Cât de sănătos este să mănânci sănătos? De vorba cu Mihaela Bilic

17 April of 2019

Cât de sănătos este să mănânci sănătos? – Această întrebare aparent paradoxală mi-a fost pusă de o prietenă exasperată de ceea ce ea numea „obsesia“ iubitului ei pentru mâncatul sănătos.

Deși pornise de la o dietă ținută pentru o problemă de sănătate oarecare, lucrurile au continuat să evolueze mult după ce respectiva afecțiune se rezolvase. Acum, el citea numai și numai despre mâncare, încerca tot felul de diete și alimente-minune și ajunsese deja la concluzia că mâncarea este nesănătoasă în proporție de 98%, otrăvită chiar în proporție de 75% și tot așa. Nu mai mânca decât ceea ce gătea el din alimente bio, pe care i se ducea tot salariul, și începuse să-i disprețuiască pe ea și pe prietenii lor comuni pentru că „sunt ignoranți, nu au voință și mănâncă gunoaie“. Acum, el era în pericol să-și piardă jobul și ea era îngrozită cum o să mai mănânce el ceva dacă nu-și va permite să cumpere bio. Mi-a mărturisit că „mâncatul lui sănătos“ este, din punctul ei de vedere, cel mai mare blestem și un soi de boală din care nu știe cum se poate ieși.

I-am spus că nu e deloc singurul și chiar se încearcă definirea unei astfel de boli.

Ortorexie sau stil de viață
În 1996, medicul american Steven Bratman a definit ortorexia, o tulburare de alimentație construită pe 
modelul anorexiei, dar în care obsesia nu se învârte în jurul slăbitului, ci al mâncatului corect, sănătos, drept (orthos). Este respinsă până la excludere orice mâncare impură, nesănătoasă, murdară, toxică și odată cu ea ajung să fie respinse și persoanele care acceptă o astfel de hrană. Ca 
urmare, individul ajunge, la extrem, să excludă grupe întregi de alimente, până la malnutriție, și să se izoleze social, deoarece 99% din oameni au obiceiuri alimentare mult prea impure pentru a-i sta alături – plus că nu are timp să socializeze pentru că este mereu în căutare de informații și alimente perfecte. În urmă cu câțiva ani, ortorexia a devenit un subiect preferat al mass-mediei odată cu mărturisirele bloggeriței americane Jordan Younger, care a povestit cum motivația ei de a mânca sănătos a devenit obsesie și a dus-o în pragul malnutriției.

O nouă maladie 
a timpului nostru

Preocuparea pentru ceea ce mâncăm, pentru sănătate face parte dintr-un stil de viață modern, propovăduit peste tot. Într-o piață invadată de mii de produse, este firesc și recomandabil să citim etichetele. Lucrurile încep să semene cu o obsesie atunci când constatăm că nimic nu ne mai convine și alegem mai degrabă să flămânzim decât să mâncăm ce găsim, când, deși constatăm că mass-media consemnează mereu schimbări în definiția mâncării sănătoase, noi tot nu prididim să citim și să punem în aplicare tot ce citim. Preocuparea devine obsesie când ne simțim puri și superiori celorlalți pentru că știm și avem voința suficient de puternică pentru a aplica ultimul trend în materie de 
„ce trebuie exclus din alimentație ca să fii sănătos“.

La fel ca în cazul obsesiei pentru microbi, controlul absolut asupra mâncării sănătoase nu există, cursa nu are sfârșit și deci din punct de vedere rațional putem abandona oricând fără pierderi, lăsând la lucru 
natura, care este un sistem mult mai vast decât cuprindem noi de obicei, și dându-i un pic de credit pentru imunitatea și sănătatea noastră. Ortorexia sau obsesia mâncatului sănătos a fost propusă ca diagnostic psihiatric – încă nu a fost acceptată în nomenclatorul bolilor. Practic, se manifestă ca o obsesie, iar unele componente pot fi chiar mască pentru tulburări mai 
grave, de ordin psihotic (obsesia „otrăvirii“, presiunea de a evita orice mâncare a cărei origine nu este 
cunoscută pe motiv că poate fi „contaminată“ cu poluanți).

