Ioana

Trei zile cu stropi de ploaie ocazionali, în schimb vreme mohorâtă care te îmbie la somn mi-au distrus diminețile în care cu greu m-am smuls din pat pentru a ajunge la grădiniță. Plus scandalurile de rigoare cu copilul personal, care nu s-a lăsat nici el scos din așternuturi prea ușor.
Astăzi, în schimb, ne-am trezit amândoi foarte ușor. Iar când am luat la cunoștință că afară toarnă cu găleata, ne-am binedispus pe los. Înarmați cu cizme de cauciuc, haine de ploaie, umbrele și-un covrig aburind în mână, am plecat viteji la drum. Și ne-a plăcut – când ești bine echipat, ploaia e de-a dreptul mișto.
Totuși, n-aș vrea să fiu un câine vagabond pe vremea asta…

…dar și dacă aveți fete pasionate de spațiu & planete, neapărat trebuie duși la acest film. E documentar, dar e dublat în română, deci reușete să capteze puștii și să-i țină în scaun până la sfârșit. Imaginile sunt filmate de astronauți cu camere 3D, iar ceea ce se vede pe ecran e spectaculos și “de la ei” – ai senzația că plutesc astronauți prin sală, că te ia cu amețeală când te uiți în jos (jos? care jos?) spre planetă și că-ți zboară particule de praf și fum în ochi la lansarea rachetei. Ce mai, eu am rămas gură-cască.
La sfârșit, copilul meu m-a anunțat că nu mai are de gând să se facă astronaut. De ce? l-am înrebat. Pentru că am frică de înălțime

Iată și docomentul oficial:
“Un nou documentar IMAX 3D se lanseaza incepand de vineri, 22 aprilie, la sala Samsung IMAX din incinta Cinema City Cotroceni. Documentarul „ Statia Spatiala 3D” este realizat in colaborare cu NASA si prezinta povestea de 47 de minute a primei calatorii 3D in spatiu.
Filmul este dublat in limba romana de binecunoscutul Petru Margineanu, vocea care nareaza in cadrul seriei de documentare Teleencicolopedia, iar in original documentarul a fost relatat de catre indragitul actor Tom Cruise. In Romania, documentarul va rula in ambele variante, dublat si subtitrat.
Documentarul relateaza povestea primei Statii Spatiale Internationale si a echipei aflate la bordul navei spatiale, formata din 44 de barbati si femei. La realizarea acestui proiect au participat 16 tari, scopul fiind acela de a construi primul laborator in spatiu, destinat studiului efectelor survenite in urma expunerii prelungite la un mediu cu gravitatie zero. Aceasta realizare a adus oamenii de stiinta cu un pas mai aproape de calatoria pe Marte.
Documentarul Statia Spatiala 3D este prima experienta cinematografica la bordul unei nave spatiale NASA, ce permite publicului, datorita tehnologiei patentate IMAX 3D, sa experimeteze viata la punctul zero al gravitatiei, sa se lanseze in spatiu impreuna cu astronautii de la Centrul Spatial Kennedy din Florida si Baikonur din Rusia si, nu in ultimul rand, sa zboare la 354 km deasupra Pamantului cu o viteza de 28.163 km pe ora.
“Foarte putini oameni pot spune ca au ajuns in spatiu, iar cei care au facut-o au afirmat ca tehnologia IMAX simuleaza cel mai bine experienta de a fi acolo” – a declarat Toni Myers, producatorul documentarului Statia Spatiala 3D.
Formatul IMAX digital se bazeaza pe doua proiectoare separate, care folosesc lentilele patentate IMAX. Claritatea sporita a imaginii de pe ecran se imbina cu noua versiune a sistemului de sonorizare. Sunetul digital necomprimat, emis de difuzoarele patentate IMAX elimina cea mai mare parte din distorsiuni, iar calitatea acestuia sporeste senzatia de imersiune caracteristica experientei IMAX.
Documentarul Statia Spatiala va rula in exclusivitate la Samsung IMAX, singura sala cu tehnologie IMAX 3D din Romania, parte a multiplexului Cinema City Cotroceni.”

Ia uitați de domnișoară portocalie și drăguță vă zâmbește de pe coperta numărului 9 și vă urează “Paște fericit”.
Avem rețete cu fripturi de fripturi – chiar o să încerc și eu! Plus cozo. Vă arătăm și cum puteți vopsi ouă mai bio, așa. Și avem sfaturi de-nțolire și machiaj. Un reportaj despre copii cu ADHD și unul despre o famile cu mulți căței. Plus niște explicații cum stau treburile cu colesterolul, date de renumita Lygia Alexandrescu. Și sfaturi de vrăjeli primăvăratice. Eventual în Sicilia. Și vă mai dezvăluim cum ar trebui să trăiți ca să nu vi se vadă vârsta – dacă puteți!
Una peste alta, cred că e destul de distractiv numărul ăsta.
Gata, fuga la chioșcuri!

