Buna Vestire, ziua speranței

24 March of 2020

Toată lumea creștină sărbătorește în data de 25 martie, Buna Vestire. Este ziua în care Arhanghelul Gavril i-a spus Fecioarei Maria că-L va naște pe Iisus.

Buna Vestire este o zi a speranței, ziua încrederii ca divinitatea a rămas alaturi de oameni și îi poartă de grija. Toată creștinătatea sărbătorește această zi. Exact peste noul luni va fi prima zi de Crăciun (25 decembrie), date fixe în calendarul creștin.

Ambele tradiţii – catolică şi ortodoxă – suţin că Buna Vestire s-a petrecut la Nazaret, însă tradiţia catolică marchează locul prin Bazilica Bunei Vestiri, în timp ce tradiţia ortodoxă optează pentru biserica greco-ortodoxă a Bunei Vestiri. În Răsărit, încă din anul 550, la 25 martie se ţinea o sărbătoare a vestirii Naşterii Domnului. În Apus, a fost introdusă la Roma, în secoul al VII-lea. În insula grecească Tinos, această zi este onorată cu un pelerinaj în cinstea Maicii Domnului, vizitatorii îndreptându-se spre Biserica Panagia Evangelistria, unde se află o icoană făcătoare de minuni.

În Occident, Buna Vestire este numita şi sărbătoarea Zămislirii Domnului, iar în ţara noastră este denumită şi Blagovestenia sau Ziua Cucului, deoarece reprezinta începutul perioadei în care sosesc păsările călătoare vestind primăvara astronomică. Preţuirea faţă de importanţa acestei sărbători s-a transpus în numărul mare de lăcaşuri de cult cu hramul Bunei Vestiri. Nepreţuita şi renumita Mânăstire Moldoviţa, înscrisă în patrimoniul cultural UNESCO, se mândreşte cu acest hram. O altă biserică faimoasă, aflată tot sub protecţia Bunei Vestiri, se află la Poloboc, în judeţul Neamţ, construită în secolul al XVIII-lea de boierul Alecu Krupenski, zis Poloboc. În Bucureşti, Biserica Domnească de la Curtea Veche îşi serbează hramul istoric în această zi, ca şi Biserica Greacă.

Obiceiuri și tradiții de Buna Vestire

În credinţa populară se spune că de Buna Vestire se dezleagă limba păsărilor cântătoare, dar mai cu seamă a cucului. Acesta începe să cânte până la Sânziene sau la Sfântul Petru, când se  îneacă cu orz. Cucul, pasăre cu numeroase valenţe simbolice, cântă de la echinocţiul de primăvară până la solstiţiul de vară. În tradiţia populară se spune că de la Sânziene cucul se preface în uliu până la Buna Vestire, când redevine cuc.

De Buna Vestire este bine să se pună pe pragul casei pâine şi sare pentru hrana îngerilor. În Apus, sărbătoarea Bunei Vestiri este numită şi sărbătoarea Zămislirii Domnului. Tradiţia mai spune ca, în această zi aducătoare de veste minunată, oamenii nu au voie să se certe, fiind mare păcat: cine se ceartă în ziua de Buna Vestire are necazuri tot anul.

Primul cântec al cucului, despre care se spune că are  loc în ziua de  Buna Vestire, trebuie să găsescă oamenii în  haine curate, să fie veseli, cu stomacul plin şi cu bani în buzunare, altfel riscă să ducă lipsă de aceste lucruri tot anul.

În unele zone, pentru a avea roade bogate în livezi, pomii se ameninţau cu toporul şi se stropeau cu ţuică. Tot acum, gospodarii din Maramureş adună lucrurile de prisos de prin curţi şi le dau foc. Ritualul, cunoscut sub numele Noaptea focurilor, e practicat la fiecare casă maramureşeană, el durând până după miezul nopţii sau chiar până în zori.

Fiind dezlegare la peşte, se spune ca acela care gustă peşte de Buna Vestire se va simţi tot anul ca peştele în apă. În popor se mai spune că pescarii nu au voie să arunce mămăliga în apă, pentru că mor peştii.

Anul acesta, când omenirea este pusă la încercare de virusul coronavirus, Papa Francisc le-a transmis tuturor creștinilor: «Dragi frați și surori, în aceste zile de încercare, în timp ce umanitatea tremură la amenințarea pandemiei, aș vrea să propun tuturor creștinilor să-și unească vocea spre Cer. Îi invit pe toți capii Bisericilor și pe liderii tuturor Comunităților creștine, împreună cu toți creștinii diverselor confesiuni, să-l invoce pe Cel preaînalt, Dumnezeu cel atotputernic, recitând în același timp rugăciunea pe care ne-a învățat-o Isus, Domnul Nostru. Îi invit, așadar, pe toți să recite ”Tatăl Nostru” miercurea viitoare, 25 martie la amiază. În ziua în care mulți creștini amintesc vestirea adusă Fecioarei Maria despre Întruparea Cuvântului, fie ca Domnul să asculte rugăciunea unanimă a tuturor discipolilor săi care se pregătesc să celebreze biruința lui Cristos cel înviat.

Papa îi îndeamnă pe oameni, catolici și ortodocși deopotrivă să se roage în liniștea caselor lor,să asculte sfaturile autorităților și să se protejeze.

În imagine pictura ”Buna Vestire”, din biserica Salesianerkirche realizată de Giovanni Antonio Pellegrini

Citeste și:

Sursa foto: istockphoto.com

 

 

Comments

comments

Previous:

Lucrul de acasa: ce să faci ca să eviți monotonia

saloane de infrumusetare

Next:

Închiderea saloanelor de înfrumusețare NU încurajează munca la negru

You may also like

Post a new comment