Traieste intr-o lume a minciunilor

De mult timp alunga Nicoleta gandurile negre despre Emil. Totul pana la acel telefon.

Obosita, m-am intins pe canapea. Oricum nu mai eram in stare sa ma concentrez, atat de tare imi zvacnea capul. De cateva ore ma certam cu prietenul meu. Il prinsesem pe Emil mintindu-ma - din nou. Plictisita, l-am intrebat cu o voce plata: `Emile, de ce este asa de greu de raspuns la intrebarea asta? Ar trebui sa stii daca esti casatorit sau nu.`

S-a uitat jignit la mine: `Ti-am explicat de atatea ori.` `Desigur, dar de fiecare data vii cu alta poveste. De cati ani esti divortat? Ai inaintat actiunea de divort dupa ce ne-am cunoscut? Sau poate ca nici nu ai avut de gand?`

Emil isi da ochii peste cap: `Esti atat de incapatanata. Important este ca ne-am despartit. Fosta mea sotie m-a parasit, motivele nu conteaza.` Am oftat. `Parca te-a inselat cu cel mai bun prieten al tau.` Emil a sarit ca ars. `Ce rost are sa mai discutam daca esti asa de desteapta, ca le stii deja pe toate?`. A incheiat discutia plecand nervos din casa. Obosita, am murmurat in urma lui: `Nu stiu ce sa mai cred, dar stiu ca nu mai am incredere in tine.`

Eram impreuna de opt luni. Ma indragostisem de el pana peste cap. Era glumet, fermecator si foarte atent. Cu totul altfel decat fostii mei prieteni. Era un povestitor care stia sa te captiveze. Observasem de mult ca are obiceiul sa exagereze, in special in fata prietenilor comuni. Uneori exagera in privinta locului de munca, alteori povestea despre un concediu imaginar. Fiind mereu surazator, nu prea l-am luat in serios. Cand l-am intrebat de ce o face, mi-a raspuns zambind: `Oamenii prefera sa fie mintiti daca astfel vor auzi ceea ce le place.` Acum ma intreb cum de am putut sa imi inchipui ca imi spune mereu adevarul.

La inceput au fost mici contradictii care mi-au atras atentia. Fleacuri. Asa mi s-a parut povestea parintilor lui. Cand era tanara, mama lui a fugit cu iubitul ei, tatal lui Emil, deoarece parintii se opuneau casatoriei. Printr-o intamplare am descoperit minciuna. `Fiul meu a avut mereu o fantezie impresionanta.` Mama lui Emil imi zambea impaciuitoare. Poate ca viata pe care o are i se pare prea monotona si simte nevoia sa o mai condimenteze.

Incet, incet nu stiam ce sa mai cred. Cicatricea de pe frunte o avea de la fratele sau? Cursurile serale erau reale sau erau o modalitate de a lipsi de acasa? Daca insistam sau daca ii atrageam atentia asupra unor neconcordante, evita explicatiile, schimband subiectul. Am observat cum gandurile mele gravitau tot mai mult in jurul vietii lui Emil. Ajunsesem sa ma indoiesc de propria mea persoana. Eram prea neincrezatoare? Sau Emil era un mincinos desavarsit? Un lucru imi era limpede: proasta nu eram! De ce m-as fi prostit tocmai acum? Ce avea de castigat dintr-un astfel de comportament?

Pana astazi. Pana cand a sunat telefonul si `fosta sotie` a intrebat daca poate sa discute cu `sotul ei`. Acum stau obosita pe canapea si un gand urat refuza sa imi dea pace: ce-ar fi daca tot ce mi-a spus Emil, tot ce mi-a povestit ar fi doar o minciuna? O sa-l oblig sa aleaga: ori accepta ca are nevoie de ajutor de specialitate si ne staduim sa ne salvam relatia, ori renunt la el.

   

Numele dvs:
Adresa dvs. de e-mail:
Adresa de e-mail a prietenului:
Mesaj: