Detaliile care fac diferența

13 May of 2019

Detaliile
 care fac diferența – Ai plecat vreodată de la un centru spa simțindu-te în al nouălea cer și întrebându-te 
cum or fi reușit oamenii aceia să-ți producă această stare? De altfel, îți dorești foarte mult să repeți experiența, dar nu ai timp sau resurse. Cu toate acestea, există câteva trucuri cu ajutorul cărora să te bucuri de spa la tine acasă.

Este foarte adevărat că specialiștii din centrele de relaxare și terapie au la îndemână produse profesionale, care dau rezultate imediate și pe care tu le poți procura numai cu dificultate. Diferența dintre experiența de acolo și cea de acasă rezidă și în micile detalii importante pe care ți le dezvăluim în cele ce urmează, ca să le pui și tu în aplicare.

Pictează-ți masca

După ce ți-ai pregătit tenul, aplică o mască (homemade sau cumpărată) hidratantă și hrănitoare cu ajutorul unei pensule. Aceasta trebuie să fie micuță, cu peri foarte fini. Ea nu doar că întinde uniform substanța, dar te și masează ușor, creându-ți senzația unor gâdilări relaxante.

Fă o baie de aburi

Pe vremuri, când nu existau în saloanele de înfrumusețare aparate de aburi, porii feței erau deschiși cu o banală inhalație. Umple un recipient cu gura largă cu apă clocotită în care adaugi ierburi aromatice uscate și câteva picături de uleiuri esențiale (lavandă, cimbru), acoperă capul cu un prosop curat și inhalează vaporii preț de 15-20 de minute. Efectul este unul de detoxificare.

Folosește încheietura degetelor

Masajul facial realizat prin mișcări de unduire a degetelor, în locul celui făcut strict cu ajutorul buricelor, oferă efectele scontate. Pentru a impulsiona circulația sangvină în zona feței și gâtului, aplică o soluție de curățat tenul, apoi treci la masajul propriu-zis.

Agață eucalipt pe para de la duș

În contact cu apa caldă și vaporii, câteva frunze proaspete ale acestei plante relaxează corpul și revigorează simțurile.

Încălzește un prosop curat

Folosește, dacă ai acasă, aparatul de gătit orez la aburi. Pune un prosopel curat, lasă-l să se încălzească și să se umezească, apoi așază-l pe fața curată. De obicei, procedeul fixează masca tratament aplicată anterior și scoate impuritățile din piele.

Arome divine 


Pentru a te relaxa cu adevărat, totul trebuie să fie perfect. Lumânările sau uleiurile parfumate sunt ajutoare nelipsite. Îți place vanilia? Atunci, caută-le pe cele cu această aromă. Pune-le în living sau în baie. Pentru ulei, este bine să ai la îndemână un difuzor cu apă în care să pui câteva picături. 
Închide ochii, inspiră parfumul și 
relaxează-te. Seara perfectă este pe cale să înceapă.

Citeste si:

Articol exclusiv online
Text: echipa Ioana
Sursa foto: pixabay.com/

Comments

comments

deodorant cu Aloe Vera

Previous:

(P) Zile calde ca de vacanță și o îngrjire corespunzătoare

Next:

8 sfaturi simple pentru unghii sănătoase

You may also like

Post a new comment