Antibiotice, bacterii și virusuri

06 January of 2010

Ce sunt ele și cum ne pot ajuta? Avem de-a face cu prieteni sau cu dușmani?

Cu toții știm că nu este bine să apelăm prea des la antibiotice, și totuși, adeseori facem acest lucru. De ce nu este bine să luăm asemenea medicamente la cea mai mică răceală sau durere de gât? Ce este, mai exact, un antibiotic?

Penicilina, primul antibiotic

Antibioticele pot fi subs­tanțe de origine naturală, extrase din organisme vii (ciuperci, licheni, animale, vegetale etc.), dar pot fi obținute și prin sinteză chimică. Ele acționează asupra anumitor microorganisme, mai precis a bacteriilor, fără să atace celulele umane. În funcție de concentrația lor și de timpul în care intră în contact cu microbii, moleculele antibioticelor îi distrug, le împiedică înmulțirea sau le limitează acțiunea.

Primul antibiotic descoperit este penicilina. „Părintele“ ei a fost cercetătorul scoțian Alexander Fleming. Printr-o întâmplare, în septembrie 1928, Fleming a observat că mucegaiul apărut pe o cultură de laborator a împiedicat înmulțirea stafilococilor, bacteriile pe care el le studia în acel moment. Din acest mucegai el a izolat penicilina, dar aceasta a fost introdusă ca tratament abia în 1941. În 1945 a început să fie produsă și distribuită în masă.

Bacteriile: cât de rezistente?

Raceala este o infectie virala, care nu necesita tratament cu antibiotice / Foto: Hubert Burda Medien

Descoperirea antibioticelor a revoluționat domeniul medical. Ele permit tratarea unor boli infecțioase mai mult sau mai puțin grave, printre care și pneumonii și meningite, considerate în trecut maladii incurabile. Privite drept un remediu ce învinge eficient și rapid toate bolile, antibioticele au fost, din păcate, utilizate excesiv, motiv pentru care unele bacterii au început să dezvolte rezistență la aceste medicamente. Iată un exemplu: nivelul de rezistență a pneumococului la penicilină era de 0,5% în 1984, iar în 1999 a ajuns la 40%. În 2001 s-a constatat că 60% dintre copiii care suferă de o infecție cu pneumococ nu răspund la tratamentul cu penicilină. Astăzi, pentru tratarea unor infecții microbiene ce odinioară erau tratate cu succes cu penicilină, se folosesc antibiotice tot mai puternice.

De ce au devenit bacteriile rezistente la antibiotice? Unul dintre motive este consumul exagerat al acestor medicamente: mult prea des, fie din proprie inițiativă, fie la recomandarea medicului, luăm antibiotice pentru a trata o rinofaringită, angină, gripă sau vreo infecție respiratorie însoțită de febră. În realitate, peste 30% dintre aceste îmbolnăviri sunt de origine virală, așa că nu ar fi nevoie de antibiotice. Un alt motiv al dezvoltării rezistenței la antibiotice este utilizarea greșită a acestor medicamente: un tratament prea scurt sau prea lung, precum și administrarea neregulată a dozelor de medicament permit bacteriilor să capete rezistență.

Când e nevoie de antibiotic?

Infecțiile pot fi provocate de microorganisme diverse: virusuri, bacterii, paraziți, fungi etc. Cele mai multe dintre angine, răceli, gripe, bronșite, rinofaringite sunt provocate de virusuri, împotriva cărora antibioticele nu au efect.

Virusurile beneficiază mai puțin de terapii țintite, etiologice, deși pentru unele dintre ele se pot folosi medicamente sau scheme complexe de medicamente antivirale (în cazul unor hepatite virale, a virusului HIV, a virusului herpetic, chiar a formelor severe de gripă). De asemenea, multe infecții virale pot fi prevenite printr-o vaccinare eficientă, înainte ca organismul să vină în contact cu agentul infecțios respectiv.

În schimb, împotriva bacteriilor sunt eficiente antibioticele, dar trebuie să reținem că nu toate bacteriile sunt „dușmani ai omului“. Unele dintre ele sunt indispensabile vieții pe pământ, altele trăiesc în simbioză cu diverse organisme, altele ne îmbolnăvesc.

