5 pasi pentru un ten impecabil

05 April of 2019

5 pasi pentru un ten impecabil – Fiecare dintre noi și-ar dori un elixir care să mențină tenul frumos zi de zi. Un astfel de elixir nu s-a descoperit încă, însă dacă respectăm câțiva pași esențiali acest lucru este posibil.

1. Îmbunătățește-i aspectul!
De multe ori se întâmplă ca la numai câteva ore de la aplicarea machiajului să lucească tenul și să apară pete inestetice. Truc: folosește un primer înaintea aplicării fondului de ten – acesta constituie o bază care nu numai că pregătește tenul, preluând excesul de sebum, dar ajută și la fixarea machiajului.

2. Serumul: aliatul tenului frumos
Sunt foarte concentrate în ingrediente active care pătrund în cele mai adânci straturi ale pielii. Acestea tratează probleme precum roșeața, ridurile, cearcănele sau deshidratarea. Truc: Aplică serumul pe pielea curată, înainte de crema hidratantă.

3. Machiază-te corect
Ai nevoie de exercițiu, însă cu îndemânare și o tehnică corectă vei putea să te machiezi ca un profesionist. Este foarte important să iei cantități mici de fond de ten pe degete sau burețel și să începi aplicarea dinspre centrul feței (zona nasului) spre contur. Uniformizează, fără a freca. Truc: Agită întotdeauna recipientul de fond de ten înainte de folosire, pentru a se omogeniza conținutul.

4. Produse minune, la îndemâna oricui
Acest lucru este posibil dacă ai tot timpul în geantă 4 produse-minune: 1. Concelear pentru o privire luminoasă și pentru acoperirea diverselor imperfecțiuni. 2. Fard de obraz pentru prospețime. 3. Un ruj sau un gloss pentru strălucire. 4. Un pachețel de șervețele matifiante pentru preluarea excesului de sebum. Truc: Atunci când mascara sau creionul contur se întind, maschează urmele cu ajutorul concelearului. Funcționează la fix!

5. Demachiază-te seara ca să fii frumoasă dimineața!
Pe cât e de important să te machiezi corect, pe atât de important este să te demachiezi temeinic! Înainte de toate trebuie să alegi un demachiant potrivit tipului tău de ten: pentru tenul uscat este recomandat laptele demachiant, hidratant și cremos, pentru cel mixt, loțiunile micelare, iar pentru cel gras, gelurile de curățare care necesită clătire. Tenurile sensibile au nevoie de un lapte demachiant fără alcool și fără parfum.Truc: Începe demachierea cu zonele cel mai intens machiate (ochii și buzele).

Citeste si:

  1. 7 pasi pentru unghii de diva
  2. 10 pasi pentru un psihic puternic
  3. Cum să arăți impecabil fără să-ți ruinezi bugetul!
  4. 3 pasi ca să fii în forma primavara asta

Comments

comments

Previous:

Fericirea incepe din minte

Next:

Macul,
 pentru sănătate și frumusețe

You may also like

Post a new comment