Imi iubesc fiica mai mult decat fiul

22 January of 2016

baby-864137_960_720

Ana s-a bucurat mult de al doilea ei copil. Dar odată cu el a apărut și un sentiment tulburător:

Luca avea un zmeu roșu. «Pun pariu că sunt mai rapid!», a strigat el către prietenul său, Filip. Apoi a luat-o la fugă fără să se întoarcă pentru a vedea dacă prietenul lui vine după el. Lupte crâncene, competiții, hărmălaie… Am văzut-o pe Melania, mama lui Filip, și am întrebat-o: «Ce se întâmplă cu băieții noștri? Trebuie mereu să se ia la întrecere, să se lupte unul cu altul…»

Prietena mea a fost sincer surprinsă și a spus: «A, lasă-i în pace, se distrează și ei!» Dar nu m-am putut abține: mi-aș fi dorit, ca de atâtea ori, liniște. Și m-am bucurat atât de tare că se va naște Luca, îmi mărturisește ea. Când am rămas însărcinată am fost extrem de fericită. Și când am auzit că Silvia va avea un frățior nu mi-am putut imagina ceva mai frumos. Așa că nu am fost deloc pregătită pentru ce mă aștepta, pentru cât de diferit urma să fie fiul meu, în comparație cu fiica mea.

Luca nu poate sta locului o clipă. Nu-i place să meșterească și să picteze, preferă să lovească oalele cu o lingură. Are nevoie mereu de acțiune, de luptă și de experiențe fizice limită. În plus, este încăpățânat: când îl iau de la grădiniță, se luptă cu mine. La supermarket se trântește urlând pe podea dacă nu-i cumpăr dulciurile dorite. Iar eu? Sunt obosită și am mereu impresia că nu-i pot face față lui Luca. Poate este din cauză că am doi copii? Că sunt mai bătrână? Mă doare, dar acesta este adevărul: față de Luca nu simt pur și simplu aceeași apropiere interioară pe care o am față de Silvia.

Ea este aproape de inima mea. Mă tulbură faptul că o iubesc mai mult decât pe Luca. În fond nu ar trebui să fie așa, nu? Dacă Luca ar fi mai liniștit… Deși de curând s-a întâmplat ceva care m-a pus pe gânduri: nu atât sălbăticia lui stă între noi, ci mai degrabă remușcările mele. S-a întâmplat într-o sâmbătă. Silvia era la cumpărături cu soțul meu, iar eu cu Luca, la locul de joacă. Deodată micul meu bărbat s-a ridicat în picioare în nisip, s-a uitat la mine, s-a repezit apoi spre mine și m-a îmbrățișat: «Mami, eu o să mă căsătoresc cu tine!» Mi-au dat lacrimile.

L-am sărutat, apoi l-am luat în brațe și i-am spus că sunt mama lui și că nu se poate. M-a pupat apăsat și umed pe obraz. Apoi s-a aruncat peste mine și am căzut amândoi pe iarbă. Când eram la pământ, m-a pupat încă o dată pe obraz și mi-a spus: «Te iubesc așa de mult…» Din acel moment am fost mereu fericită cu micul meu scandalagiu.“

Ana T., Baia Mare

 

 



Comments

comments

Previous:

Vezi Palatul Parlamentului într-un tur virtual

Next:

Anul Nou chinezesc, traditie si bucurie de 4000 de ani

You may also like

Post a new comment