5 sfaturi pentru sprâncene perfecte – Ele îți încadrează chipul și de aceea trebuie să aibă o formă armonioasă, potrivită pentru tine.
Oriunde întorci privirea, observi femei cu sprâncene groase sau foarte subțiri, mult prea accentuate, care nu li se potrivesc. Moda este trecătoare, iar tu trebuie să-ți găsești acea formă a sprâncenelor care să te definească. Nu te ghida după trenduri dacă ele nu-ți sunt în avantaj.
1. Apelează la o profesionistă.
Chiar dacă la prima vedere poți spune că nu este o treabă grea, pensatul este dificil, mai ales când nu te pricepi. Măcar o dată este bine să apelezi la ajutorul unei persoane specializate în cosmetică. Nu te ghida întotdeauna după preț. Apelează la recomandări și nu vei da greș.
2. Vopsirea sprâncenelor. Te-ai vopsit recent într-o nuanță mai închisă și ai constatat că sprâncenele tale abia se mai observă? Ei bine, este timpul să le vopsești sau să folosești un fard special. Conturează mai întâi forma, cu ajutorul unui creion, și abia după aceea colorează întreaga zonă.
3. Pensatul între ședințele de la salon. Ești tentată să smulgi firicelele de păr care cresc mult mai repede față de momentul în care obișnuiești să mergi la cosmeticiană? Ai grijă ca lumina să fie foarte bună, astfel încât să nu smulgi și firele de care mai ai nevoie. Nu umbla la forma sprâncenelor și nu încerca să le scurtezi cu forfecuța.
4. Periatul. După ce ți-ai aplicat fardul pe față, piaptănă-le cu o perie specială sau, dacă nu ai așa ceva în trusa de cosmetice, folosește cu încredere o periuță de dinți. Pentru a le fixa, poți aplica pe un bețișor de urechi puțin spray fixativ.
5. Uleiuri miraculoase. Sprâncenele au nevoie de o îngrijire delicată. Pentru a stimula creșterea firelor de păr, folosește ulei de ricin, aplicat dimineața și seara, după demachiere.
Citeste si:
- Migdalele, delicioasele semințe pline de beneficii
- Presbiopia: când ochiul îmbătrânește
- Soarele: atenție la ochi!
Articol exclusiv online
Text: echipa Ioana
Sursa foto: pixabay.com/
Comments
You may also like
-
15 Dec
Alimente care te fac mai sexy
FrumusețeVrei o colectie de alimente care te fac sexy? Instant! Știi, probabil, că anumite alimente ...
-
14 Jan
-
29 Sep
Rujul și câteva amănunte esențiale despre acesta
FrumusețeTu știi să alegi cel rujul perfect pentru tine? Știi care sunt criterile și trucurile ...
-
23 Sep
Frumusețea vine din… nuca de cocos
FrumusețeNuca de cocos – Uleiul de cocos este foarte popular și, cu siguranță, îl folosești ...