Memorialul luptei pentru libertate

11 December of 2010

Foto: Cristian Niculescu


„Apreciez proiectul unicat și deosebit de util «Memorialul Sighet»“ – Václav Havel

În această iarnă an se împlinesc 21 de ani de la evenimentele care au determinat schimbarea regimului politic în decembrie 1989. Pentru numeroși tineri născuți în ultimele două, trei decenii, cei aproape 50 de ani de comunism compun un trecut tulbure, interpretat de multe ori diferit, atât de cei care l-au trăit, cât și de manualele de istorie alternative. Există contestatari, dar și nostalgici ai vechiului regim, adepți ai acelor metode, precum și persoane care au suferit în urma aplicării lor. Ca de fiecare dată, adevărul își păstrează relativitatea în memoria încă proaspătă a colectivității.

Apel la o istorie corectă
Aflat la confluența râurilor Tisa și Iza, în apropierea graniței cu Ucraina și atestat documentar încă din anul 1326, Sighetul Marmației este capitala Maramureșului istoric de mai bine de șase secole. Păstrătoare de veacuri a tradițiilor populare, depresiunea formată de văile munților Oaș, Gutâi și Țibleș constituie în prezent o atractivă destinație turistică, datorită bogatei moșteniri etno-culturale.
Ca orice loc încărcat de istorie, Maramureșul conservă numeroase povești, unele dintre acestea având finaluri mai mult sau mai puțin fericite. În trecut, ca urmare a ve­ci­nătății cu URSS, foștii prizonieri deportați pe considerente politice erau repatriați pe acest traseu. Încă din 1897 a existat în Sighet o închisoare de drept comun, devenită în primăvara anului 1950 loc de detenție pentru un număr de peste 100 de demnitari (politicieni, preoți, militari, ziariști sau istorici), condamnați la pedepse grele în urma unor procese superficial instrumentate. Deși mulți erau trecuți de 60 de ani, penitenciarul considerat „unitate de muncă specială” le oferea condiții insalubre, o hrană de o calitate îndoielnică și celule cu obloane prin care nu puteau zări decât cerul. Cinci ani mai târziu, în urma adoptării Convenției de la Geneva și a admiterii României în ONU, o parte dintre deținuți au fost eliberați și o altă parte transferați în închisori sau domicilii obligatorii. Până la grațiere, 54 dintre aceștia au murit însă la Sighet, printre ei numărându-se personalități marcante ale vremii, precum Iuliu Maniu, Gheorghe I. Brătianu sau Constantin Argetoianu.În fiecare închisoare există o carceră cu rolul celulei de pedeapsă. În penitenciarul de la Sighet aceasta purta denumirea „Neagra”. În frig, lipsiți de lumină, cu hrana în­ju­mătățită și dezbrăcați în pielea goală, de­ți­nuții considerați recalcitranți erau în­lăn­țuiți în mijlocul celulei, fiind obligați să stea pe cimentul rece zile și nopți.
În curtea interioară a fostei închisori a fost construit în 1997 un spațiu de rugăciune subteran, iar pe pereții rampei de coborâre au fost gravate în andezit numele a aproape 8.000 de morți din lagărele de deportare și închisorile comuniste românești. În aceeași curte se află și una dintre operele de artă emblematice ale muzeului, grupul statuar intitulat „Cortegiul Sacrificaților”, reprezen­tând 18 siluete umane ce avansează spre un zid care pare să le întrerupă orizontul, spe­ranțele și viața.

Celula 52 – femei în închisoare
Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet este un proiect demarat la începutul anilor ‘90 de Fun­da­ția Academia Civică, o organizație având ca scop educația tineretului pentru o cât mai bună cunoaștere a trecutului și a istoriei contemporane românești. Poeta Ana Blandiana a fost inițiatoarea aces­tui proiect, care în prezent func­ționează sub egida Consiliului Europei, alături de Memorialul de la Auschwitz și Memorialul Păcii din Normandia.
Fundația a preluat ruina fostei închisori, care din 1977 fusese dezafectată și lăsată pradă degradării.
Devenită muzeu în prezent, clădirea oferă în peste 70 de săli spații de expoziție și de conferințe, însumând o pagină dintr-un trecut recent încheiat, încă viu în memoria umanității. Fotografii, obiecte, scrisori și ziare din epoca socialistă s-au adăugat celor 15.000 de pagini de carte realizate aici și unui număr de 3.000 de ore de înregistrări. Fiecare celulă urmează o ordine cronologică, respectând ambianța și documentația unei săli de muzeu.

La etajul întâi al vechii închisori, în celula cu nr. 52 se află una dintre cele mai impresionante săli ale muzeului, intitulată „Femei în închisoare”. Numele a 4.200 de femei închise în temnițele comuniste au fost inscripționate pe pereții și tavanul sălii, iar într-o vitrină sunt prezentate obiecte aparținând în perioada detenției unora dintre aceste persoane. Printre studiile de caz prezentate în această sală se numără și cele ale Iulianei Preduț și Ioanei Voicu Arnățoiu, care, fiind condamnate la închisoare ca urmare a ajutorului oferit luptătorilor anticomuniști, au născut în celulă copii internați ulterior în orfelinate și care au putut să își cunoască adevărata identitate abia după anul 1990.
Deși așa numita „Epocă de Aur” s-a încheiat în urmă cu două decenii, iar libertatea cuvântului pare în prezent să nu mai fie doar o vorbă în vânt, Muzeul Rezistenței din Sighet își ocupă locul său important în istorie, căutând, așa cum inițiatoarea proiectului spunea, „să exorcizeze demonii trecutului pentru a-i împiedica să pătrundă în viitor”.

Reportaj: Cristian Niculescu




Comments

comments

Previous:

Dansul ce descătușează

Next:

O familie „internațională“ pe Pământul Făgăduinței

You may also like

Post a new comment