Constanța
În antichitate, portul se întindea pe mai mult de 2 km. Colmatarea golfului în care se afla Histria a dus la dezvoltarea și creșterea importanței Tomisului. Mozaicul roman ne arată ce însemna pe vremea auguștilor Cezari, designul interior. Farul genovez pare să fi fost ridicat de neguțătorii genovezi în sec. al XIV-lea. Muzeul Arheologiei, cel al Marinei și cel de Artă reușesc să încânte ochiul și sufletul. Nu ratați nici acvariul!
Costinești
Plinius cel Bătrân ne-a povestit despre Parthenopolis, port și oraș înfloritor. Mai aproape de noi, generalul Costinescu aduce, în sec. 19, coloniști germani, peste care au fost aduși în 1940 românii din Cadrilater. Unde? La Costinești!
Mangalia
Callatis este un port la Marea Neagră ridicat de negustorii dorieni, veniți de pe malurile fluviului Calles din Asia Mică. Ulterior, genovezii au numit-o Pangalia, iar noi, Mangalia. Moscheea Esmahan Sultan, monument arhitectonic, a fost ridicată în anul 1590. Nu ocoliți ruinele zidului cetății antice. Moscheea Carol I, realizată în 1910, vă dezvăluie interiorul poveștilor celor 1001 de nopți.
Techirghiol
Măgarul bătrân și deșălat ca și stăpânul său a intrat în lac. După o vreme, a început să zburde plin de viață. Mare a fost mirarea babei când, moșul ei a urmat și el calea măgarului. Și lacul miraculos a fost numit Techirghiol.
Programe estivale
Anul acesta, pentru cei interesați, programul „Emoție Marină“ oferă o săptămână de tentații estivale, incluzând plimbare cu telegondola, hipism sau zbor de agrement. Pentru două săptămâni, pachetul „Sănătate și Răsfăț“ oferă grupurilor de 25–30 de persoane relaxare și tratament balnear.
Detalii pe www.antrec.ro.
Cristian Ionașcu

