Îți voi spune un secret: dintotdeauna am căutat o rețetă magică ce mă poate ajuta să am un ten mai aproape de perfecțiune.
Din păcate, nu am găsit-o, până acum cel puțin. Însă am aflat multe sfaturi care ne ajută să ne menținem mai mult timp tinere, mai suple și mai frumoase.
Demachiază-te în fiecare seară, dar și dimineața.Chiar dacă nu te machiezi, nu înseamnă că fața ta nu este murdară. Praful și impuritățile acumulate peste zi îți astupă porii și astfel tenul tău va fi invadat de coșuri și de pete.
Folosește o cremă cu SPF în fiecare dimineață. Ea previne apariția ridurilor și a petelor cauzate de soare.
Grepfrutul conține foarte mulți antioxidanți. Caută o cremă sau o loțiune pentru ten care are ca ingredient de bază acest fruct, pentru că îți va lăsa tenul proaspăt și curat.
Sportul este cheia către un ten frumos. Este bine să faci exerciții timp de 15 minute în fiecare zi. Nu uita să te hidratezi, astfel încât corpul, implicit pielea ta, să se simtă cât mai bine. Și, de asemenea, să te speli pe față înainte și după ce-ți faci exercițiile. Transpirația care se combină cu make-upul ajunge direct în pori.
Telefonul tău are mai multe bacterii decât capacul de la toaletă. Dacă îl apropii prea tare de față când vorbești, nu trebuie să te mire că te vei umple de puncte roșii și de impurități. Folosește șervețele antibacteriene pentru a-l curăța.
Dacă tenul tău este uscat, alege o loțiune pe bază de ulei. Astfel, efectul de hidratare se va păstra mult mai mult timp.
Uleiul de cocos este potrivit pentru a avea o piele catifelată. Folosește-l atât drept cremă, cât și în alimentație.
Ai tenul sensibil? Uită de produsele cumpărate din supermarket. Alege-le pe acelea hipoalergene, care de obicei se găsesc în farmacii.
Evită stresul pentru că el își pune amprenta și pe tenul tău. Folosește o loțiune calmantă, care să prevină îmbătrânirea și să reducă roșeața.
Mierea este unul dintre cei mai puternici agenți antibacterieni. Dacă acoperi seara un coș cu puțină miere, vei observa că dimensiunile lui s-au redus considerabil dimineața.
Nu folosi prosopul pentru mâini ca să te ștergi pe față!
Chiar dacă ți se pare puțin probabil, bretonul este una dintre cauzele pentru care pe frunte ți-au apărut coșuri. Spală-l în fiecare zi, chiar dacă restul părului îl cureți o dată la două zile.
Alege o altă loțiune hidratantă decât cea pe care ai folosit-o în vară. Necesitățile tenului se schimbă de la un anotimp la altul, așa că este normal să se schimbe și produsele utilizate.
Curăță și dezinfectează ochelarii de vedere sau de soare, pentru că și pe ei se așază bacterii, care cauzează iritații cutanate.
Dacă îți speli părul dimineața, ar fi bine să îl usuci înainte de a aplica fondul de ten. În caz contrar, nu faci decât să transpiri și să împrăștii machiajul.
Citeste si:
- Tensiunea arterială: prea mare sau prea mică?
- Uleiuri aliate tenului frumos
- Cea mai buna masca pentru tenul tau!
Articol exclusiv online
Text: echipa Ioana
Sursa foto: pixabay.com/
Comments
You may also like
-
24 Aug
Ce nu trebuie să faci înainte de injectarea cu acid hialuronic!
FrumusețeÎn zilele noastre, tot mai multe femei apelează la artificii cosmetice, care mai de care ...
-
10 Feb
Cum să alegi sutienul potrivit? Există sutienul perfect?
FrumusețeO piesă vestimentară de nelipsită din garderoba oricărei femei, sutienul oferă susțiere și conferă un ...
-
16 Jan
Călcâie de invidiat
FrumusețeAi văzut câteva modele de sandale interesante și ai vrea să le porți pe toate: ...
-
02 Apr
Fără riduri cu orice preţ?
FrumusețeRidurile au ieșit din trend. Acum se poartă botox & co. Nu întotdeauna cu rezultatul ...