Băuturi calde pentru zile reci

11 October of 2014

Cu un pic de inspirație poți combina, după gust, diferite ingrediente, pentru a crea o băutură caldă. Noi îți oferim mai jos câteva rețete, deja probate.

Nici nu a sosit bine toamna și zilele reci au și început să se desfășoare, una câte una, obligându-ne să recurgem la mâneci lungi, ciorapi călduroși și încălțări cu tălpi mai groase. Atât dimineața, cât și seara, ne străduim în a găsi metode care să ne ajute la acumularea și stocarea căldurii. Frigul și atmosfera mohorâtă de afară ne indispun, ziua se încheie atât de devreme încât ne obligă să amânăm planuri și situații importante, iar totul în jur pare că e rece și complet neprimitor. Tocmai de aceea, pentru ca fiecare dimineață să fie presărată cu bună dispoziție, iar ziua să se încheie cu aceeași stare de spirit, îți recomand câteva licori calde, care îți vor încălzi trupul și sufletul, oferindu-ți o stare de spirit adecvată.

Cafea turcească
Ingrediente: O linguriță cu vârf (15 g) cafea măcinată, zahăr (după gust), circa 100 ml apă.
Mod de preparare: Într-un ibric se pune cafea, în funcție de numărul persoanelor, împreună cu zahărul și se diluează cu apa fierbinte. Ibricul se pune pe foc și cafeaua se amestecă cu lingurița până când dă în clocot și se ridică. Ibricul se trage imediat de pe foc, apoi se pune încă de două ori pe foc, procedând la fel. După ce s-a retras a treia oară, ibricul se clatină puțin, ca să se adune caimacul. Acesta se ia cu lingurița și se împarte în toate ceștile.
Cafeaua se servește după 2-3 minute, fierbinte, ca să se adune drojdia.

morning-819362_1920

Cafea irlandeză
Ingrediente: O ceașcă de cafea tare, fără zahăr, o linguriță de zahăr, 30-40 ml de whisky și frișcă, după preferință, pentru ornat.
Mod de preparare: Se toarnă cafeaua caldă într-un pahar (pentru vin), astfel încât să fie umplut cu cafea puțin peste jumătate. Se adugă zahărul și se amestecă până se dizolvă. Se adaugă whisky-ul și se amestecă. Se ornează deasupra cu frișcă.

Ciocolată cu lapte
Ingrediente: Un gălbenuș, 50 g ciocolată rasă sau 30 g, cacao cernută, 50 g zahăr, 1/2 litri lapte, vanilie, 100 g frișcă bătută și îndulcită.
Mod de preparare: Gălbenușul se freacă cu cacaua cernută sau cu ciocolata rasă, cu zahărul vanilat și cu zahărul tos, turnând câte puțin lapte clocotit și bătând mereu cu furculița. Se pune în ceșcuțe și se servește fierbinte, simplă sau cu frișcă deasupra.

Ceai aromat englezesc
Ingrediente: 200 ml apă fiartă, 30 ml whisky, suc de lămâie după gust, 1 plic de ceai negru, 40 g miere.
Mod de preparare: Se toarnă mierea într-o ceașcă, peste care se adaugă apa clocotită, și se amestecă.
Se pune pliculețul de ceai și se lasă 2 minute să infuzeze. Se adaugă la final whisky-ul și sucul de lămâie.

Crușon cald din vin fiert
Ingrediente: 1 litru vin alb, 200 g zahăr, coaja de la o lămâie, 1-2 cuișoare, 1 baton de scorțișoară, felii de lămâie sau portocală.
Mod de preparare: Într-o oală, vinul cu zahărul și aromele se încălzesc, până când apare spumă deasupra (fără să clocotească), apoi oala se ia de pe foc; facultativ, se pot adăuga până la 100 ml rom sau coniac.
Crușonul se servește fierbinte, în pahare cu suport din metal, cu o felie de lămâie sau  de portocală în pahar.

mug-219844_1280

Ceai cald cu lapte
Ingrediente: Un plic de ceai negru, 150 ml apă clocotită, 150 ml lapte, 1 lingură de sirop de vanilie (sau 1 lingură de zahăr cu un strop de esență de vanilie), 10 g praf de scorțișoară.
Mod de preparare: Se infuzează ceaiul într-o cană mare cu apă fierbinte timp de 2 minute și apoi se îndepărtează plicul.
Se încălzește laptele până la punctul de fierbere și se toarnă în cana umplută pe jumătate cu ceai.
Se adaugă siropul de vanilie și se presară scorțișoară pe deasupra. Ceaiul servit cu lapte are o tradiție bogată în cultura britanică, fiind consumat astfel de secole.

Text: Cristi Niculescu

Comments

comments

Previous:

Regimul cretan, secretul longevității

Next:

Cum recunoaștem uleiul de măsline de calitate

You may also like

Post a new comment