Persoanele afectate trec prin mari scăderi în greutate (deoarece nu găsesc mâncare destul de sănătoasă pentru a se hrăni suficient). Nu auzim ideația despre „grăsime“ și nu vedem tulburările de imagine a corpului tipice anorecticilor, dar putem să vedem ortorexia ca pe o anorexie mascată, „raționalizată“: nu, eu nu am o 
problemă cu mâncarea pentru că în­grașă, ci pentru că este contaminată, poluată, nesănătoasă și mă va ucide. Indiferent de motiv, se formează aceeași nefericită asociație a aversiunii față de mâncare. Ca ea să nu se for­meze, este foarte important să sesizezi când mâncatul sănătos îți devine mai mult decât un hobby, mai mult decât preocuparea pentru propria integritate și ajunge chiar un dușman al acestei integrități.

Trendurile despre ceea ce este 
„sănătos“ sunt foarte variabile în discursul contemporan (de curând, a fost dat publicității un studiu care arăta că unul din cele mai valoroase și nutritive alimente este chiar carnea de porc, spre indignarea cercurilor vegane, uluite că nici rodia și nici măcar somonul nu sunt în top zece!). Dacă însă preferi să te înfometezi în loc să te hrănești cu un aliment despre care nu poți verifica dacă e sănătos este semn că aversiunea ta față de alimente a ajuns să depășeas­că instinctul firesc de hrănire.

Un frugivor înrăit de la noi a declarat de curând pe blogul lui că renunță la veganism deoarece îi face rău și alege o dietă mai echillibrată (care conține pește și ouă). El vor­bește despre faptul că nu este normal să mănânci pe criterii ideologice, ci numai pe criteriul a ceea ce simți că-ți face bine („a mânca ideologic“ poate fi chiar o definiție a ortorexiei). El s-a temut de reacții negative puternice în mediul vegan, dar a avut parte mai degrabă de mesaje de susținere de la veganii care au trecut prin stări asemănătoare. Secretul? S-a despărțit de rețelele de socializare, unde înflorește climatul de ură ideologică.

Ai tendință spre ortorexie?

1 Petreci mult timp căutând informații despre mâncare și alegând un meniu astfel încât să fie bun pentru tine?

2 Eviți alimente care nu ți-au făcut 
niciodată rău direct, dar despre care ai citit că ar fi nocive?

3 Ți s-a întâmplat să te simți vinovat că nu ai rezistat impulsului de a 
încălca regulile alimentare pe care ți le-ai impus și de a mânca alimente nesănătoase sau incerte?

4 Ți s-a întâmplat să îți provoci vomă din această cauză sau să te purifici prin alte mijloace?

5 Ai prieteni apropiați și prețuiești oamenii care mănâncă altfel decât tine?

6 Poți mânca la aceeași masă cu ei fără să le reproșezi nimic?

7 Guști din ceea ce mănâncă ei?

8 Preferi compania celor care mănâncă exact ca tine, iar dacă nu găsești astfel de oameni, preferi mai degrabă să stai singur?

9 Dacă ți-e foarte foame și nu e nimic în jur în afară de alimente despre care știi că ar putea să nu facă față 
standardelor de puritate pe care le ai de obicei, te hrănești cu aceste 
alimente, singurele disponibile, cât să nu îți mai fie așa de foame?

»» Adună câte un punct dacă ai răspuns „da“ la întrebările 1, 2, 3, 4, 8 și „nu“ la întrebările 5, 6, 7. Adună 3 puncte dacă ai răspuns „da“ la întrebarea 9. Dacă scorul tău depășește 5 puncte, e momentul să te întrebi dacă merită să faci din mâncatul sănătos un scop în sine, deoarece aceasta este calea pe care ai pornit.

De unde vine și cum ar putea fi stăvilită vehemența în ceea ce privește mâncarea, foarte vizibilă în mass-media? Se poate cineva opri din cursa obsesivă pentru mâncatul sănătos doar printr-o alegere a intelectului?

