Imunitatea - scutul de aparare al organismului
Nicio masura de precautie nu este de prisos cand e vorba de imunitate...
Imunitatea este definita ca fiind capacitatea organismului de a rezista la unii agenti patogeni sau, altfel spus, sistemul imunitar este armata noastra personala care ne apara de virusi, bacterii, etc. IOANA s-a gandit sa va prezinte cum functioneaza, ce il afecteaza si cum il putem mentine in forma.
Imunitatea adaptiva
Acest tip de imunitate implica anumite componente ale sistemului imunitar care se adapteaza fiecarei noi boli intalnite. Ea se instaleaza prin contactul direct cu agentul patogen respectiv sau artificial, prin vaccinare.
Imunitatea pasiva
Reprezinta transferul imunitatii active, sub forma anticorpilor, de la o persoana la alta. Acest transfer poate avea loc pe cale naturala, de la mama la fat prin intermediul placentei sau pe cale artificiala, cand anticorpi umani specifici unui anumit agent patogen sau unei toxine sunt transferati unui individ care nu are imunitate la respectivul agent sau la respectiva toxina. Protectia este imediata, dar nu este de durata. Daca persoana va intra mai tarziu in contact cu agentul impotriva caruia a fost imunizata exista riscul sa fie afectata. Cea mai cunoscuta forma de imunizare este imunoglobina, care se poate administra pe cale subcutanata, intramusculara sau intravenoasa lenta.
Imunodeficienta
Apare atunci cand una sau mai multe componente ale sistemului imunitar sunt inactive. Imunodeficienta poate fi innascuta sau dobandita. Raspunsul imun scade si odata cu inaintarea in varsta, dar poate scadea si ca urmare a malnutritiei sau a carentei unor nutrienti (fier, zinc, seleniu, vitaminele A, C, E sau B6).
Autoimunitatea
Uneori, sistemul imunitar este hiperactiv si nu mai recunoaste anumite parti ale organismului, pe care le ataca. Tratamentul este reprezentat de imunosupresoare si de medicamente antiinflamatoare, dar poate implica si restrictii de ordin alimentar, asa cum este cazul in celiachie (intoleranta la gluten).
Cum ajutam sistemul imunitar
Alimentatia defectuoasa, stresul, fumatul, lipsa activitatii fizice ne pot afecta serios sistemul imunitar, lasand astfel dechisa calea virusilor si bacteriilor. Poluarea are si ea o contributie majora. Din pacate, nu ne putem muta cu totii in regiuni nepoluate si nici nu putem scapa intodeauna de stres. Putem, insa, face mai multa miscare si ne putem supraveghea alimentatia. Consumul de fructe si legume (mai ales crude) ofera organismului vitaminele si antioxidantii de care are nevoie. O alta optiune la indemana ar fi sucurile si alimentele imbogatite cu diverse principii active menite sa stimuleze raspunsul imunitar al organismului.
Somnul este si el un aliat important in lupta pe care armata, adica sistemul imunitar, trebuie sa o duca zilnic. Nerespectarea unui numar minim de ore de somn pe noapte slabeste apararea organismului si ne poate afecta mai mult decat ne imaginam, pe multe paliere ale vietii. Abuzul de antibiotice, cu care multi dintre noi au tendinta de a trata si cea mai banala afectiune, nu face altceva decat sa impiedice formarea anticorpilor atat de necesari pentru sanatatea noastra.












