“Mi-am regasit prietena după 20 de ani”

10 May of 2012

Monkey Business Images, 2012/Shutterstock.com

Distanța fizică nu omoară o relație adevărată, fie ea de prietenie sau de iubire, ci doar o îngreunează.

“Deunăzi am băut o cafea cu Nora, vechea și buna mea prietenă. Și am vorbit ore în șir… Nu mai știam nimic una de alta de 20 de ani. Acum câteva luni, fata mea mi-a făcut cont pe Facebook și așa a început căutarea și regăsirea prietenilor mei, mai noi sau de-o viață. Sunt foarte mândră: am nu mai puțin de 80 de prieteni, amici, colegi sau simple cunoștințe în lista mea. Mare minunăție mai e și internetul ăsta!

Tot așa am reintrat în legătură și cu Nora. În anii ’90, ea a plecat în S.U.A. pentru că s-a măritat cu fostul ei logodnic, fugit din țară în timpul lui Ceaușescu. În 1990, el s-a întors după 5 ani să-și vadă familia, ea ieșise la plimbare și s-au întâlnit pe stradă, întâmplător. Și n-au mai pierdut timpul, s-au căsătorit și au trăit ferice în S.U.A.

Când i-am văzut numele pe Facebook nu-mi venea să cred. Am intrat să-i văd fotografiile ca să fiu sigură că ea e. Și Nora era. Am vorbit de atunci la telefon, ne-am trimis fotografii cu copiii, cu soții, felicitări de sărbători. Nici nu vă închipuiți ce bucurie resimt la fiecare semn din partea ei! Deși timp de 20 de ani n-am știut nimic una despre cealaltă, legătura s-a reluat ca și cum nu mai vorbiserăm de cu o seară înainte.

Am ajuns cu o jumătate de oră înainte la cafenea. După nici zece minute, a apărut și Nora. Ne-am îmbrățișat îndelung… Și apoi, la o cafea și o prăjitură, am început să depănăm… Ea mi-a spus cât i-a fost de greu la început să se adapteze în noua țară, unde nu avea pe nimeni, decât pe soțul său, unde nu știa limba și nu avea drept de muncă. După ce a reușit să-și dea examenele de limbă, să ia cetățenia și să facă niște cursuri pentru a se putea angaja, a rămas însărcinată cu gemeni. Greutățile mari au trecut acum: copiii sunt mari, la liceu, și ea, și soțul lucrează, se înțeleg bine. Acum și-ar dori să călătorească, să se revadă cu persoane dragi.

I-am povestit și eu despre mine. Cum, după un divorț lung și dureros, am redevenit liberă după 24 de ani. Și acum îmi ling rănile și nu mă mai pot apropia de niciun bărbat de teamă să nu fiu iar trădată, mințită. Mă bucur de reușitele fetei mele, studentă la Medicină, cu care am o relație foarte frumoasă. Și că îmi doresc și eu foarte mult să călătoresc, să văd locuri și să-mi petrec timpul alături de oameni dragi. Și uite-așa am pus la cale un concediu împreună în Bucovina la vară. Și câte și mai câte n-am vorbit despre toți cunoscuții despre care mai aveam vești vreuna din noi! Cine ar fi crezut că o să ne revedem?”

Elena, București



Comments

comments

Previous:

“Familia mea râde de faptul că vreau să ajung pe scenă”

Next:

Alergia mai agresivă ca niciodată

You may also like

Post a new comment