Tratamentul cu antibiotice

Rețineți că nu noi devenim rezistenți la antibiotice, ci bacteriile (cu alte cuvinte, ele nu mai pot fi distruse de antibiotice). Chiar dacă nu ați luat niciodată antibiotice sau le-ați luat respectând întotdeauna recomandările medicului, asta nu înseamnă că nu puteți fi infectați cu un microb rezistent la antibiotice. Cel mai bine este să preveniți infecțiile bacteriene. Atunci când medicul vă recomandă un tratament cu antibiotice, respectați câteva reguli:

  •  Luați doza de medicament la ore regulate, conform indicațiilor medicului. Administrarea neregulată a antibioticelor permite bacteriilor să se adapteze mai ușor la antibiotice și să se înmulțească.
  •  Respectați durata tratamentului. Chiar dacă vă simțiți bine după primele zile, nu întrerupeți tratamentul înainte de vreme.
  •  Nu păstrați antibioticele rămase după un tratament în scopul de a le utiliza în viitor: fiecare antibiotic are o acțiune proprie, fiind eficient doar împotriva anumitor bacterii și anumitor afecțiuni.
  •  Nu vă autoadministrați antibiotice, deoarece tipul de antibiotic, dozele, frecvența și durata administrării depind de mulți factori (microbul incriminat, localizarea infecției, vârsta pacientului, bolile preexistente etc.), pe care medicul îi ia în considerare când face prescripția.

Stoparea fenomenului

În ultimii ani, autoritățile medicale ale unor țări, îngrijorate privind creșterea rezistenței bacteriilor la antibiotice, au încercat să sensibilizeze populația prin inițierea unor campanii vaste de informare, care îndemnau la utilizarea rațională a antibioticelor. Numeroase studii au demonstrat că diminuarea consumului de antibiotice poate diminua și chiar stopa acest fenomen, permițându-ne, din nou, să folosim antibiotice mai puțin puternice pentru a distruge bacteriile care ne îmbolnăvesc.

Controale regulate la oftalmolog

Foto: Hubert Burda Medien

Vederea este cel mai important simț. Ochii ne furnizează peste 90% din informațiile despre mediul înconjurător. Așadar, este foarte important să depistăm la timp orice tulburare sau afecțiune ce ar putea conduce la scăderea sau chiar pierderea vederii. Important este să mergem regulat la control oftalmologic, chiar dacă nu există simptome îngrijorătoare.

Depistare precoce

Medicii oftalmologi ne atrag atenția că există numeroase cazuri în care bolile de ochi apar și avansează fără simptome. Așa cum se întâmplă deseori și în hipertensiunea arterială: persoana depistează că are tensiune prea mare când deja este prea târziu pentru a mai repara efectele negative ale bolii. În schimb, depistarea precoce a unor afecțiuni precum glaucomul, retinopatia diabetică, degenerescența maculară sau cataracta poate preveni pierderea vederii. Important este ca, încă din fragedă copilărie, să ne supunem regulat unui examen oftalmologic.

Cât de des vizităm oftalmologul?

La copii, primul examen oftalmologic va fi efectuat chiar în maternitate, la scurt timp după naștere, pentru depistarea afecțiunilor congenitale (glaucom, cataractă etc.). Apoi, părinții ar trebui să ducă micuțul la consult la vârsta de 6 luni, la 3 ani și la 6 ani (înainte să intre în clasa I), apoi o dată la fiecare doi ani dacă nu există probleme. Dacă cel mic prezintă o deficiență de vedere, examenele oftalmologice trebuie efectuate mai des, cel puțin o dată pe an sau mai des dacă medicul recomandă.

De la vârsta de 18 și până la 40 de ani este recomandabil să se efectueze un consult oftalmologic cu dilatarea pupilei o dată la 2 – 3 ani.

Persoanele care prezintă risc mai mare de a dezvolta o patologie oculară sunt:

  •  copiii născuți prematur, cărora li s-a administrat oxigen la naștere: este recomandabil să fie examinați frecvent în copilărie;
  •  persoanele care au în familie rude afectate de boli de ochi: un examen cu dilatarea pupilei la fiecare 1 – 2 ani;
  •  persoanele care suferă de diabet: un examen cu dilatarea pupilei cel puțin o dată pe an;
  •  cei cu vârsta de peste 60 de ani: consult la fiecare 1 – 2 ani;

În afară de consultul regulat, trebuie luate și alte măsuri pentru a preveni lezarea ochilor și pierderea vederii. De exemplu, cei care practică un sport în care există riscul ca ochii să fie răniți (hockey, squash etc.) ar trebui să poarte ochelari de protecție. Același lucru este valabil și pentru persoanele care manipulează diverse unelte (aparat de sudură, fierăstrău etc.) sau care lucrează cu chimicale sau solvenți.

Consultant:

dr. Tatiana Carata – Dejoianu,

medic specialist epidemiolog, Centrul de Diagnostic și Tratament „Dr. Victor Babeș“

Comments

comments

Previous:

Deviația septului nazal

Next:

Etapele dezvoltării

You may also like

Post a new comment