Litoral, mare, soare si istorie
Absyrtos a fost ucis de sora sa, Medeea. Aietes, regele din Colchida isi ingroapa fiul. Medeea fuge cu Iason. La mormantul fiului, regele intemeiaza un oras. Daca argonautii si lana de aur sunt o legenda, poate ca mai aproape de adevar este faptul ca orasul a fost fondat de grecul Tomos din Milet. Astazi, pe legenda si pe Tomis se ridica orasul Constanta.
Constanta
In antichitate, portul se intindea pe mai mult de 2 km. Colmatarea golfului in care se afla Histria a dus la dezvoltarea si cresterea importantei Tomisului. Mozaicul roman ne arata ce insemna pe vremea augustilor Cezari, designul interior. Farul genovez pare sa fi fost ridicat de negutatorii genovezi in sec. al XIV-lea. Muzeul Arheologiei, cel al Marinei si cel de Arta reusesc sa incante ochiul si sufletul. Nu ratati nici acvariul!
Costinesti
Plinius cel Batran ne-a povestit despre Parthenopolis, port si oras infloritor. Mai aproape de noi, generalul Costinescu aduce, in sec. 19, colonisti germani, peste care au fost adusi in 1940 romanii din Cadrilater. Unde? La Costinesti!
Mangalia
Callatis este un port la Marea Neagra ridicat de negustorii dorieni, veniti de pe malurile fluviului Calles din Asia Mica. Ulterior, genovezii au numit-o Pangalia, iar noi, Mangalia. Moscheea Esmahan Sultan, monument arhitectonic, a fost ridicata in anul 1590. Nu ocoliti ruinele zidului cetatii antice. Moscheea Carol I, realizata in 1910, va dezvaluie interiorul povestilor celor 1001 de nopti.
Techirghiol
Magarul batran si desalat ca si stapanul sau a intrat in lac. Dupa o vreme, a inceput sa zburde plin de viata. Mare a fost mirarea babei cand, mosul ei a urmat si el calea
magarului. Si lacul miraculos a fost numit Techirghiol.