Dr. Mihaela Bilic: În toate extremismele alimentare este vorba în primul rând despre ego. Poziția arogantă și de forță este o demonstrație pentru sine sau cei in jur; nu are legătură cu sănătatea, ci este despre cum să dovedești un control pe care nu se știe cine ți-a spus că poți să îl deții. Până să ajungi să suferi de ortorexie, trebuie spus că 90% din populație este în restricție cognitivă cronică: am pierdut contactul cu corpul nostru. Cei care încă îl dețin sunt fericiții care știu când le este foame, ce le face bine, ce emoții au – și le trăiesc adecvat, nu prin intermediul mâncării. Dar în vremea noastră norma este să ne controlăm alimentația prin intermediul rațiunii și exact ea ajunge să ne fie dușman: mintea se hrănește cu idei, nu simte și este neobosită; în funcție de sursele de informare pe care le găsește, ea este foarte ușor de manipulat. Putem să ne manipulăm chiar singuri ‒ dacă ne așteptăm ca un aliment să ne facă rău și îl privim prin prisma acestui rău, atunci răul o să se întâmple. Transferul relației cu mâncarea din zona simțurilor în zona rațiunii și intelectului este cel mai rău lucru care s-a întâmplat probabil în ultimii ani. 
Ideea că prin intermediul mâncării, siluetei și aspectului demonstrezi valoare, moralitate, voință, curaj, putere ne vine de la americani, pe sistemul „dacă vrei, poți“ și prin paralela între aspectul siluetei și împlinirea în viață. Ni s-a mutat atenția de la lucrurile care contează cu adevărat și ni s-a indicat mâncarea drept cheie pentru orice: sănătate, tinerețe veșnică, succes în carieră, în viața personală. Nu e de mirare că oamenii au dezvoltat o preocupare până la limita obsesiei legată de mâncare: 70% din energia noastră vitală zilnică se cheltuiește în această dorință de control, care creează restricție cognitivă: nu mai știm care ne sunt nevoile și intrăm 
într-un cerc vicios. Cu cât mai mult încerci să controlezi, ajungi să controlezi din ce în ce mai puțin; corpul începe să aibă mici probleme și, în loc să reac­țio­nezi ascultându-i sem­nalul de alarmă, tu citești asta drept confirmare că trebuie să întărești și mai mult controlul ‒ lucrurile merg până în delir. Ar trebui cineva să spună: atenție, pericol! Nu numai lumea medicală, dar și societatea ar trebui să își schimbe atitudinea, să nu ne mai hrănească mințile cu infor­mații negative legate de mâncare. Însă lucrurile sunt mai grave decât atât: dacă eliminăm subiectul mâncare din reviste, programe TV, internet, nu știu dacă lumea ar mai ști să caute altceva.

Cum s-a putut schimba așa de repede instinctul alimentar, care datează de milioane de ani?

Dr. M.B.: Instinctul nu s-a schimbat, suntem în continuare pofticioși, mâncarea e supraviețuire și plăcere. Dar în ultima perioadă a intervenit o situație nemaivăzută: avem mult prea multă mâncare! Am fost construiți cu toate simțurile în căutarea mâncării, știm să facem față penuriei; natura ne-a făcut să mâncăm numai când găseam și mâncam mult ca să facem provizii. Nu știm să facem față abundenței alimentare, care a venit în ultimii 50 de ani, când, în plus, aproape nu mai facem nimic care să ne pună corpul în miș­care. Odată cu ea a venit și un îndemn al societății de a consuma. În loc să diminuăm producția de mâncare și să creștem calitatea și pre­țurile, facem exact invers: producem alimente din ce în ce mai multe și mai ieftine ‒ automat apar produse de slabă calitate. Absurdul realității secolul XXI: pe de o parte ni se oferă mâncare mai mult decât din belșug, într-o adevărată pornografie alimentară, iar pe de altă parte ni se spune „mâncați cu moderație, evitați excesul de sare și grăsimi.“

În psihiatrie, asta se cheamă „dublă legătură“ și este unul dintre mecanismele de instalare a schizofreniei.

