5 tipuri de dulceață pe care trebuie să le faci toamna aceasta

05 September of 2020

Fierturi, bucătărie încinsă, timp, borcane: care fructe merită osteneala de a fi prelucrate? Iată cinci sugestii de comori din piață care nu trebuie ratate.

Aronia

Este un arbust orginar din America de Nord și adus în Europa abia în secolul XIX, de ruși. Este unul dintre cei mai grozavi furnizori de antioxidanți și are proprietăți vindecătoare: ajută în curele de detoxificare, îmbunătățește sistemul imunitar, susține funcția cognitivă și o apără de degradare, susținere vederea, reglează tensiune și glicemia, are efect antibacterian și anticancerigen și, da, ajută la slăbit.

Ideal este să bem suc din boabe de aronia zdrobite la rece, dar e bine de știut că aceste boabe nu rezistă deloc iarna, deci virtuțile lor trebuie păstrate la borcan (deși trebuie să fim conștienți că prin prelucrare termică intensă proprietățile lor sunt întrucâtva diminuate).

Dulceață de aronia

Ingrediente
» 1 kg fructe de aronia
» 1 lămăie
» 1 baton de scorțișoară
» 800 g zahăr sau miere

1. Se spală foarte bine fructele și se curăță de codițe și frunze. Se pun în vas în straturi: un strat de miere sau zahăr și unul de fructe.
2. Vasul se lasă acoperit o zi și se adaugă ulterior o cană de apă și un baton de scorțișoară. Se fierbe la foc mic până se înmoaie fructele și siropul se leagă foarte bine. Se adaugă zeama de lămâie și se lasă compoziția să fiarbă încă 10 minute, apoi vasul trebuie să fie luat de pe foc.
3. Dulceața se transferă cât timp este fierbinte în borcane curate. Gura borcanelor trebuie unsă cu alcool alimentar, apoi borcanele se acoperă cu capace care se închid ermetic.

Coarne

Coarnele sunt comestibile în stare proapătă, dar necoapte au un gust astringent. La coacere coarna devine roșu închis sau galben intens și are un gust duce-acrișor, între merișoare și vișine. Procesul de coacere continuă după ce fructul este cules sau cade din copac.

Coarnele se pretează excelent la gătit și din ele se fac în mod tradițional gem, marmeladă, sosuri, dulceață, compot și sirop, dar mai ales o delicioasă „cornată“ din fructe fermentate cu zahăr la care se adaugă alcool. Se pot consuma și uscate, ca atare, sau adăugate în preparate dulci sau sărate.

Fructele întregi, sosul sau pasta de coarne pot acompania minunat carnea friptă sau gătită la cuptor ori legumele grilate, atunci când este nevoie de o nuanță acrișoară consistentă.

De-a lungul istoriei, civilizațiile Europei de est au consumat coarnele în moduri felurite, inclusiv ca medicament, datorită cantității mari de vitamina C, calciu și potasiu, recomandate în cazul răcelii și gripei.

Marmeladă de coarne
Ingrediente
» 1 kg coarne
» 300 g zahăr alb
» 300 g zahăr gelifiant
» o lămâie
1. Coarnele bine coapte se spală, se amestecă împreună cu zahărul alb și se lasă la rece amestecând din când în când până ce aproape se topește .
2. Se așază într-o cratiță cu fund dublu, se adaugă zeama de la lămaie pentru nu-și pierde din culoare și se pun la foc până ce coarnele se desfac ușor de pe sâmbure. Se lasă să se răcească și se trec prin sită îndepărtându-se sâmburii.
3. Pasta obținută se amestecă cu zahărul gelifiant și se fierbe 15-20 min. Se toarnă fierbinte în borcane sterilizate. Se obține o marmeladă foarte fină, parfumată cu o culoare deosebită.

Fructe de soc

Deși crude sunt toxice, provocând greață și vărsături, fructele de soc fierte și preparate sub formă de suc, sirop sau dulceață devin foarte gustoase. În plus ajută în caz de răceli diverse și sunt un întăritor general al organismului pe tot timpul sezonului rece.

Fructele de soc sunt extrem de perisabile, fermentează imediat, de aceea trebuie preparate imediat ce au fost culese. Se folosesc fructele de soc albastru-închis/negre/violet – nu cele roșii! Se recoltează când sunt bine coapte, din zone nepoluate, la distanță de șosele sau stâlpi de înaltă tensiune, fără a se culege toate fructele de pe o tufă.

