Aventuri printre stalactite si stalagmite

15 April of 2015

Expe-Turcia-2012--Autoportret

Elena Buduran este speolog de aproape 15 ani. Aventurile ei în peșterile din întreaga lume sunt extrem de captivante și demne de un subiect de carte. Are în ea o curiozitate care nu-i dă pace și care o îndeamnă să caute și să cerceteze tot mai mult. A descoperit lucruri uimitoare, iar unele îi poartă numele. de Ada Oprea

Economistă de profesie, Elena a crescut la poalele Parângului, iar muntele și natura i-au stârnit dintotdeauna interesul. Startul aventurilor de explorator l-a luat însă în anul II de facultate, când a participat la cursurile de inițiere în alpinism organizate de Clubul Alpin Român. „A fost o perioadă minunată pe care am savurat-o din plin, aproape în fiecare week-end, pe potecile și traseele de alpinism din Munții Cernei, Mehedinți, Piatra Craiului, Făgăraș sau Retezat. În unul dintre aceste weekend-uri am ajuns pe Cheile sălbatice ale Carașului (Munții Aninei) și am fost impresionată de portalul peșterii Racovița. Pașii ne-au fost purtați în întunericul rece și umed al peșterii și bogăția speleotemelor ne-a surprins pe toți.“ Așa încât s-a hotărât să meargă la Prusik, o asociație de speologie din Timișoara, despre care auzise recent. Apoi a mers la stagiul de TSA I (Tehnică Speologică Alpină) organizat de Școala Română de Speologie. La finalul stagiului, a primit o recomandare pentru TSA nivelul II și a plecat să-și continue studiul în Serbia. Franța, o poveste euforică „Experiența de care îmi aduc mereu aminte cu mare plăcere, povestește Elena, este cea din 2006, când împreună cu prietena mea, Ani, și cu încă un coleg speolog am ajuns la cota -1000 de metri, în avenul Berger din Franța, de altfel prima adâncime de -1000 m atinsă în istoria speologiei. Parcă aud și acum zgomotul infernal al apei care se prăbușește de la peste 40 de metri înălțime, formând cascada Uragan. Euforia acelui moment, emoțiile pe care le aveam pentru cea mai grea parte din expediția speologică – urcarea pe coardă la suprafață, și apa rece a cascadei care ne-a udat din cap până-n picioare s-au întipărit adânc în memoria mea de proaspătă speoloagă.“ Este important de știut că, în speologie, atingerea cotei de -1000 de metri echivalează cu atingerea unui vârf de peste 8000 de metri în alpinism. Prietenie și aventură Speologia este un sport care se practică într-o echipă de minimum patru persoane, iar Elena îmi spune că cea mai importantă calitate a unui explorator de peșteri este să fie un bun coleg. „Mediul subteran este rece și ostil, în care întunericul absolut domnește. A avea grijă de colegii tăi este la fel de important ca și grija pe care ți-o porți ție însuți. Atunci când intri într-o peșteră sau, mai bine zis, într-o galerie nouă, ale cărei dimensiuni ar pune la încercare chiar și un fotomodel, când orice altă cotitură a galeriei de mici dimensiuni îți pune mai multe probleme decât precedenta și, totuși, parcă ai vrea să vezi ce e dincolo, nu poți să spui că ești chiar în deplină siguranță, mai ales când îți dai seama că o parte a echipei te așteaptă la primul și cel mai ușor obstacol.“ Expediția nu înseamnă concediu Cel mai important lucru pentru un speolog este, după părerea Elenei, să îți dorești suficient de mult să mergi într-o expediție, să depășești acel stadiu de „aș vrea, dar…“. „Dacă există motivația, spune ea, cred că lucrurile merg apoi de la sine. Astfel, exprimarea dorinței certe către organizatorii expediției este primul pas în noua aventură. Aici, în acest stadiu, este foarte important ca măcar unul dintre membrii echipei organizatoare să te știe, ca speolog.“
Însă, în funcție de specificul expediției, de locație și de logistica necesară, ai nevoie și de bani. „Obținerea unor sponsorizări, în bani sau echipamente, pentru completarea bugetului personal, ne-ar ajuta foarte mult. Dar cum în țara noastră speologia nu este la fel de cunoscută precum alpinismul, acest lucru nu este întotdeauna posibil. Aș mai dori să spun că a merge într-o expediție nu înseamnă a merge în concediu. O expediție presupune muncă încă dinainte de plecarea în aventură, în special pe partea de logistică. Zilnic, în afară de munca de teren, centralizăm datele culese, redactăm rapoarte și organizăm activitățile din ziua următoare. După întoarcerea din călătorie se va scrie raportul final, adică oglinda muncii întregii echipe, și eventual vor fi prezentate rezultatele la diverse manifestări cu temă speologică.“

