Amsterdam, polul distractiei europene

27 September of 2016

Amsterdam, polul distracției europene. Neașteptat, uimitor, controversat, tolerant, prietenos, imprevizibil, sugestiv, tânăr, vibrant. Iată câteva adjective care îmi vin în minte când mă gândesc la unul dintre cele mai deosebite orașe europene pe care le-am vizitat. Aici distracția nu pare să se termine niciodată, indiferent că e zi sau noapte.

Deși cele mai importante instituții de stat (dar și 
europene) își au sediul în Haga, Amsterdamul este 
capitala Olandei. Aflat în cea mai mare parte sub nivelul mării – 6,7 metri în punctul cel mai adânc –, orașul este una dintre cele mai căutate destinații turistice de pe continent.

Partea turistică (centrul vechi) nu este foarte mare, iar distanțele dintre obiectivele turistice pot fi parcurse pe jos fără un efort susținut. Harta este necesară din cauza hățișului de străduțe și canale, dar și pentru că denumirile acestora imposibil de pronunțat sau memorat nu spun aproape nimic unei persoane care nu vorbește olandeză sau măcar puțină germană. „I amsterdam“ este o campanie de marketing lansată în 2004 și reflectă diversitatea, toleranța, dar și dinamismul acestui oraș cu adevărat unic.

Prima impresie pe care mi-a lăsat-o A’Damul a fost de un loc idilic, romantic, ce-mi amintea de Veneția. Mi-au plăcut la nebunie 
casele înguste și înalte, cu fațade diferit colorate care au în zona acoperișului arce frânte (frontoane) și pe care se pot vedea scripeți folosiți pentru a urca mobila la etajele superioare. Am fost surprinsă să văd, deși fusesem prevenită, atâția bicicliști de care trebuia să mă feresc. Iar când am dat cu ochii de parcările imense și supraetajate pentru biciclete, eram deja uimită.

Aș fi vrut să închiriez și eu, dar realmente mi-a fost teamă din cauza 
traficului intens. Pistele pentru cicliști împânzesc orașul, iar aceștia nu par să se sinchisească prea tare de regulile rutiere. Magazinele de saboți (fie ei și papuci), lalelele din lemn, dar și cele naturale, 
decorațiunile sub formă de mori de vânt mă atrăgeau ca un magnet. Am rezistat tentației de a le cumpăra pentru foarte puțin timp. Frapant este, cel puțin în această zonă turistică, că nu vezi oameni în vârstă sau copii, ci doar tineri veseli, petrecăreți, gălăgioși sau mai discreți, îmbrăcați fistichiu, deloc puși pe harță și mereu dispuși la ceva nou.

amsterdam-1643644_1280

Ce poți vedea
Amsterdamul are multe muzee, unele de artă, altele inedite, dar și zone ascunse pe care, dacă le descoperi, te impresionează fie prin frumusețe, fie prin istorie sau semnificație. Un astfel de exemplu este Begijnhof, o curte interioară înconjurată de cele mai vechi case din oraș 
construite în Evul Mediu și care au aparținut beghinelor – un fel de călugărițe care duceau o viață semimonahală. 
La numărul 34 se află o căsuță de lemn care datează din 1528. Tot aici a funcționat o biserică clandestină care acum aparține Bisericii Engleze Reformate. Tot un așezământ religios clandestin poate fi 
vizitat și în celebrul cartier roșu despre care vei citi în cele ce urmează. Deși Olanda a dat nume importante în pictură, cum ar fi Rembrandt, Bruegel cel Bătrân, 
Vermeer sau Van Gogh, iar capodoperele lor pot fi admirate în Amsterdam, eu mi-am dorit să văd muzeul dedicat celui din urmă. Este unul foarte modern conceput și cu toate că nu vei găsi prea multe lucrări celebre de ale lui, merită efortul. Cele mai cunoscute picturi sunt la Paris, dar și în alte muzee din lume. Dacă ai dispoziția necesară, vizitează casa Anne Frank. Piața de flori, atât de lăudată, nu este decât un bazar din care poți lua bulbi și obiecte 
decorative pentru casă sau grădină.

amsterdam-1150319_1280

Sex, drugs and rock&roll
Amsterdam are o infracționalitate redusă, care se datorează nu doar vigilenței 
organelor de ordine, ci și faptului că prostituția și consumul de droguri ușoare sunt legalizate, deci sub control. Cartierul roșu și a căpătat numele de la felinarele cu lumină roșie care marchează zeci (poate chiar sute) de case de toleranță. Prostituatele și-au format un „sindicat“, au un tarif minim fix și profesează cea mai veche 
meserie din lume din spatele unor vitrine în care se oglindesc privirile clienților, dar și ale curioșilor. Consumul de droguri ușoare este distracția principală a celor mai mulți turiști, iar jointurile pot fi cumpărate din orice coffeshop, dacă ai peste 18 ani. Nu confunda aceste locuri cu o cafenea obișnuită. Noaptea spectacolul este nebunesc, cel puțin în această zonă unde muzica de club răsună, berea Amstel (așa se numește râul care curge prin A’Dam), și nu numai, curge în valuri, iar desfrâul se petrece după perdeluța vitrinei. Distracția, așa cum spuneam, pare că nu se oprește niciodată, chiar dacă în timpul zilei este la cote mai reduse.

Autentic olandez
Olanda este cunoscută pentru saboții tradiționali, pentru morile de vânt, brânzeturile delicioase, biciclete, lalele sau biscuiți. Iar dacă vrei să surprinzi toate acestea într-un singur loc, există Zaanse Schans. Parcul din apropierea A’Damului pare un muzeu în aer liber, deși este o zonă rezidențială care învie atmosfera 
secolului al XVIII-lea. Aici vezi cum arată o moară de vânt tradițională, dar poți vizita deopotrivă o fabrică de ciocolată, una de brânzeturi și una de saboți. Mirosul de ciocolată creează o stare de fericire instantanee. Gustă brânza cu levănțică și probabil vei cumpăra după aceea câteva rotițe mov. În Amsterdam mai există doar opt mori de vânt, răspândite în diverse c
artiere, restul deteriorându-se în timp.

 

A’Dam în cifre: 165 de canale navigabile însumează puțin peste 100 de kilometri.
3 „X“-uri stau mândre pe steagul orașului și, cu toate că aici prostituția este legalizată, ele nu reprezintă simbolul pornografiei, ci se pare că sunt 
crucile Sf. Andrei.
25.000 de biciclete sunt pescuite anual din apă.
1.281 de poduri de diverse mărimi fac legătura cu 
uscatul. 80 se află în centrul orașului.
881.000 este numărul aproximativ de biciclete din A’Dam, ceea ce pare ciudat întrucât orașul are doar 799.400 de locuitori.
100.000 de biciclete sunt furate în fiecare an.
20.000.000 de turiști ajung anual în Amsterdam.

Citeste si:

  1. Destinații buzoiene: Ciolanu – Măgura
  2. Barcelona, orașul lui Gaudi
  3. Thailanda, tinutul paradisului
  4. Turism balneoclimateric – Bad Oeynhausen

 

Articol exclusiv online
Text: Ada Oprea
Sursa foto: pixabay.com/

Comments

comments

Previous:

Haine neșifonate

Next:

Turist sau călător? Tu ce esti?

You may also like

Post a new comment