România, un avort la cinci minute și mame minore! Educația sexuală, gata să intre în școli

19 August of 2016

Tudor Ciuhodaru, specialistul în medicină de urgență la Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan” din Iași, trage un semnal de alarmă privind statisticile medicale alarmante. Potrivit lui Ciuhodaru, în acest an, numărul minorelor care au devenit mame s-a dublat, iar un avort are loc la fiecare cinci minute.

„Ignoranţa şi pudibonderia dăunează grav sănătăţii: numărul mamelor minore s-a dublat în 2016. Semnalul de alarmă este clar. 102 de astfel de cazuri sunt doar în primele 7 luni la o singură maternitate din Iaşi şi s-au înregistrat chiar naşteri la 12 ani. Cauza este lipsa de educaţie. Majoritatea au 16 ani, sunt din rural şi nu au cunoştinţe elementare de anatomie şi fiziologie. Şi nu este singurul semnal de alarmă. România se confruntă atât cu creşterea numărului mamelor minore cât şi cu cea a avorturilor şi a cazurilor de boli cu transmisie sexuală. Toate au drept cauză principală lipsa de educaţie.

Soluţia este implementarea educaţiei pentru sănătate în şcoli, aşa cum prevede proiectul meu de lege. Proiectul a ajuns în sfârşit la Senat (camera decizională).

Avem de ales. Sau oferim, prin introducerea educaţiei pentru sănătate, şi cunoştinţele necesare privind sănătatea reproducerii la ore predate de profesionişti sau continuăm să ne ascundem în spatele pudibonderiei şi ne resemnăm că suntem şi vom mai fi pe primul loc în Europa la avorturi, la mortalitatea cauzată de întreruperile de sarcină, la numărul de copii abandonaţi în maternităţi şi mortalitate infantilă.

Şi, eventual, vom mai discuta aceleaşi lucruri la următoarea minoră gravidă ce va deveni subiect de breaking news pentru că, pe cifre:

1. Suntem ţara cu cele mai multe sarcini la adolescente: 10% dintre mame au vârsta mai mică de 18 ani, de 10 ori mai multe decât în Elveţia. Unele au doar 12 ani. Deşi una din cinci fete are prima experienţă sexuală înainte de 15 ani mai puţin de 9% din au utilizat un mijloc de protecţie contra bolilor cu transmisie sexuală iar 60% dintre tinerele cu vârsta între 15 şi 18 ani nu au folosit niciodată vreo metodă contraceptivă. Nu e de neglijat faptul că mamele minore au risc crescut de avort şi nici că sarcina duse la termen sunt urmate adesea de abandonul nou născutului şi de dificultaţi de integrare socială a tinerei mame.

2. Suntem ţara în care un avort are loc la cinci minute.

3. Suntem ţara în care bolile cu transmisie sexuală afectează 1 milion de persoane.

Afla mai multe AICI

 
Trei metode contraceptive care nu dau gres
“Cum am ajuns în burta ta?”

Comments

comments

Previous:

Trucuri anticaniculă din medicina tradiţională chineză

Next:

Salvează o viață! Vino în Sun Plaza să donezi sânge!

You may also like

Post a new comment