Orice meserie are secretele ei și, de cele mai multe ori, profesioniștii nu vor să le divulge. Dar noi am aflat câteva trucuri de makeup și nu avem cum să nu-ți spunem și ție despre ele.
1. Lingurița din plastic. E cea de unică folosință. Doar că noi, fetele, o putem pune sub pleoapa de jos a ochiului când ne dăm cu mascara ca să nu ne murdărim partea superioară a obrăjorilor.
2. Ochi mari, mari de tot! Nu toate suntem înzestrate cu ochi mari, de aceea după ce terminăm cu aplicatul machiajului în jurul acestora trebuie să punem un strop de fard alb, crem sau roz pal în coltul interior al ploapei. Se creează astfel un efect optic de mărire a ochilor.
3. Buze frumoase. O cremă mai grasă nu e suficientă ca să ne facă buzele superbe! Dar dacă luăm o periuță de dinți mai mică (din aia pentru copii, de exemplu) putem să ne facem un peelling extraordinar iar buzele noastre vor căpăta un aspect sănătos și vor fi pline de volum. Evident vei avea nevoie și de o soluție exfoliantă pe care o poți prepara acasă, foarte simplu. Iei un pic de zahăr și-l amesteci cu ulei de cocos.
4. Fondul de ten perfect. Pentru o nuanță potrivită trebuie să faci testul gâtului sau cel cu încheietura mâinii. Astfel, culoarea trebuie să se potrivească pe aceste zone de piele, nu pe față.
5. Sprâncene arcuite. Dacă ai senzația că sprâncenele tale nu sunt suficient de arcuite, trebuie doar să colorezi puțin zona de sub ele cu un creion dermatograf de culoare deschisă: alb, roz, nude…Artificiul merge doar dacă ai aplicat un machiaz mai colorat sau mai intens în jurul ochilor.
6. Gata cu mascara! Nu, nu mă refer că nu mai ai voie să o folosești ci doar că s-a terminat și nu mai e nimic în tubuleț. Nu arunca periuța, însă. Spal-o, las-o să se usuce și folosește-o pe post de pieptăne pentru sprâncene. În funcție de forma periuței, ea poate fi folosită și pentru a colora sprâncenele cu fard.
Citeste si:
- Machiajul semipermanent
- Machiaj pentru ochelariste
- 10 greseli de machiaj care te imbatranesc cu 10 ani
Articol exclusiv online
Text: Ada Oprea
Sursa foto: pixabay.com/
Comments
You may also like
-
15 Jul
4 moduri naturale de a scăpa de coșuri rapid
FrumusețeAcneea este o boală comună a pielii care afectează aproximativ 85% din oameni la un ...
-
18 Feb
Cum să scapi de cearcăne
FrumusețeOboseala, poluarea, dar și alergiile, dermatita atopică sau de contact, factorii ereditari, depigmentările pielii sau ...
-
01 Sep
Infecție la unghiile false? Iată ce trebuie să faci…
FrumusețeMulte femei merg periodic la un salon de frumusețe pentru a-și menține unghiile artificiale. Unghiile ...
-
22 Jan
Îngrijește tenul în funcție de… dosha
FrumusețeÎngrijește tenul în funcție de… dosha – Străvechiul sistem indian ayurveda încă ne învață cum ...