“Da, mi-am făcut și eu cont pe Facebook. Multă vreme m-am opus, însă în cele din urmă am cedat presiunii prietenilor – măcar acum sunt și eu în rând cu lumea de azi. În plus, foarte multe dintre cunoștințele și prietenii mei comunică între timp aproape numai via Facebook. Așadar
mi-am făcut și eu cont.
Pe Facebook poți comunica, te poți exprima, poți împărtăși celorlalți noutăți despre tine. Pare foarte interesant, nu-i așa? La o privire mai atentă însă, te cam surprinde uneori conținutul așa-ziselor noutăți: fiecare membru FB își poate „posta” câte un status pe „peretele” său virtual, vizibil public pentru toți prietenii săi. Și cam care ar fi noutățile din dimineața aceasta de weekend? „Tocmai am făcut ochi”, „Savurez o cafea delicioasă” sau „Mă pregătesc să gătesc ceva bun”…
Uau! Deosebit. Senzațional. Deci asta scriu oamenii la „Status”. Pe cine, Doamne iartă-mă, interesează că Mihaela tocmai s-a trezit, Gabi își bea cafeaua și Deea se pregătește să gătească? Care-i noutatea aici? Nu ne trezim cu toții, ne bem cafeaua și facem micul dejun?
Oare înainte de FB îndrăzneam să ne sunăm prietenii cu noaptea în cap ca să-i informăm că tocmai ne-am trezit și acum ne bate gândul să bem o cafea? Asta-i noutate? Probabil că dacă m-ar fi sunat o prietenă să-mi spună asta, aș fi zis că e dusă cu pluta. Să nu mă înțelegeți greșit, nu că nu m-ar interesa ce fac oamenii zi de zi, dar mă aștept să găsesc o știre o idee mai captivantă decât „Am făcut ochi”.
„La noi plouă!“ sau „Muncesc!“ sunt alte două statusuri de top pe FB. Chiar interesează pe cineva? Vi se pare distractiv? Informativ? Educativ? Nici știrea de senzație că Maria tocmai a făcut budincă n-aș putea spune că mă dă pe spate. Nu mai lipsește decât să scrie careva: „Am făcut un pârț!“ La cursurile de jurnalism te învață că enunțul „Om mușcat de câine“ nu e o știre, „Câine mușcat de om“ însă este. O dimineață în care cineva NU se trezește, NU mănâncă și NU bea cafea ca în fiecare zi, asta ar mai merge ca știre.
Gata, acum închid. Dar înainte de a pleca, am să „postez” și eu o știre de senzație: Dragă Facebook, tocmai am terminat de scris articolul…”

Se apropie Paștele. V-ați pregătit?

Azi dimineață am găsit în mail un textuleț care mi-a plăcut tare. Prin urmare, îl pun și aici, să se bucure și altele de el.

“O femeie trecuta de 30 de ani nu te va trezi niciodata la miezul noptii sa te intrebe la ce te gandesti. Ei nu-i pasa la ce te gandesti. Daca o femeie trecuta de 30 nu vrea sa urmareasca un meci, nu sta prin preajma miorlaindu-se. Face ceva ce chiar isi doreste sa faca. Si, de obicei, e vorba de ceva mult mai interesant.

O femeie trecuta de 30 se cunoaste suficient pe ea insasi ca sa fie sigura de cine este, ce este, ce vrea si de la cine. Sunt putine femei trecute de 30 carora le pasa de ce-ai putea gandi despre ele sau despre ce fac.

Femeile trecute de 30 de ani au o mare demnitate. Rareori se apuca sa tipe la tine la opera sau in mijlocul unui restaurant foarte scump. Desigur, daca o meriti, nu ezita sa traga in tine.

Femeile trecute de 30 de ani sunt generoase cu laudele, deseori nemeritate. Ele stiu cum e sa nu fii apreciat. O femeie peste 30 de ani are incredere sa te prezinte prietenelor ei. Una mai tanara cuplata cu un barbat isi ignora deseori chiar si cele mai bune prietene pentru ca nu are incredere sa le aduca in preajma lui. Celor peste 30 nu le prea pasa daca esti atras de prietenele ei pentru ca stie ca ele nu o vor trada.

