Greseli care te imbatranesc

04 February of 2016

E greu de spus care este coafura cea mai proastă, dar stiliștii sunt de părere că există câteva greșeli pe care le fac multe femei cu propriul păr, fără să-și dea seama. Mai mult, aceste greșeli îmbătrânesc pe oricine.

1. Cea mai frecventă eroare
Conform stiliștilor, există o greșală comună pe care femeile o comit tot timpul: nu se tund suficient de des. Chiar și o simplă scurtare a vârfurilor face ca părul să arate mult mai bine. Vârfurile tocite urcă rapid de-a lungul firelor de păr. Specialiștii recomandă, mai ales în cazul părului lung, scurtarea ușoară a vârfurilor o dată la 2 luni.

2. Culoare de vis
Despre culoare s-a vorbit și se vorbește foarte mult în istoria coafurilor, dar există o eroare frecventă pe care o fac multe femei și care le aduce ani în plus pe chipuri: vopsirea părului într-o nuanță prea blondă. În felul acesta se pierde contrastul dintre culoarea tenului și păr. Este mult mai bine să se vadă rădăcinile naturale și să existe niște baleiaje subtile de culoare în jurul feței și la vârfuri. Acest lucru pune în valoare ochii și pielea.

3. Fă o schimbare
O coafură păstrată la fel prea mult timp are drept efect o senzație de îmbătrânire sau de blazare. Cel mai simplu mod prin care poți schimba o frizură este prin modificarea bretonului. Dacă nu vrei să ai păr pe frunte, atunci pur și simplu schimbă felul în care-ți faci cărarea. Pieptănarea diferită a părului poate schimba uneori radical aspectul unei tunsori.

Citeste si:

 

 

Articol exclusiv online
Text: Roxana Melnicu
Sursa foto: pixabay.com/



Comments

comments

Previous:

Greseli de frumusete care iti fac rau

Next:

Relaxarea suprema

You may also like