“Fiecare zi fără alcool e o victorie”

10 July of 2011

Ceea ce credea că e un viciu la care poate renun­ța ușor s-a dovedit a fi o boală perfidă – alcoolismul

Foto: Hubert Burda Media (caracter ilustrativ)


Salut, sunt Aura și sunt alcoolică.“ Cu aceste vorbe și-a început noua viață o femeie de 45 de ani, chinuită de ani buni de consumul de alcool.
S-a născut la ţară, într-o familie bine înche­ga­tă, formată din tata, mama, bunica şi ea: o feti­ţă slabă, timidă şi cuminte ca un înge­raş. „Tata a murit când eram elevă în anul IV la liceu“, povestește Aura. „Moartea lui a fost o puternică lovitură. M-am trezit cu două femei pe cap – mama şi bunica – prăbuşite în durere şi de­presie, pe care trebuia să le susţin şi emoţional, şi material. Apoi a murit şi bunica. Între timp am terminat şcoala şi am fost repartizată departe de casă. Mama a rămas singură. Într-o zi am observat că mama a depăşit starea de depresie şi m-am bucurat tare mult. Nu ştiam că asta era ca urmare a alcoolului.“ La ţară toată lumea avea vin şi ţuică, nu lipsea sticla de pe masă, dar ni­meni nu bea mai mult de un pahar, două.
„Mama m-a atras şi pe mine“, con­tinuă Aura. „Ne plă­cea să bem împreună, când o vizitam la 3-4 săptămâni. Uitam de durerea noastră, de pier­derea celor dragi.“
Şi viaţa se derula mai departe. Aura a intrat la facul­tate, dar și-a păstrat şi slujba de profe­soară, la care era apre­ciată. Consumul de alcool era ca al unui om normal, deşi uneori întrecea măsura.
A urmat o suită de decepţii sentimentale care au afectat-o foarte tare, pentru că-și dorea cu ardoare o familie şi copii. Și-a găsit refugiul în alcool. Când a început să lipsească de la serviciu, a găsit ca pretext boala – şi chiar avea o problemă cu intestinele, care se agrava din cauza alcoolului. Nu a băut decât bere, vinul şi tăriile o doborau repede. Berea îi plăcea și o consi­dera nepericuloasă.
„Apoi m-am căsătorit, dar nu din dragos­te, ci aşa, ca să fie, mai mult ca să am un copil“, măr­turisește Aura. „Soţul meu era consumator de alcool. Beam împreună, dar eu aveam grijă să par un consumator social; după ce el se ameţea bine sau se culca, îmi permiteam să beau mai mult. Mi-am ascuns băutul nesperat de mult. Am rămas însăr­cinată, dar am pierdut sarcina, eram, la 40 de ani, prea bătrână pentru a avea copii. Mi-a părut tare rău şi am suferit cumplit la gândul că nu voi avea copii niciodată. Apoi relaţia cu soţul meu s-a înrăutăţit și mi s-a agravat consumul de alcool. Am luat hotărârea să divorţez.
Atunci am băut o săptămână, m-am închis în casă, nu m-am dus la serviciu, nu am răspuns la telefon. Trezirea la rea­litate a fost groaznică. Mi-a fost foarte rău, dar nu am cerut ajutor ni­mă­nui, am suferit ca un câine, puteam să mor în orice clipă. Am avut cel mai puternic sevraj – aşa credeam eu. De fapt, a fost forma cea mai uşoară. Nici n-aveam curajul să mi le închipui pe cele puternice, în care vezi moartea.“
Apoi a divorțat și a luat hotărârea să se lase de băut. Credea că soţul e de vină, pentru că el aducea băutură în casă. „Aveam eu ideea fixă că băutura e pentru bărbaţi, nu pentru femei“, zâmbește amar Aura. „Credeam că pot să beau controlat. Atunci a început adevărata mea luptă cu alcoolul. Mie mi se părea că e simplu să mă las, mai ales că nu beam zilnic, ci la 2-3 luni, dar atunci beam zdravăn. Îmi spuneam că pur şi simplu nu mai beau şi gata, că doar nu-mi toarnă nimeni cu de-a sila pe gât. Nici nu bănu­iam ce boală teribilă e alcoolismul. Nici nu ştiam că e boală, credeam că e viciu.“