Un gândăcel cu numele ei! Întrebând-o pe Elena care a fost cea mai importantă descoperire științifică pe care a făcut-o, mi-a răspuns că surpriza a venit din Asia și mi-a explicat că în țările din această zonă, datorită temperaturii ridicate din peșteri, fauna cavernicolă este foarte variată și bogată, spre deosebire de peșterile de la noi din țară. „În anul 2012, în cadrul expediției speologice din Vietnam, am dorit să facem un inventar al faunei din peșterile explorate de echipa noastră. Astfel, am colectat fauna și am cules informații despre aceasta, iar la finalul călătoriei, le-am trimis specialiștilor în domeniu. Unul dintre gândacii colectați s-a dovedit a fi o specie nouă și a primit numele meu. Acum el este expus la Muzeul de Științe Naturale din Paris.“ Anul trecut, în expediția Abode of Clouds din India, Elena a avut șansa să meargă într-o peșteră în care a găsit mai multe fragmente de vase din ceramică și un vas aproape intact. În timp ce-mi povestea s-a întrebat retoric: „Să fi fost oare folosite de strămoșii noștri sub formă de urne funerare?“ Depășirea propriilor limite Ți-e teamă vreodată? – am îndrăznit eu să întreb. „În fiecare peșteră sau galerie pe care am explorat-o am avut o oarecare strângere de inimă și cred că este normal. Depășirea propriilor limite și ieșirea din zona de confort sunt atât cerințe, cât și consecințe în lumea speologică. Drumul la dus nu seamănă niciodată cu cel de la întors și nu cred că există speolog care nu s-a rătăcit câtuși de puțin într-o peșteră. Și mai cred că în sufletul nostru de exploratori, ne dorim să ne rătăcim așa de tare, încât să ajungem în galerii unde nu a mai pășit nimeni, niciodată, înaintea noastră.“ După cum ea însăși recunoaște, meseria de speolog este câteodată dificilă pentru o femeie. „Mă gândesc la peșterile cu apă foarte rece, care presupun înotul, dar și la acele situații în care rucsacul speologului este foarte greu. Să scoți afară, urcând pe coardă, un astfel de bagaj, de la câteva sute de metri adâncime, nu este chiar o plăcere pentru o femeie. Dar, uneori, există și avantaje. În galeriile cu strâmtori, noi, fetele, fiind mai mici de statură, ne mișcăm mult mai elegant chiar și cu un rucsac greu. Din bagajul unui speolog nu trebuie să lipsească sursa de lumină suplimentară și rezervele de baterii. Urmează sursa de căldură și, bineînțeles, alimentele, inclusiv dulciuri porționate corespunzător, în funcție de perioada de timp pe care preconizăm că o vom petrece în subteran. Lista continuă cu o folie sirius, haine termice suplimentare în funcție de specificul peșterii, ceas și trusă medicală.“ Topul personal De fiecare dată când pleacă în expediție, Elena se documentează cât mai mult despre peștera sau despre zona în care merge. Citește rapoartele sau articolele expedițiilor anterioare și cere foarte multe informații de la organizatori. Cel mai mult îi plac peșterile active, adică acelea străbătute de un curs de apă subteran. „Sunt preferatele mele, spune ea. Și pe primul loc în topul meu e peștera Șura Mare, cu lacurile ei interioare și cascade care te solicită din punct de vedere fizic, satisfăcându-ți setea de aventură, dar care, în același timp, te și încântă la fiecare pas prin morfologia galeriilor sau prin bogăția speleotemelor (stalagmite și stalactite).“

Condiție fizică și hobby „Nu-mi place să merg la sală – pentru mine, cea mai bună soluție este mișcarea în natură. Aproape în fiecare sfârșit de săptămână, chiar dacă nu merg în peșteră, mă duc pe munte. Trekking-ul și uneori canyoningul sunt alternative de a te menține în formă. Dar, în cazul în care te pregătești pentru o expediție speologică, cel mai bun antrenament tot în peșteră se face.“ Cum era de așteptat, Elena este pasionată și de fotografie, de aceea am ales să ilustrăm acest material și cu poze făcute de ea, care merită admirate. „În ultimii ani, am câștigat câteva premii la concursul național de fotografie de peșteră Speoarta, dar și la alte concursuri internaționale. Fotografia de peșteră presupune muncă în echipă: în primul rând, avem nevoie de «personaj» absolut necesar pentru a da scală imaginii. În al doilea rând, avem nevoie și de cei care nu se văd în fotografie, respectiv colegii
responsabili cu blițurile sau alte surse de lumină. Mi-aș dori foarte mult să adun într-un album de fotografie aceste aventuri prin care trec. Sper ca într-o zi să mi se îndeplinească acest vis.“

Credit foto: arhiva pesonala a Elenei Buduran

Comments

comments

Previous:

Programul pentru Fertilizare în vitro şi Embriotransfer (FIV/ET), reluat de catre stat

Next:

In 24 aprilie 2015 Bucurestiul petrece o noua Noapte Alba a Galeriilor!

You may also like

Post a new comment