10 lucruri la care să renunți ca să ai succes

22 August of 2020

În mod evident, în funcție de interesele personale ale fiecăruia, succesul are o definiție diferită. Uneori însă, pentru a avea succes și a ajunge unde ne dorim, nu este nevoie să adăugăm lucruri, ci chiar se cuvine să renunțăm la unele dintre ele.

De exemplu, o persoană care vrea să devină medic, pentru a se dedica studiului, renunță la foarte mulți ani din viață, timp în care putea să se distreze ori să aibă o familie. La fel se întâmplă în cazul sportivilor de performanță. Însă nu vorbim de succes doar din perspectiva profesiei. Cineva care își dorește un corp de invidiat va renunța la mâncarea nesănătoasă și la orele libere pentru a-și atinge scopul mergând constant la sală ori vizitând un nutriționist.

O femeie care își dorește neapărat un copil pe care nu-l poate avea va găsi mijloacele necesare (financiare și psihice) ca să rămână gravidă, investind bani și timp în tehnici medicale care s-o ajute. Se numește legea compensației. Fiecare știe la ce să renunțe pentru a avea succes, dar există și câteva lucruri universale care, dacă le abandonezi, pot intra în alcătuirea formulei magice care te duce acolo unde îți dorești cu orice preț. Iată câteva!

1. Frica de necunoscut

Nu este nimic mai înfricoșător decât necunoscutul, iar fobia duce spre lipsa de inițiativă. Părăsirea zonei de confort este un lucru greu pentru oricine, însă doar cei care sunt dispuși cu adevărat să aibă succes vor îmbrățișa necunoscutul și-l vor transforma cu ajutorul curiozității în ceva benefic pe termen lung. Nu aștepta să-ți surâdă norocul (se poate întâmpla ca de câteva ori în viață să ai parte de el), doar munca depusă constant cu conștiinciozitate te poate duce unde dorești.

2. Comparația cu alții

Este o tendință pe care o avem toți, însă este greșită și duce la frustrări câteodată imposibil de depășit. Când privești succesul altora, nu trebuie s-o faci cu invidie pentru că nu știi la câte a fost nevoie să renunțe persoana respectivă pentru a ajunge unde este. Învață să ignori bârfele și zgomotul de fond și concentrează-te pe ce ai tu de făcut.

3. Schimbări mari, imediate

O casă mare nu se construiește peste noapte, ci în timp, punând cărămidă peste cărămidă, adăugând mortar și mereu măsurând și calculând. La fel în cazul succesului. Dacă vine imediat, el nu va dura. Americanii vorbesc despre metoda „step by step“, adică pas cu pas. Stabilirea unor ținte prea înalte este frustrantă și incorectă. Asta nu înseamnă să renunți la visul tău, ci să-l realizezi din visuri mai mici.

4. Multi-tasking

lucruri succes multitasking

Winston Churchill spunea că „nu vei ajunge niciodată la destinație dacă te oprești să arunci pietre în fiecare câine care latră“, iar oamenii de succes știu acest lucru. Acesta este motivul pentru care aceștia iau o decizie și o dau altora s-o implementeze.

5. Perfecționismul

Nimic nu va fi vreodată perfect, oricât de mult am încerca. Teama de eșec (sau chiar de succes) te împiedică adesea să iei o hotărâre și multe oportunități se pierd dacă aștepți ca lucrurile să fie perfecte. Nu aștepta de la tine mai mult decât poți și fii realistă!

Citește și: De ce face rău perfecționismul

6. Scuzele

Oamenii de succes știu că sunt responsabili pentru viața lor, indiferent de punctul de plecare, punctele slabe și eșecurile din trecut. Conștientizarea faptului că ești responsabil de ceea ce se întâmplă în viața ta este, în același timp, înfricoșător și captivant. Și, când
o faci, acesta devine singurul mod în care poți avea succes, deoarece scuzele limitează și ne împiedică să creștem personal și profesional.

7. Căutarea de aprobări

Nimeni nu-ți poate spune ce să faci. În cele din urmă, tu iei decizia. De exemplu, antreprenorii sunt criticați adesea pentru acțiunile lor. Trebuie să ai încredere în propriile decizii, fără a căuta aprobarea altor persoane. În plus, învață să înțelegi cum să privești un NU și ia această respingere ca pe o informație ce te poate ajuta s-o transformi în DA.

8. Nevoia de control

nevoie control

Nu ai cum să supraveghezi totul, există lucruri care îți vor scăpa pentru că viața nu este matematică pură, dar hazardul își spune cuvântul. Desprinde-te de lucrurile pe care nu le poți controla și concentrează-te asupra celor pe care poți să le ții în frâu.

9. Oamenii toxici

Au o influență inimaginabilă asupra noastră. Există oameni care au mai puțin succes în viața personală și profesională și există oameni care
sunt mai de succes decât tine. Dacă petreci timp cu cei din prima categorie, vei ajunge ca ei, iar la fel vor fi șansele tale de reușită. Ca în cazul adolescenților, anturajul contează. În schimb, dacă stai pe lângă persoane de succes, vei avea doar de învățat și vei avea parte de provocări constante.

10. Lucruri care te distrag

Este vorba de televizor, calculator, social-media și alte activități care, făcute în mod excesiv, mănâncă din timpul în care ar trebui să faci treabă. Dacă ținta ta nu este legată direct de acestea, renunță treptat la ele.

Citește și: Social-media ne captivează… și ne capturează

 

Articol preluat din revista Ioana, ediția decembrie 2019-ianuarie 2020, care poate fi citită integral, în format electronic, via Magzter.

Autor: Ada Oprea

Sursă fotot: iStock

Comments

comments

malul marii, ochelari de soare pe nisip, nisip, vacanta relaxanta

Previous:

Vacanță relaxantă. Ce înseamnă asta cu adevărat și câteva sfaturi bune

Next:

7 lucruri de învățat de la animale pentru o viață mai împlinită

You may also like

Post a new comment