Citeste si: Siropul din fructe de soc si marile lui beneficii

Sirop de soc
Ingrediente
» 2 căni de fructe de soc
proaspete
» 1-3 căni de apă
» miere
» ghimbir, scorțișoară,
cardamom
1.Se încălzește apa cu fructele pe foc și se zdrobesc pentru a extrage sucul. Se fierbe la foc mic 30 minute, adăugând mirodenii.
2.Se strecoară prin tifon. Se măsoară lichidul obținut și când s-a mai răcit, se adaugă cantitate egală de miere.
3.Siropul rezistă câteva luni la frigider. Se administrează câte 1-2 linguriță/lingură (în funcție de vârstă) pe zi în sezonul de răceli sau câte o lingură de la primele semne de guuturai și apoi la 2 ore pe tot parcursul infecției.
4.Se poate combina și cu suc de vișine și în loc de mirodenii și plante uscate (rozmarin, oregano, cimbru, salvie – în proporția sau combinația dorită).

Dulceață de fructe de soc

Ingrediente
» 1 kg fructe de soc
» 850 g zahăr
» 60 ml apă
» zeama de la 1 lămâie
» vanilie (½păstaie sau 2 plicuri zahăr vanilat)
Se fierb fructele cu zahăr și apă. Spre finalul fierberii se adaugă lămâie și vanilie.

Roșii coapte la soare

Nu te mira, din punct de vedere botanic roșiile sunt chiar fructe. Chinezii le consumă pudrate cu zahăr. Noi sperăm că nu va fi nevoie, deoarece roșiile bine coapte sunt dulci și savuroase. Dacă găsești roșii coapte, musai să faci sucul tău, va fi și mai sănătos și mai gustos decât conservele obișnuite de pe piață.

Va fi chiar o dușcă de vară în miezul iernii! Dacă nu le mai prinzi coapte, ia gogonele și prepară o dulceață deosebită, pe care o poți mânca direct pe pâine cu unt sau poți să o folosești drept garnitură la friptură.

Dulceață de gogonele
Ingrediente
» 1,5 kg gogonele (după
curățare)
» 700 g zahăr
» sucul de la 2 lămâi
» coaja rasă de la o lămâie
» 1 vârf cuțit cuișoare măcinate
» 1 baton scorțișoară
» 1 linguriță esență de vanilie
» ½ linguriță ghimbir macinat
» 1 vârf cuțit semințe de anason
1.Se spală gogonelele, se taie în jumătăți, se curăță de cotoare și cu ajutorul unei lingurițe se scot semintele. Se taie apoi cubulețe, se toarnă peste ele sucul de la 2 lămâi și se lasă 1 oră, amestecând din când în când.
2.Apoi se toarnă într-o oală de inox cu fundul dublu, se adaugă zahărul și condimentele: cuișoare, batonul de scorțișoară, ghimbirul și anasonul. Se amestecă bine și se pune pe foc. Se adaugă și coaja de lămâie și esență de vanilie si se pune pe foc iute, până începe să fiarbă, apoi se reduce ușor focul.

Suc de roșii
Ingrediente
» 1 legătură pătrunjel
» 1 legătură ţelină
» 10 kg roşii foarte bine coapte

Se spală roșiile, se fierb, se pasează și se strecoară, îndepărtând orice rest de semințe și coji. Se adaugă pătrunjel și țelină tocate, se dă din nou în fiert și se sterilizează.

Porumbe negre

„Râde dracul de porumbe negre“ se zice; tu dacă dai de ele în piață ne le lăsa să se piardă. Aceste rude cât se poate de pădurețe ale prunelor sunt diuretice, tonificante și antiseptice; sunt superbogate în tanin, curăță gura și-o fac pungă atât de tare încât aproape că nu se pot consuma crude, dar în dulceață sunt un deliciu. După ce cade bruma sau după ce le congelezi le poți consuma și crude, totuși.

În Marea Britanie, din porumbe se prepară o băutură alcoolică, numită „sloe gin“ (sloe reprezentând denumirea populară a porumbelor în limba engleză), care, în fapt, nu este chiar un gin, ci, mai degrabă, un sortiment de lichior.

Dulceață de porumbe
Ingrediente
» 3 kg porumbe
» 2 lămâi
» 5 plicuri zahăr vanilat (sau 2 fiole esență de vanilie)
» 1 pachet Gelfix 3:1
» 1 baton scorțișoară
» 900 g zahăr
» 900 ml apă
1. Se curăță și se spală porumbele în mai multe ape. Se pun la scurs într-o strecurătoare.
2.Într-o cratiță punem porumbele spălate și scurse și le zdrobim puțin cu mâna sau cu zdrobitorul de cartofi. Le punem la fiert cu 900 ml apă și le lasăm să fiarbă 30 minute după ce a dat primul clocot.
3.Amestecam des. Apoi tragem deoparte cratița și pasăm porumbele fierte printr-o sită.

Citeste si: Reguli pentru conservele de casă

Text: Roxana Melnicu

Comments

comments

Previous:

Obsesiile alimentare ale pandemiei. De la stocuri absurde, la Dalgona și banana bread

gustari in stil mediteranian

Next:

Gustări în stil mediteranean pentru sănătate de invidiat

You may also like

Post a new comment