Meditația pentru incepatori

19 June of 2017

Meditația pentru incepatori – Încarcă-ți rapid bateriile în vremuri agitate și eliberează-ți mintea. 
Stresul va dispărea cu ușurință …

Este ușor de zis: inspiră adânc, ține-ți respirația un moment și lasă gândurile să se liniș­tească. Dar nu este la fel de ușor de făcut atunci când suntem stresate de grijile cotidiene.

Curaj! Cuvântul magic este „meditație“. Pare mult de muncă, dar nu este așa. Există câteva exerciții pentru începători, foarte eficiente și ușor de învă­țat. Încearcă și tu, merită! Rezultatele sunt uluitoare și mă­­surabile: activitatea undelor cerebrale alfa se amplifică în timpul meditației la fel ca în somnul profund. Bătăile inimii și respirația se calmează, tensiunea se normalizează, sistemul imunitar se întă­rește, iar stresul dispare. Se secretă, în plus, hormoni ai fericirii, care te protejează de 
depresia tot mai des întâlnită.

 Meditează corect și eficient:

  1. Meditează regulat – dacă e posibil, în fiecare zi.
  2. Inspiră profund de câteva ori înainte de a începe și relaxează-ți corpul în timp ce expiri.
  3. Respiră conștient. În timpul meditației inspiră și expiră cât mai liniștit. După inspirația lentă urmează o scurtă pauză, apoi expiră liniștit.
  4. Amenajează-ți un loc unde să poți medita netulburată.
  5. Stabilește cât vrei să meditezi – și respectă timpul, indiferent dacă ești agitată sau plictisită.
  6. Renunță la toate așteptările pe care le ai în legătură cu ce vrei să obții sau să afli meditând și acceptă-te exact cum ești.
  7. Transferă trăsăturile spiritului și inimii tale, pe care le dezvolți în timpul meditației, în toate domeniile vieții tale de zi cu zi.

 Patru mici pauze pentru suflet

 Aceste exerciții te apără de crizele cotidiene. Decupează exercițiul preferat și ține-l în geantă. Vei avea mereu la îndemână o unealtă eficientă!

Mireasma trandafirului

În ce scop: dacă te-a enervat ceva sau cineva, acest exercițiu te va ajuta să depășești rapid momentul.

Timp: cca 5 minute.

Cum se face: așază-te comod, relaxează-te, îndoaie genunchii și ține tălpile pe podea. Inspiră și expiră profund și regulat. Apoi ima­ginea­ză-ți un boboc de trandafir în inimă: la început închis, dar care se deschide treptat și lent. Trandafirul se deschide în corpul tău și umple în cele din urmă spațiul în care te afli cu 
mireasma lui îmbătătoare, pe care o absorbi în tine cu fiecare respirație.

Găsește-ți zâmbetul

 În ce scop: te simți obosită și fără vlagă și nu te mai poți concentra? Atunci încearcă acest exercițiu.

Timp: cca 10 minute.

Cum se face: stai dreaptă ca o lumânare, astfel încât capul și corpul formează o linie. Brațele atârnă pe lângă corp. Inspiră și expiră profund. Cu ochii închiși, încearcă să ții 
departe de tine gândurile negative. Închipuie-ți că ești din nou copil și te dai în leagăn. Savurează mișcarea. Inspiră și leagănă-te înainte. Expiră apoi și leagănă-te în spate. Simte mișcarea și începe să te legeni ușor cu trunchiul înainte și înapoi. Deasupra ta se deschide un nor și peste tine coboară o ploaie din praf de aur fin. Praful de aur se transformă în raze încărcate cu energie, care îți străbat corpul și te umplu cu căldură. Din profunzimile tale se înalță un zâmbet eliberator, care se amplifică în abdomen, urcă lent și se așază pe chip. Scutură picioarele, brațele și mâinile.

Zboară fără aripi

În ce scop: te simți copleșită de o situație și nu știi ce să faci? Acest exercițiu te ajută să-ți eliberezi mintea și să-ți aduni forțele.

Timp: cca 
10 minute.

Cum se face: așază-te 
comod și 
închide ochii. Imaginează-ți că te afli pe o pajiște însorită. În depărtare se află un cal care paște. Îl vezi cum se apropie cu capul ridicat. Îi simți respirația, care-ți mângâie mâinile și chipul. Propria respirație liniștită și ritmică seamănă cu cea a calului. Privește animalul în ochi. Atinge-l pe cap și coboară mâna pe gâtul lui, până ajungi pe spate, apoi încalecă-l. 
Calul pornește la trap, apoi la galop ușor și se înalță în aer. Călărești 
printr-o ceață albă. Treptat, conturul calului dispare. Îți întinzi brațele și zbori singură prin aer. După un timp te răsucești vertical, îți aduci brațele lângă corp și aterizezi cu picioarele pe pământ, foarte blând. Reia exercițiul de două ori.

Eliberează-te înotând

În ce scop: cu ajutorul acestui exercițiu poți dizolva blocajele interioare, poți scăpa de stres și te poți încărca cu energie proaspătă.

Timp: cca 15 minute.

Cum se face: întinde-te pe spate și respiră conștient. Închide ochii și imaginează-ți un ocean imens, care te înconjoară. Înoți ușor și liber în apa limpede, care-ți pătrunde în corp cu fiecare inspirație. Simte cum apa rece și înviorătoare te umple de o energie nouă.

Cu fiecare respirație te simți mai revigorată. Inspiră și expiră „apa“ de 60 de ori. Atunci când expiri, răcoarea izvorăște din corp până în momentul în care te simți din nou puternică și plină de energie.

Citeste si:

 

Articol exclusiv online
Text: echipa Ioana
Sursa foto: pixabay.com/

 

Comments

comments

Previous:

Cuptorul cu microunde: 
prieten de-o vară, prieten de-o viață?

Next:

Iubitule, trebuie sa stam de vorba…

You may also like

Post a new comment