3 complicații care decurg din îmbolnăvirea cu varicelă și cum să le previi

28 June of 2017

Varicela, afecțiunea cunoscută sub numele de vărsat de vânt, este mai serioasă decât crezi. Ea are complicații grave și trebuie tratată cu foarte multă grijă.

Vărsatul de vânt este una dintre așa zisele boli ale copilăriei și este catalogată de mulți părinți drept o afecțiune minoră și pe care micuții trebuie să o facă pentru a se imuniza. Medicii atrag, însă, atenția că este o boală cât se poate de serioasă ce poate duce la complicații grave și care pot afecta pacientul pe termen lung.

  • Același virus care provoacă varicelă duce la dezvoltarea unei alte afecțiuni dureroase și greu de tratat

Virusul Varicelo-Zosterian, responsabil de apariția varicelei, este același virus care provoacă și Zona Zoster. Dacă o persoană a avut în trecut varicelă, virusul rămâne în stare latentă la nivelul rădăcinilor nervoase. El se poate reactiva la pacienţii cu o imunitate foarte scazută şi poate provoca Zona Zoster – o afecțiune inestetică, dureroasă și care dacă nu este tratată corect are consecințe pe termen lung (ani de zile sau chiar întreaga viață).

Este o boală adesea tratată greșit, pentru că debutul ei poate fi înșelător și poate determina pacientul să folosească diverse unguente pentru iritații. Mai mult decât atât, în etapa precoce boala poate trece aproape neobservată, deoarece simptomele pot fi puse pe seama mai multor factori. Este suficient să citești care sunt simptomele pe care le provoaca de Zona Zoster, cât și consecințele ei, pentru a înțelege de ce este una dintre cele mai serioase complicații ale îmbolnăvirii de varicelă.

  • Encefalita, o afecțiune ce poate degenera din varicelă

Encefalita este o altă complicație posibilă a varicelei și poate apărea la 5-10 zile după dezvoltarea iritației provocate de varicelă. Ea este o inflamație a țesutului cerebral cauzată, în general, de infecții virale, așa cum sunt varicela, pojarul sau rubeola.

Simptomele encefalitei sunt, în general, asemănătoare cu cele ale gripei – febră, migrene, dureri articulare și musculare – dar pot apărea și simptome precum confuzia, agitația sau deficiențe motorii.

  • Pneumonia, o complicație ce apare mai ales la adolescenți

Dacă virusul varicelei ajunge la plămâni, se dezvoltă pneumonia, o complicație ce apare cel mai des în cazul adolescenților, dar și în cazul femeilor însărcinate care iau virusul în ultima parte a sarcinii. Ea apare între a doua şi a şasea zi de la debutul iritației de pe piele și este caracterizată de tuse, durere în piept, dificultăți în respirație, cât și de schimbarea nuanței sănătoase a pielii în una violacee, albăstruie provocată de lipsa oxigenului din sânge (cianoză).

Pentru a preveni aceste complicații, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să mergi la medic. Foarte mulți pacienți tratează varicela acasă cu diverse tratamente naturiste sau cu medicamente recomandate de farmaciști. Pacienții trebuie să știe că varicela nu se tratează cu antibiotice ci cu antivirale, și că medicul este singurul care poate pune diagnosticul corect și poate oferi un tratament adecvat.

Vaccinul este considerat o modalitate sigură de a preveni îmbolnăvirea, însă imunizarea împotriva acestei boli este un subiect controversat, ce provoacă ample dezbateri printre părinți și care merită o informare temeinică. Totodată, în țara noastră a fost declarată epidemie de varicelă încă din toamna anului trecut, înregistrându-se inclusiv decese, fapt ce demonstrează că nu este vorba despre o boală ușoară și că trebuie tratată cu foarte multă atenție.

 

Sursa foto: Shutterstock

 

Comments

comments

Previous:

Antidoturi pentru vicii comune

Next:

Colica biliara – ce este cum se trateaza, ce o produce

You may also like

Post a new comment