9 sfaturi pentru o atitudine pozitivă în vremea pandemiei

23 March of 2020

Este normal ca starea tensionată generală, produsă de pandemia de coronavirus să te afecteze emoțional. Știrile negative, teama de viitor, în general, teama pentru tine și îngrijorarea pentru cei dragi sunt tot atâtea motive de panică și stres serios.

La toate acestea se adauga teama pentru efectele economice pe termen lung, care deseori sunt chiar mai copleșitoare decât pandemia și boala fizică în sine. Cum poți face să ai o atitudine pozitivă? Nu este foarte ușor, dar nici greu nu este. 

Uite câteva sfaturi care te-ar putea ajuta să-ți gestionezi temerile și angoasele mai bine și să rămâi cât de cât pozitiv. Trebuie spus că o atitudine exagerat pozitivă nu este benefică. Îngrijorarea motivează, te determină să găsești soluții, alternative și variante la care un om relaxat complet nu se gândește.

1. Limitează accesul la știri. Informațiile care vin pe canalele media sunt serioase, triste, îngrijorătoare. Nu toate te privesc, însă. Nu este o dovadă de egoism să nu le asculți pe toate. Nu dovedești lipsă de empatie dacă nu vibrezi la toate dramele și la toate știrile grele și grave pe care le auzi. Selectează doar informațiile de care tu personal ai nevoie și analizează-le cu atenție pe acelea. Și atât! Ascultă un buletin complet de știri o singură dată pe zi. E suficient! Dacă îți vei păstra psihicul întreg și în limite pozitive vei fi mai uitl spcietății decât dacă vei plânge pentru fiecare catastrofă.

2. Privește în trecut! Rememorează momente dificile din trecut în care, în ciuda unor greutăți serioase, ai găsit soluții și te-ai descuract. Asta este o bună metodă prin care îți dovedești ție că poți, că obstacolele nu sunt imposibil de trecut și că mereu, dar MEREU, există soluții, atâta vreme cât ești orientat către o atitudine pozitivă.

3. Râzi! Găsește motive serioase sau mai puțin serioase să râzi. Râzi și dacă nu ai motive. Este exact pe principiul ”foamea vine mâncând”. Râzi și vei găsi motive să râzi din nou și din nou. Glumește cu ai tăi, în casă, coboară ștacheta la nivelul glumelor și găsește ceva bun în fiecare situație. Creierul are nevoie să râdă! Are nevoie de endorfine, iar râsul stimulează producția lor.

4. Pune pe mut telefonul și notificările. Există o adevărată plăcere, pentru unii, în a distribui știri negative, poante proaste, glume care se tot repetă, până devin agasante. Dacă ești dependent de telefon, și într-o oarecare măsură toți suntem, atunci este momentul să-l pui pe mut. Lasă active doar notificările care contează – copii, părinți, unii prieteni și trece restul în varianta mut! Îți garantez că vei avea un motiv de stres mai puțin. Verifică telefonul doar de două-trei ori pe zi, nu mai mult. Nu-ți face griji, cei apropiați te pot contacta.

5. Dezintoxicăte de tehnologie! Dacă stai acasă voluntar sau pentru că așa trebuie și ai timp liber deconectează-te de la tehnologie. Ascultă muzică bună și citește! O să fie greu la început. Vei avea tendința de a verifica telefonul, de a deschide calculatorul și/sau televizorul, dar după câteva ore vei descoperi bucuria unei stari de liniște și pace. Te vei aduna și te vei reîntâlni cu tine!

6. Fă mișcare! Mișcarea este un stimul pozitiv pe termen lung pentru starea de spirit. Așa că simplul gest de a face mișcare este o sură de energie pozitivă. Mișcarea deconectează, relaxează și face bine la imunitate.

7. Fă o prajitură. Există lucruri care nu sunt foarte sănătoase, dar care fac atât de bine moralului. Ceva dulce este mereu o soluție bună, care te poate ajuta să te simți mai bine.

8. Confort food. Din când în când ai putea încerca alimente care fac bine: ciocolata, cartofi prajiți (puțin), paste, brânză și cartofi copți sau la cuptor. Să știi că în categoria confort food intra și ciorbele tradiționale, salatele foarte aromate și friptura de curcan sau pui.

9. Bucură-te de compania blănosului din casă, oricare au fi el. Animalele de companie sunt un suport excelent pentru oamenii stresați. Pisicile, cațeii sau alte vitetăți pe care le avem în casă sunt o cale prin care te poți destresa și care te pot ajuta să te simți mai bine.

Citește și:

25 de sfaturi ca sa-ti faci din stresul zilnic aliat de folos

Fericirea incepe din minte

Epidemia de coronavirus și cele mai bune măsuri de protecție

Articol exclusiv online, text: Otilia ignat/ foto: pixabay.com

 

 

 

 

Comments

comments

Previous:

Haide să vizităm un muzeu… virtual

Next:

Lucrul de acasa: ce să faci ca să eviți monotonia

You may also like

Post a new comment