Unele femei reușesc să fie mereu frumoase și își păstrează look-ul întotdeauna atrăgător fără nici un efort. Ele ascund, însă, câteva secrete pe care nu sunt întotdeauna dispuse să le spună și celor din jur.
Cu toate acestea, noi ne-am gândit la tine și vrem să te ajutăm să economisești foarte mult timp fără să faci rabat de la frumusețe.
Iată ce ar trebui să știi despre înfrumusețarea fără nici un efort:
1. Epilează-te profesional, chiar la tine acasă
Una dintre cele mai mari griji ale unei femei este epilarea periodică. Știm că de multe ori ai fost nevoită să ieși în oraș cu pantaloni lungi într-o zi călduroasă în loc să te bucuri de avantajele pe care le oferă o rochie lejeră, pur și simplu pentru că nu ai avut timp să te epilezi și nu te-ai simțit bine în pielea ta. În plus, epilarea vine la pachet și cu disconfortul cauzat de durere.
Există, însă, și un alt aspect care ți-ar putea da de gândit. Te-ai întrebat vreodată câte ore din viața ta petreci la un salon de epilare? Spre exemplu, epilarea cu ceară pe tot corpul înseamnă în fiecare an 36 de ore. În zece ani petreci la salon pentru a te epila 360 de ore, iar pe parcursul întregii vieți pierzi nu mai puțin de două luni epilându-te printr-o procedură foarte dureroasă. Practic, două luni de calvar!
Femeile care vor, însă, să se bucure de o epilare profesională chiar la ele acasă, cu un minimum de disconfort și cu un efect de durată (de până la 8 săptămâni) dețin un astfel de epilator care a dus tehnologia, confortul și rapiditatea la un alt nivel.
2. Îngrijește-ți zilnic tenul
Pentru îngrijirea zilnică a feței, curăță și hidratează-ți tenul în fiecare seară, înainte de culcare. Dacă nu ai o piele sensibilă, noi îți recomandăm gama „simple” a fiecărui produs, deoarece nu conține chimicale la care pielea ta care ar putea reacționa într-un mod nefericit. Dacă îți vei îngriji tenul zilnic, vei evita problemele de piele care apar în mod inevitabil atunci când lași să treacă prea mult timp înainte de a-ți acorda atenția pe care o meriți.
3. Ce faci dacă ai pielea uscată/grasă
Dacă ai pielea uscată, folosește o cremă hidratantă. Dacă ai pielea grasă, exfoliaz-o cu ajutorul zațului de cafea, apoi hidrateaz-o ușor, evitând să aplici o astfel de cremă hidratantă pe frunte, pe nas și pe bărbie (unde pielea se hidratează singură din abundență).
4. Spală părul cu un ou și o banană
Nu trebuie să pierzi ore întregi la un salon pentru a avea grijă de părul tău. Amestecă un ou cu o banană și aplică pasta rezultată pe părul tău. Las-o să acționeze asupra firelor de păr circa 10-30 de minute, după care clătește părul. Acesta va căpăta o strălucire pe care nu ai fi crezut-o posibilă dacă nu o vedeai în oglindă cu ochii tăi.
5. Aplică pe chip o mască din miere naturală
Mierea simplă, naturală, are un puternic efect antibacterian și înfrumusețează pielea foarte rapid. Aplică o dată pe săptămână o linguriță de miere naturală (nu de miere procesată și cu aditivi, vândută pe piață ca miere de albine!) și masează-ți fața în mod delicat. După 5-10 minute, clătește fața cu apă călduță. Chipul tău va căpăta, brusc, o frumusețe dulce ca mierea!
6. Exfoliază pielea cu zaț de cafea
Zațul de cafea este un excelent exfoliant pentru piele. O dată pe săptămână masează-ți întregul corp cu zaț de cafea. Celulele moarte vor fi îndepărtate, iar substanțele pe care le conține zațul de cafea creează o barieră protectoare împotriva bacteriilor.
7. Îmbracă-te cu ce îți place
Îmbracă-te cu haine care se potrivesc siluetei tale, alege culorile care îți plac cel mai mult și nu-ți fie teamă să ieși în evidență. Dacă te simți bine în pielea ta și te consideri frumoasă, și cei din jurul tău te vor percepe la fel. Noi credem oricum că ești o femeie cu o frumusețe aparte, care merită să aibă mai mult timp liber și să strălucească în orice situație!
Comments
You may also like
-
25 Sep
Ce-i trebuie femeii moderne?
FrumusețeRăspunsul la această întrebare se poate concretiza imediat într-o lungă listă. Dar eu nu mă ...
-
26 Jun
8 trucuri pentru frumusete de care (probabil) nu stiai
FrumusețeAceste trucuri pentru frumusete sunt simple, au efect și ți le recomandăm și ție. Trucurile ...
-
27 Jun
Secrete de frumusețe din țările reci
FrumusețeTe-ai întrebat vreodată cum de femeile care trăiesc în țările scandinave au tenul atât de ...
-
15 May
Elixirul fericirii sau o bucatica de ciocolata pentru sufletul tau!
FrumusețeElixirul fericirii – Te-ai gândit vreodată că este posibil să te bucuri de ciocolată în ...