Depresia lunii ianuarie, depresia dupa Sarbatori

14 January of 2019

Depresia lunii ianuarie, depresia dupa Sarbatori – Perioada Sarbatorilor a fost una speciala pentru fiecare dintre noi. Am stat impreuna cu cei dragi, am facut ce am vrut si ne-am bucurat de vacanta. Dar, inevitabil trebuie sa intram in ritmul obisnuit, iar una din principalele probleme pe care le avem de infruntat este depresia dupa Sarbatori, fenomen pe care il reclama peste 60% din oameni.

Fenomenul apare in ianuarie si pana la un punct se poate spune ca depresia dupa Sarbatori este aproape normala, dupa cum este aproape firesc sa nu ai chef de munca si sa te simti putin obosit.

La acestea, printre simptomele tipice depresiei se adauga ceva mai multa iritabilitate, cateva kilograme in plus, care nu sunt, in sine, o problema, dar pe care le simti din plin mai ales pentru ca le-ai acumulat foarte repede, insomnia si o stare generala lipsita de tonus.

Pentru ca tabloul depresiei dupa Sarbatori sa fie complet sa adaugam si temperaturile scazute, lipsa luminii naturale, dar si lipsa unor provocari, dat fiind faptul ca luna ianuarie este una dintre cele mai monotone luni din an.

Daca iti recunosti simptomele, iata cateva recomandari care ar trebui sa te puna pe picioare foarte repede.

  • Culca-te devreme si trezeste-te devreme.
  • Bucura-te de fiecare minut de lumina.
  • Fa miscare, in aer liber, in fiecare zi.
  • Iesi cu prietenii, dar afara, in parc, nu in cafenea, si fa miscare.
  • Fa-ti un hobby din a prelucra si clasifica fotografiile din vacanta. Rememorarea clipelor placute fiind un excelent tonic.
  • Socializeaza, trimite pozele prietenilor tai, retraiti momentele placute pe care le-ati avut impreuna.
  • Fa planuri pentru urmatoarea vacanta. Este o cale foarte simpla prin care te vei simti bine. Planurile de vacanta inseamna sa cauti o posibila destinatie, sa organizezi grupul de prieteni si sa faci un traseu.
  • Respecta o dieta sanatoasa. In rezumat asta inseamna grasimi sanatoase, fructe si legume cat mai multe, cereale si cel putin doi litri de apa in fiecare zi.
  • Nu te lasa coplesit de momentele de melancolie. Invata ca unul din marile secrete ale celor care sunt fericiti este ca traiesc in prezent, nu au regrete, nu au asteptari si stiu ca fiecare clipa este pretioasa si merita traita din plin.

Depresia dupa Sarbatori este un moment pasager. De cele mai multe ori senzatiile de disconfort dispar singure in circa o saptamana, dupa vacanta. In cazul in care angoasele perioadei si senzatia de tristete, specifica depresiei se accentueaza, trebuie sa ceri sfatul unui medic. Nu uita ca circa 40% din europeni duc in spate o stare depresiva.

Citeste si:

 

Articol exclusiv online
Text: Otilia Ignat
Sursa foto: pixabay.com/

Comments

comments

Previous:

Hai să-ți ghicesc! Viitorul…

Next:

Inainte de nunta, 10 intrebari esentiale despre bani

You may also like

Post a new comment