Trei ani s-a chinuit să se lase de băut. Cu cât bea mai rar, cu atât beţia dura mai mult şi îi era mai rău la încetarea consumului. „Am încercat toate metodele, dar niciuna nu a dat rezultate: beam numai seara sau la sfârşit de săptămână, nu amestecam băuturile, beam numai bere, mă opream după primul pahar, rămâneam abs­tinentă o perioadă cât mai lungă etc. Iar când cedam, sentimentul de vinovăţie mă făcea să mă simt dezgustată de pro­pria-mi persoană.“
A fost la psihiatru, a încercat medicamente, preparate din plante, a colindat libră­rii­le şi bibliotecile ca să se documenteze des­pre alcoolism, dar n-a găsit nimic: „Auzisem că e o boală, dar nu credeam, pentru mine era un viciu la care puteai renunţa dacă voiai. Realitatea îmi demonstra contrariul.“
Într-o zi i-a căzut în mână un ziar în care era un articol despre Alcoolicii Anonimi. De ceva timp se suspecta că este alco­olică, deşi nu dorea să fie acesta adevărul. Din acel articol a reţinut două lu­cruri care au îngrozit-o: cineva mărturisea că în cazul lui nu a dat re­zul­tate niciun medicament, ori ea în așa ceva își pu­sese speranţa, iar în final spunea că toţi alcoolicii se tem de primul pahar. „Doamne, dacă sunt alcoolică? Și cum se întâmplase oare? Cum a fost posibil? mă întrebam întruna. Și mă simţeam atât de neputincioasă…“, își amintește Aura.
Îndrumată de cei de la AA, a ajuns la întâlnire. Cineva a început: „Nu e prea greu să-ţi dai seama dacă eşti alcoolic! Vezi ce faci dimineaţa! Un consumator social, dacă îl doare capul, caută me­dicamente, alcoolicul se duce la pahar. După ce îl bei, îţi trece tremuratul, dar nu te mai opreşti din băut, bei şi tot bei! Şi te mai opreşti la… spital! La încetarea băutului intri în sevraj.“ „Nu-mi venea să cred, omul aces­ta mă descria pe mine“, spune Aura. „Eu credeam că numai mie mi se întâmplă toate acestea. Dar nu, toţi trecu­seră prin ce am trecut eu!“ Atunci a înțeles că era alcoolică, că nu exista niciun dubiu. „Am văzut pe feţele lor un zâmbet priete­nesc și pentru prima dată în viaţă nu m-am mai simțit singură. Acum, când aniversez al patrulea an de abstinenţă, mă întreb–există cuvinte care să exprime ce simte un suflet smuls din chinuri şi înălţat spre soare?“

Text: Cătălina Oprea



Comments

comments

Previous:

Un copil? Acum? Ai luat-o razna?

Next:

“Educația este o punte între oameni”

You may also like

  1. da este foarte greu sa constientizezi ca ai o problema atat timp cat consumul este aleator dar din pacate in cantitati mari.Si eu am o problema cu alcoolul din cauza crizelor de panica ,cad beau fug de realitate, nu mai simt frica,pe moment simt ca traiesc ca nu mai am probleme,ca sunt vie.Si dupa ce trece euforia incepe iar chinul, panica se agraveaza, frica imi da tarcoale iau medicamente pana cand iar cad pe acea panta care duce spre prabusire.Tot timpul am spus ca este usor si ca poti renunta oricand la viciu dar nu este asa este o lupta continua tu cu tine.

Post a new comment