Dr. M.B.: Exact, mintea ni se blochează și ni se spune: „Nu ești suficient de bun dacă nu ești suficient de fit, de slab“. Atitudinea de a 
căuta printre alimente vinovații pentru răul din viață este din ce în ce mai des folosită și în lumea medicală. Bolile moderne cu cauze complexe sunt puse, cu jumătăți de afirmație, 
pe seama unor factori alimentari: „S-ar putea ca un consum de… să favorizeze cancerul, bolile cardiovasculare“ etc. Ar trebui să avem o atitudine mai smerită: viața și boala nu pot fi controlate, medicina are limite și este utopică aroganța de a 
îndepărta tot răul din viața noastră. 
Mintea o ia ca atare: dacă o să controlez mâncarea, o să scap de rele. Persoanele cu ortorexie și anorexie au o minte foarte puternică, capabilă de abuz împotriva ființei; au un ego exacerbat, o voință de fier: nu-și mai dau voie să simtă nimic în această cruciadă a minții care vrea să pună stăpânire pe tot ceea ce înseamnă aport alimentar și aspect fizic. Secretele și miracolul vieții sunt însă mult mai complexe și pierdem din vedere că mintea poate să ne otrăvească nu numai viața, ci și corpul și ființa. Nu realizăm că acest fel de viață devine un stres și ne afectează organismul mai mult decât ar putea să o facă mâncarea vreodată. Un ficat stresat face colesterol și se umple de grăsime chiar dacă tu mănânci iarbă, iar o energie negativă pe care nu numai că o acumulezi, dar o și cauți (în vânătoarea de in­formații negative despre mâncare) va ajunge să îți otrăvească viața și corpul. Momentul în care boala apare în organism este un semnal de alarmă care privește întreaga calitate a vieții, nu numai ali­mentația. Punând lupa exclusiv pe mâncare, nu producem decât o amplificare a stresului, a angoasei, a nefericirii. Trebuie pornit invers, de la simplificare și dedramatizare: mâncarea e doar un element pe care natura ni l-a dat să ne facă plăcere și trebuie aleasă prin prisma reacției corpului. Ar trebui să ne recon­siderăm părerea nu numai față de mâncare, ci față de viața în sine. Nu aroganța, supe­rioritatea și forța ne vor face câștigători, ci o atitudine decentă, smerită. 
Boala face și ea parte din viață, nu e pedeapsa pentru niște alegeri greșite.

Atâta preocupare pentru mâncare maschează deci o lipsă de preocupare pentru altceva.

Dr. M.B.: Acesta e paradoxul: dacă dai mâncarea 
deoparte, din viața multor oameni n-o să rămână mai nimic. Este dramatic să otrăvești farfuria românului, pentru care mâncarea a fost mereu o bucurie; și așa viața în restul ei este destul de tristă și plină de necazuri și griji, dacă îi spui și că toată mâncarea e otrăvită, tristețea o să-i vină de hac. Mass-media are o responsabilitate aici; ea poate suplini lipsa de educație, dând informații nu numai exacte, dar și esențiale. 
Sfera politică, școala și 
familia sunt deja depășite de situație, dar media are influență: dați-le oamenilor informația dedramatizată și neintoxicată, alegeți infor­mațiile corecte și care vor cu adevărat binele publicului! Să nu mai umplem mințile oamenilor doar cu panică, nesiguranță, anxietate! Eu le-aș spune oamenilor să fie prudenți cu toate știrile care spun cât de nesănătos este cutare și cutare aliment, pentru că interesul financiar al societății în care trăim nu este să fim sănătoși, ci să consumăm. Este păcătos să îndemni oamenii să consume prin inducerea stării de frică; frica, stresul, energia negativă ne îmbolnăvesc mai mult decât o face mâncarea.

Este, neîndoielnic, o lipsă de toleranță la incertitudine, dar și o lipsă de Dumnezeu, de preocupări mai înalte.

Dr. M.B.: Este o lipsă de educație la nivel spiritual, emoțional: oamenii sunt încrâncenați, agresivi. 
Suntem hăituiți din interior, iar tot ce ne vine din 
exterior nu face decât să agraveze această stare de dezechilibru. Pentru a ieși din ea, trebuie să ieșim de sub tirania lui „dacă vrei cu adevărat, poți“ și să începem să vedem lucrurile cu mai multă blândețe.

Citeste si:

 

de Roxana Melnicu

Comments

comments

Previous:

#MareaOrganizare: învață să îți organizezi eficient casa, timpul și bugetul cu Diana Mihăilă

Next:

Flori de salcam, povesti de inceput de vara

You may also like

Post a new comment