Zodia lunii: VARSATOR
Deviza: Devotament
Simboluri:
- Inima - bunavointa
- Aripile - independenta
- Fulgerul - originalitate
Femeia Varsator.
Este senzuala si are o inteligenta iesita din comun. Va fi dispusa sa lupte din rasputeri pentru a obtine ceea ce doreste. E plina de intentii bune fata de cei din jur, este increzatoare, nu cunoaste ura. In orice societate se simte ca pestele in apa: e spirituala, stralucitoare si se adapteaza cu usurinta la orice anturaj. Nu ramane niciodata singura.
Adora schimbarile, experimentele, merge in intampinarea oricarei noi posibilitati. O intereseaza tot ce e unic si neobisnuit, are o intuitie bine dezvoltata. Este sarmanta si inventiva, dar uneori stie sa dea dovada de incapatanare: daca a hotarat ceva, va fi foarte greu sa o convingi sa se razgandeasca. Invata numai din greselile proprii - de altfel, daca da gres, nu se supara, ci o ia ca pe o sansa de a-si mai incerca o data puterile.
Temperamentul Varsatorului.
Are nevoie sa fie apreciata in toate ipostazele: amanta, gospodina, interlocutor inteligent si femeie frumoasa. Este practic imposibil sa o legi de aragaz sau de pat. Daca se indragosteste de cineva, isi deschide sufletul in fata acelei persoane. Pentru ea libertatea este mai presus de orice: apartine tuturor si nimanui totodata. Totusi, devotamentul fata de cel care-i accepta conditiile este fara margini. Nu se va casatori orbeste, ci isi va cunoaste mai intai foarte bine alesul si va afla la ce trebuie sa se astepte din partea lui.
Dominanta.
Ea cauta partenerul ideal si nu-i e usor sa aleaga. Are nevoie de un barbat care sa o faca sa se simta femeie. Cand gaseste persoana potrivita, viata ei de cuplu este un model pentru oricine. Adesea in cazul sau granita dintre dragoste si prietenie este practic invizibila. Poate pastra relatii bune cu fostii parteneri. Fiind casatorita, foarte rar se intampla sa aiba relatii extraconjugale. Cea mai rapida metoda pentru a o pierde este sa dai dovada de gelozie, posesivitate, sa fii inflexibil si ultraconservator.
Varsatorului ii plac... lucrurile frumoase, petrecerile, curcubeul, surprizele, petrecerile, prietenii neobisnuiti, schimbarile si adora sa viseze...
Varsatorului nu-i plac... izbucnirile emotionale, gelozia, egoismul, prejudecatile, laudarosenia, sa ia sau sa dea bani cu imprumut, criticile.
ASPECTE ASTRALE IN LUNA VARSATORULUI (21.01 - 19.02)
Decenta in toate!
In mod traditional, in perioada Varsatorului se asteapta schimbari si innoiri. In luna care vine vor fi si doua eclipse - evenimente intotdeauna legate de transformari radicale nu numai in viata fiecarui om, ci si in soarta unor state intregi. Eclipsa de Soare de pe 26 ianuarie va implica si planeta Jupiter, de aceea ne putem astepta la reforme sociale, schimbari de forte la nivelul puterii locale si in politica internationala. In plan personal, se pot acutiza contradictiile dintre concurenti, iar lupta pentru un loc sub soare poate lua forme mai putin placute.
Totusi, putini vor fi cei care vor iesi in castig in cele din urma, si anume cei care vor sti sa-si pastreze demnitatea, vor fi capabili sa-si mentina pozitia personala in pofida starii generale de spirit. In timpul eclipsei pot iesi la iveala si problemele financiare ramase nerezolvate. In ceea ce priveste tendintele pozitive ale sfarsitului lunii ianuarie, putem vorbi despre cunostinte interesante cu caracter personal, fapt indicat de conjunctia dintre Uranus si Venus in Pesti. Totusi, ar fi indicat sa nu va grabiti cu relatiile intime.
Zilele de 28-30 ianuarie sunt riscante din punctul de vedere al certurilor in dragoste, iar pe de alta parte, perioada poate fi potrivita pentru a pune punct relatiilor consumate. Urmatorul test al profunzimii sentimentelor il pregateste eclipsa de Luna de pe 9 februarie. Aspectele tensionate dintre Luna in Leu, Venus in Pesti si Pluton in Capricorn pot provoca atat un vartej de pasiuni, cat si accese nejustificate de gelozie. Prin urmare, incercati sa va controlati cat mai bine in aceasta perioada.
Creste importanta intamplarii, actiunile riscante pot fi profitabile. Pe toata perioada Varsatorului, in special in aura eclipsei, copiii vor necesita o protectie speciala, deoarece este posibila influenta negativa a Nodului Lunar Descendent aflat intr-un grad tensionat. Luna se va termina insa cu trecerea Soarelui printr-un grad imperial pe 18 februarie, ceea ce aduce noroc in dragoste si in activitatile riscante.












