor Wat a fost ridicat din blocuri de gresie, la începutul secolului al XII-lea, de către regele Suryavarman II, pentru a-l venera pe zeul Vishnu. Acest templu este un model de arhitectură khmeră de cel mai înalt nivel și cel mai bine păstrat loc arheologic din Asia. Lăcașul a fost inițial hindus (ridicat special să reprezinte Muntele Meru – casa zeită­ților hinduse), apoi a devenit budist, în secolul al XIII-lea. Din sec. al XVI-lea a fost abandonat, dar niciodată părăsit complet. După lucrări ample de consolidare, astăzi rămâne simbolul țării și cel mai vizitat loc. Aici vin peste două milioane de turiști anual ca să 
redes­copere Imperiul Khmer.

Ta Phrom, făcut faimos de filmul Tomb Rider, m-a impresionat mult. Eu spun că e tărâmul copacilor plini de magie, pentru că nicăieri în lume nu am mai găsit asemenea vestigiu invadat de forța junglei exotice. Templul a fost construit în secolele XII-XIII, iar din secolul al XV-lea a fost abandonat mai bine de 500 de ani. În tot acest timp, arborii au pus stăpânire pe lăcaș și au crescut printre blocurile de piatră pline de reprezentări executate manual, în secolul al XIII-lea. Peisajul este unul mai mult decât impresionant. 
Rădăcinile au intrat adânc printre ziduri, dărâmând chiar o parte din templu. Unii copaci, de 60 de metri înălțime, sunt efectiv pe acoperișul templului! În timpul lucrărilor de 
restaurare din anii 2000, s-a decis ca Ta Phrom să fie lăsat așa, deoarece aceea este frumusețea sa naturală. Iar în 2013, a fost consolidat cu schele de fier pentru a proteja turiștii.

Bayon este un alt templu khmer impresionant datorită chipurilor uriașe sculptate în piatră pe turnurile terasei superioare. El închide trioul celor mai importante și renumite temple din 
parcul arheologic.

Plaje paradiziace

Ca să ajungi din Siem la cele mai frumoase plaje din Cambodgia, îți trebuie din nou nervi de oțel. Drumurile sunt foarte proaste și, deși libere, nimeni nu poate merge cu peste 50 km/h din cauza gropilor. Cei 550 km i-am făcut în 
12 ore inițial într-un autobuz de noapte cu paturi (wow, nu?) până în capitala Phnom Penh, de unde am schimbat cu un microbuz local fără aer condiționat până în portul Sihanoukville.

Sihanoukville este un mic paradis turistic cu plaje albe și fine, unde lumea vine să se distreze. Alcoolul este extrem de ieftin și nu există seară fără excese. Orășelul s-a transformat în stațiune cu cluburi și baruri pe plajă, în care atmosfera destinsă este întreținută de localnicii care fac diverse jonglerii și dau startul petrecerii seară de seară. Așa arată un loc extrem de turistic. Dar cum arată un altul, încă nedescoperit?

Koh Rong este la nici o oră de mers cu feribotul. Mare parte a insulei nu este electrificată și trebuie să știi că doar câteva resorturi, pe partea dinspre continent, au curent. Insula arată ca în filme: nisip alb, apă turcoaz, 
junglă de un verde întunecat de poveste și cer senin. 
Plajele nu sunt deloc aglomerate. Recomand Sok San, plaja de 6 kilometri. Adăpostește-te sub palmierii bătrâni, soarele este foarte puternic imediat după răsărit și până aproape de apus, pentru că ești aproape de Ecuator. La amiază, poți face o plimbare prin jungla deasă, pe traseele de trekking. Încearcă să nu ratezi frumoasa cascadă din junglă și nu-ți face griji dacă te rătăcești puțin, aici nu sunt animale periculoase. Iar noaptea, ai ceva magic de făcut. Ai auzit de planctonul bioluminescent? Am luat barca, ne-am îndepărtat destul de mult de insulă. Am ancorat, iar căpitanul a stins toate luminile. Nu vedeam nimic. Ne-a dat ochelarii de snorkeling și ne-a spus să coborâm. Odată ce ne-am scufundat, am văzut minunea: milioane de puncte luminoase, ce creșteau în intensitate când mă mișcam în apă! Parcă mă uitam la cerul senin, dar în jos!

Ce trebuie să știi

Nu prea există frigidere, toată mâncarea e proaspătă și, în general, e gătită pe loc, în fața ta.

Fiind puțin turistică (încă), țara e foarte ieftină, exceptând Angkor.

Ai nevoie de viză, care se obține online și costă 20 $.

Cambodgia este o țară sigură, cu o rată a criminalității scăzută.

Încearcă pe cât posibil să ai bani cash (rar găsești ATM-uri), mărunți (în general, nu au să-ți dea restul la bancnotele mari).

Citeste si:

Comments

comments

Previous:

Viennacontemporary, scena de toamnă a artei contemporane europene

You may also like

Post a new comment