Ai chef 
de mișcare?

19 June of 2017

Ai chef 
de mișcare? – Știi că mișcarea îți aduce bucurie, sănătate și frumusețe. Dar ce faci ca să îți (re)găsești pofta 
de a te mișca?

Cel mai sincer și poate și cel mai frecvent răspuns atunci când vorbim despre femeile care-și pun problema să facă mișcare este: „Da, mi-ar plăcea să mă mișc, dar nu-mi iese, nu mă pot mobiliza, nu găsesc timpul, spațiul…“  Nu trebuie să le convingă nimeni, ele știu că-i bine, știu și de ce, știu că în felul acesta scapă de condamnarea la salată pentru o eternitate, vor să facă mișcare, dar ceva nu merge! Este valabil chiar și pentru cele care au făcut odinioară sport și acum ar vrea să se reapuce, dar nu găsesc contextul. Este ca și cum mintea și spiritul vor să se miște, dar corpul refuză, amână, tărăgănează. 
Ca să nu mai vorbim despre strania categorie a celor care declară că „mișcarea nu e pentru ele“, că sunt „antitalente“.

Desigur că putem eticheta rapid aceste manifestări sub infama denumire de „lene“, dar nicicând nu s-a rezolvat o 
situație numai pentru că i s-a pus un 
nume, după cum culpabilizarea nu duce niciodată la performanță. 
Așa că, draga mea pseudoleneșă, să vedem ce te-ar pune în mișcare, cum să‑ți „păcălești“ corpul comod 
oferindu-i indiciul că mișcarea este ceva plăcut și de dorit.

1 În primul rând, oferă-ți un promo care îmbină utilul cu plăcutul. Într-una din acele zile în care o stație de tramvai se parcurge într-o jumătate de oră, tu coboară din tramvai și parcurge-o în zece minute de mers întins. Respiră aerul curat, pășește mândră, scutură-ți pletele. Trecătorii și vechii tăi colegi de tramvai te privesc deja ca pe o învingătoare. Pasul tău se încarcă din ce în ce mai mult cu energie. Dacă îți place, 
continuă. Dacă îți iei încălțăminte sport și parcurgi zilnic în pas iute un drum de 20-30 de minute, poți să spui că deja ți-ai găsit mișcarea.

2 Fii pregătită de mișca­re tot timpul! Dacă ai mereu senzația că ai mâncat sau ai băut prea mult (fie și apă!), în mod sigur nu o să ai chef să te zgudui făcând mișcare. Ar trebui să te comporți mereu ca și cum te-ar aștepta un antrenament: ridică-te de la fiecare masă când ești 80% sătulă. Acesta este în sine un antrenament pentru siluetă, sănătate și longevitate și este specific locuitorilor centenari ai insulei japoneze Okinawa.

3 Pentru mișcare orice pretext este bun. Împriete­neștete cu persoane sportive – vei dori să le însoțești la antrenament numai ca să mai petreceți puțin timp împreună. Nu te forța să te duci singură la antrenament cumpărându-ți abonamente la săli scumpe – probabil nu vei ajunge, iar astfel nu faci decât să îți construiești un capital de culpă care nu-i face bine nimănui.

4 Dacă nu te poți mobiliza să faci sport, orientează-te spre dans! Nu neapărat spre cursuri de dans, ci spre plăcerea simplă și firească pe care o aduce dansul. În casă, când ai puțin timp liber, ascultă melodiile ce îți plac și lasă-te în voia ritmului! Aaa, bombăni deja că nu ai timp de asta! Atunci, rămâi la faza muzicală. Găsește muzica pe care ai vrea să dansezi și ascult-o când ai chef, mai ales când mergi pe stradă, la căști. Corpul va începe să tânjească după mișcările de dans, va fi ușor să accesezi apoi un curs de dans și/sau aerobic. Deja te aud:… ție nu-ți place dansul, te consideri ridicolă când te unduiești etc. Atunci, alege exact acea piesă ce-ți place – ia-o în căști pe drum, mergi puțin pe jos și ob­servă ce efecte are asupra pulsului și respirației. 
Dacă îți vine la un moment dat să iuțești pasul până la alergare, nu te sfii și data viitoare încalță adidași și 
îmbracă niște colanți. Iar dacă nu te vezi deloc alergând, nu-i problemă, 
dar păstrează compania muzicii: încă din Antichitate se știe că muzica suscită mișcarea în corp – s-ar putea ca, după vreo săptămână, să-ți vină să te duci la sală!

5 Dacă nu ești deloc străină de mișcare, dar nu ai mai practicat de mult timp și ți-e greu să te mobilizezi, pentru tine va fi mai ușor să ajungi în formă. Numai să îți găsești antrenamentul potrivit! Caută, întreabă, vizionează filme. Sau încearcă abordarea paradoxală: ca să afli cum vrea corpul tău să se miște,  cufundă-l în relaxare și repaus absolut. Relaxează-te cât mai profund, întinsă pe spate. Apoi fii atentă la ce  mușchi vor să se încordeze.

Citeste si:

Articol exclusiv online
Text: echipa Ioana
Sursa foto: pixabay.com/

Comments

comments

Previous:

Înviorarea de dimineață: chin sau plăcere?

Next:

VOGA pentru
trup și suflet

You may also like

Post a new comment