Hiperpigmentarea pielii se manifestă de obicei prin pete întunecate, de culoare neuniformă, ce apar pe tot corpul. Responsabilă de asta e producția excesivă de melanină.
Hiperpigmentarea e provocată, printre altele, de expunerea la soare, de anumite afecțiuni, de vârstă sau sarcină. Înainte de a consulta dermatologul, îți propunem să apelezi la tratamente din natură.
- Lămâile conțin acid citric, care ajută la albirea pielii, fiind printre cele mai populare remedii împotriva hiperpigmentării. Îmbibă în zeamă de lămâie un tampon și tamponează zonele afectate. Clătește-te după 15 minute. Poți aplica acest tratament chiar și de două ori pe zi. Alternativ, prepară o mască cu zeamă de lămâie și miere. Dacă pielea este mai sensibilă, diluează zeama cu puțină apă.
- Cartofii îți sunt și ei de ajutor. Ei conțin o enzimă cu efect de albire. Cojește cartoful, feliază-l și stropește-l cu puțină apă. Masează-te apoi pe față. Vei observa că, după câteva zile, petele se vor estompa.
- Oțetul de cidru este perfect pentru iluminarea feței. Amestecă-l cu puțină apă (de preferat, în cantități egale) și aplică-l pe față. Acest tratament se poate face de două ori pe zi.
- Turmericul are capacitatea de a albi pielea. Amestecă o linguriță cu pulbere de turmeric cu zeamă de lămâie. Masează pasta pe zona afectată și las-o să acționeze 20 de minute. După ce te-ai clătit, trebuie să eviți expunerea la soare preț de o oră.
- Portocala conține o cantitate mare de vitamina C. Chiar și coaja este foarte bună pentru a soluționa problema cu care te confrunți. Amestecă o linguriță cu zeamă de lămâie cu puțin lapte și miere și o lingură de coajă rasă de portocală. Tratamentul se poate face de patru ori pe săptămână.
- Avocado este bogat în grăsimi, vitamina C și acizi sănătoși. Pasează-l până obții o pastă groasă și aplică-l pe piele. După o jumătate de oră, îndepărtează-l cu apă călduță.
Citeste si:
- Avocado, fructul minune. Afla ce mari beneficii iti poate aduce
- Prajitura inteligenta cu lamaie
- Fulgii de ovaz, alimentul magic pe care nu-l consumam suficient
Articol exclusiv online
Text: echipa Ioana
Sursa foto: pixabay.com/
Comments

Previous:
7 greșeli pe care le faci atunci când te piepteni

Next:
Metode conventionale care stimuleaza cresterea parului
You may also like
-
08 Oct
9 trucuri de frumusețe pentru femeile peste 40 de ani
BeautyChiar dacă există femei cărora li se pare dificil să-și mențină optimismul în ceea ce ...
-
22 Sep
Mai multă căldură
BeautyNimănui nu-i place să aibă iarna mâinile și picioarele reci – îți strică orice chef ...
-
25 Nov
(P) Păr drept și strălucitor cu ajutorul periei electrice Liss Brush 3D de la BaByliss Paris
BeautyFiecare femeie își dorește un păr incredibil de neted, sănătos și strălucitor. Vrea să aibă ...
-
06 Apr
Trucuri care te scapa de matreata
BeautyMătreaţa este una dintre cele mai frecvente probleme ale scalpului, cu care se confruntă atât ...