Femeile devin medium pe masura ce imbatranesc. Niciodata nu trebuie sa-ti martusisesti pacatele unei femei peste 30. Ele stiu intotdeauna. O femeie trecuta de 30 de ani arata bine purtand un ruj rosu stralucitor. Asta nu e valabila si pentru una mai tanara. O data ce a trecut de un rid sau doua, o femeie peste 30 de ani este de departe mai sexy decat omoloaga sa mai tanara.

Femeile care au peste 30 de ani sunt deschise si oneste. Ele iti vor spune imediat daca esti un ticalos sau te porti ca un ticalos. Niciodata nu trebuie sa te intrebi cam pe unde te situezi in relatia cu ele.”

Special guest Simona Saulean ne scrie:

“În ultimele luni simt nevoia acută a unei locuințe proprii. Știați ca 97% dintre români sunt proprietarii locuințelor în care stau? Eu nu… stau cu chirie într-un oraș studențesc în care prețul chiriilor crește mai repede decat prețul la benzină. Noroc ca e criză totuși și se mai îndură să mai negocieze norocoșii proprietari ce dețin cel puțin două apartamente.
Totul a început acum 2 luni, când m-am hotărât să mă mut din apartamentul în care stau momentan, pentru că uneori traiul cu încă 3 fete în 78 de mp te poate obosi mai mult decât o face munca de birou sau un prieten prea visător. Și așa a inceput odiseea găsirii locuinței perfecte și aceasta continua și în prezent.
Am fost inspirată zilele acestea de articole, poze cu amenajari foarte frumoase și practice a unor spații foarte mici. Nu aveți idee cât de superb se pot amenaja 22 de mp. Da, am scris bine 22. Cu puțină imaginație, bun gust, dăruire și, de ce nu, în prezența unei “nevoi acute de intimitate” se poate amenaja o mică locuință demnă de paginile unei reviste. Și la urma urmei de ce avem nevoie fiecare din noi? Un pat, un frigider și multă liniște pentru ne cunoaste mai bine sinele atunci când pașim pragul căsuței proprii. De frigider nu sunt foarte sigură, dar de pat și liniște nu mă îndoiesc.
Și uite-așa gândurile de cumpărare versus închiriere, programul „Prima Casa 3”, posibilități materiale, salariu mai mare, muncă mai multă s-au bulucit în capul
meu și nu îmi dau pace.
Ce să fac? Sa aștept să treacă sau să iau atitudine?”

Vrei și tu să scrii pe blogul Ioana? Trimite un articol la revista_ioana arond burda punct ro și, dacă ne place, îl publicăm pe blog.

Cât de departe ai merge în alegerea unui ochelar de soare original? That far?

Câteodată mă simt ca-n „Star Trek“. Avem acasă un televizor, un receiver de cablu TV, un DVD, ceva dolby surround, patru mobile – și, când stau seara la TV, toate aceste aparate, mai exact telecomenzile lor, tronează pe măsuța din fața mea. Sau nu.
De fapt, de câte ori caut o tele­comandă, ia-o de unde nu-i. Ori a căzut după canapea, ori e uitată pe vreun raft, ori s-a ascuns după DVD. Știu că n-ar trebui, dar căutatul telecomenzii mă enervează teribil. Și chiar și atunci când, ca prin minune, sunt toate la locul lor, tot îmi dau de furcă: o dată apeși butonul greșit și… pac! – îți dispare filmul când ți-e lumea mai dragă. Sau ți se deschide din senin DVD-ul, începe să-ți rescaneze programele TV ori apare un chenar ciudat pe ecran de care nu știi cum să mai scapi.
Dacă mai și sună mobilul în același timp, n-ar trebui să mai mire pe nimeni dacă apuc una dintre telecomenzi și-o duc la ureche. Și, da, știu că s-au inventat și telecomenzile universale, dar cumva nu prea îmi inspiră încredere. Nu-mi vine să cred că sunt în stare să manvreze atâtea aparate – fără să le încurce între ele.
Probabil că la un moment dat voi avea și eu telecomandă: apeși pe buton – și… mama îți aduce un pahar de suc. Buton – și mama apare și cu niște floricele de porumb. Buton – mama strânge mizeriile de pe masă! NU! Poate mai bine una pentru copii: buton – și s-au spălat pe dinți. Buton – și au strâns la ei în cameră. Buton – și derulăm peste inevitabilul „Nu vreau!”. Uau, asta chiar ar fi ceva!
Uneori mă gândesc cu nostalgie când la televizor aveam doar 2 programe. Și când voiam să schimbăm canalul, ne ridicam și apăsam pe buton. Iar pe masă, în fața noastră, era loc de un platou cu prăjiturele și cafeluțe. Ce vremuri…